Directorul CNAIR, despre lucrările la Autostrada Transilvania. Când va fi semnat contractul pentru tronsonul din Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Transilvania
Autostrada Transilvania

Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ştefan Narcis Neaga, a fost prezent, marţi, 12 iunie, la Zalău, alături de o echipă de experţi din cadrul companiei pentru a discuta cu reprezentanţii autorităţilor despre stadiul şoselei de centură şi al Autostrăzii Transilvania şi problemele cauzate de alunecările de teren.

Cu acest prilej, oficialul a anunţat că în primăvara anului viitor ar putea fi semnat şi contractul de proiectare-execuţie pentru cei 80 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania de pe teritoriul judeţului Sălaj, valoarea investiţiei fiind estimată la 650 de milioane de euro. "În luna iulie, anunţul de participare va fi pe SEAP. Depunerea ofertelor este undeva în luna noiembrie, evaluarea, ca termen, undeva în februarie-martie 2019 şi, în ipoteza în care nu vom avea contestaţii, semnarea contractului în martie-aprilie anul viitor. Este un contract de tip proiectare şi execuţie. Valoarea totală a lucrărilor pe judeţul Sălaj este de aproximativ 650 de milioane de euro, fără TVA", a mai spus Narcis Neaga.

În lucrări au fost cuprinse şi realizarea unui tunel pe sub Munţii Meseş, pentru care se va realiza actualizarea studiului de fezabilitate în perioada septembrie-octombrie

În ceea ce priveşte alunecările de teren pe drumul european E81, la intrarea în Zalău, oficialul a menţionat că se vor lua măsuri suplimentare de asigurare a securităţii rutiere, lucrările de reabilitare urmând a fi demarate în cursul lunii august, după finalizarea expertizei şi a proiectului tehnic.
La alunecările de teren de pe DN 1H, în zona dealului Vârşolţ, reprezentanţii CNAIR au precizat că este vorba de acumulări de apă în versant, motiv pentru care este nevoie de un studiu geo amănunţit, astfel că în cursul săptămânii viitoare un expert se va deplasa la faţa locului.

Vă mai recomandăm:

Sală de sport dărâmată pentru a face loc uneia moderne. Noua investiţie nu a fost începută nici după trei ani

România lucrului prost făcut. Sistemul de camere video care a costat o avere şi a ajuns un banal decor urban la Zalău

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite