Dezvăluirile unui procuror despre problemele din sistem: „Nu cred că există undeva în lume vreo unitate de parchet care să nu aibă suport informativ“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Bologa este prim-procuror adjunct al Parchetului Sălaj FOTO Andreea Vilcovschi
Crin Bologa este prim-procuror adjunct al Parchetului Sălaj FOTO Andreea Vilcovschi

Prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Crin Bologa, atrage atenţia asupra numeroaselor probleme din sistem care îngreunează activitatea.

Crin Bologa, care a condus din 2012 până în 2018 Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, iar de la începutul acestui an este adjunct al aceleiaşi instituţii, susţine că procurorii se lovesc de o serie de piedici, de la atacurile lansate împotriva Ministerului Public ori lipsa de experienţă a poliţiştilor angajaţi în ultima perioadă, la pierderea sprijinului informativ al unor instituţii ale statului.

"În ultimul an ne-a fost din ce în ce mai greu să funcţionăm din cauza unor atacuri succesive la adresa MInisterului Public, din cauza răsturnării unor valori în societate, cel puţin din discursul public, din cauza repetării unor neadevăruri. Procurorii au simţit din plin aceste atacuri, iar noi, conducerea Parchetului Sălaj, am încercat să îi apărăm cât putem, să îi asigurăm că dacă îşi fac datoria cu respect faţă de drepturile şi libertăţile cetăţenilor fac un lucru bun, nu unul rău. Când prinzi evazionişti, oameni corupţi sau criminali faci un lucru bun. Aceste valori trebuie respectate inclusiv prin măsuri de drept penal şi prin activitatea şi acţiunea ministrului Public", a spus Bologa.

Pensionările din Poliţie i-au pus în încurcătură

Acesta susţine că pe fondul pensionărilor masive din Poliţie, instituţie cu care Parchetul colaborează în derularea anchetelor, procurorilor le este foarte greu să îşi desfăşoare activitatea: "În ultimii ani am suferit masiv din cauza pensionărilor numeroase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj şi a subunităţilor componente. Este foarte greu să îţi plece foarte mulţi oameni cu experienţă şi bine pregătiţi, se fac angajări, dar cei care vin nu doar că nu au experienţă, dar nici nu au de la cine învăţa".

O altă problemă semnalată vizează pierderea sprijinului informativ pe care procurorii îl primeau de la Direcţia Generală de Protecţie Internă, respectiv SRI, "unităţi înfiinţate de statul român tot în slujba cetăţeanului român". "Nu cred că există undeva în lume vreo unitate de minister public, de parchet, care să nu aibă suport informativ şi să nu aibă mijloacele tehnice pentru a-şi face treaba", a mai spus adjunctul sălăjean.

Acesta a ţinut să menţioneze că indiferent ce informaţii circulă în spaţiul public despre protocoale ori colaborările Ministerului Public, "toate unităţile la care se face trimitere şi-au făcut datoria în slujba cetăţeanului pentru a identifica elementele din rândul societăţii care afectează siguranţa, buna desfăşurare şi dezvoltarea acestei ţări. Nimeni nu a făcut lucruri rele pentru a face un rău unor persoane nevinovate. În România se vorbeşte mult despre un formalism al colaborării dintre instituţii de parcă ar fi greşit".

Mai puteţi citi:

Procurorii, neputincioşi în faţa neregulilor în organizarea concursurilor din instituţii publice. „Oamenii ne acuză că nu le facem dreptate“

Parchetul Sălaj şi-a făcut bilanţul. Prejudiciul din evaziune fiscală a explodat în decurs de un an

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite