Doar jumătate dintre elevii sălăjeni primesc laptele din programul guvernamental. Ce explicaţii au autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au reuşit să finalizeze doar o parte dintre licitaţii, astfel că produsele alimentare vor fi distribuite pe rând în şcoli.

Circa 12.500 de preşcolari şi şcolari sălăjeni, reprezentând  jumătate din totalul beneficiarilor, primesc, începând de luni, 12 noiembrie, laptele asigurat prin programul guvernamental "Laptele şi cornul", ca urmare a semnării contractului pentru zonele Şimleu Silvaniei şi Zalău. Ceilalţi mai au de aşteptat până ce vor fi încheiate licitaţiile.
O situaţie asemănătoare se va întâmpla şi în ceea ce priveşte distribuirea merelor.

Potrivit oficialilor Consiliului Judeţean Sălaj, începând cu 29 noiembriefructele vor ajunge pe băncile a doar 17.400 din totalul celor 24.504 de elevi, în condiţiile în care pentru zona I - Zalău, Hereclean, Crişeni, Coşeiu, Mirşid - termenul de depunere a ofertelor este 27 noiembrie. Singurul produs în a cărui distribuţie nu există probleme este cornul, care se va împărţi de marţi, 13 noiembrie, către toţi şcolarii şi preşcolarii din judeţ.

Distribuţia produselor alimentare în şcoli şi grădiniţe se face pe opt zone: zona I (Zalău, Hereclean, Crişeni, Coşeiu, Mirşid), zona II (Şărmăşag, Bocşa, Şamşud, Bobota, Chieşd, Carastelec, Măierişte), zona III (Şimleu Silvaniei, Nuşfalău, Marca, Camăr, Ip, Plopiş, Sîg, Boghiş, Halmăşd, Valcău de Jos), zone IV (Crasna, Pericei, Vîrşolţ, Meseşenii de Jos, Horoatu Crasnei, Bănişor, Cizer), zona V (Sînmihaiu Almaşului, Treznea, Buciumi, Românaşi, Agrij, Hida, Dragu, Zimbor, Cuzăplac, Almaşu şi Fildu de Jos), zona VI (Cehu Silvaniei, Sălăţig, Benesat, Dobrin), zona VII (Jibou, Someş Odorhei, Năpradea, Surduc, Creaca, Bălan, Cristolţ, Gîrbou), zona VIII (Ileanda, Băbeni, Letca, Lozna, Gîlgău, Rus, Şimişna, Zalha, Poiana Blenchii).

Pe parcursul unei săptămâni, fiecare preşcolar/elev are dreptul la cinci porţii de produse de panificaţie (corn – în zilele de luni, marţi şi miercuri ale săptămânii, alternativ cu biscuiţi uscaţi şi/sau covrigi uscaţi – în zilele de joi şi vineri ale săptămânii), două porţii de lapte şi o porţie de produse lactate – în zilele de luni, marţi şi miercuri, şi două porţii de mere – joi şi vineri.
Sălajul a primit 5,6 milioane de lei pentru acordarea gratuită de fructe, produse de panificaţie, lapte şi produse lactate, pentru circa 24.504 de şcolari şi preşcolari.

Mai puteţi citi:

Mobilizare impresionantă pentru o bunicuţă care trăieşte într-o sărăcie lucie. Femeia are un ajutor social de 142 de lei

Cum îşi propune o primărie să vină în sprijinul unei comunităţi sărace de 2.500 de persoane. „Vom schimba radical viaţa întregii familii“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite