Echipă de „împuterniciţi” la comanda Poliţiei Sălaj. Singurul şef prin concurs s-a pensionat la 51 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miron Ştirb a făcut parte din echipa managerială a IPJ Sălaj din 2014 FOTO Adevărul
Miron Ştirb a făcut parte din echipa managerială a IPJ Sălaj din 2014 FOTO Adevărul

Miron Ştirb era singurul ofiţer din echipa managerială a Poliţiei sălăjene care şi-a câştigat postul în urma unui concurs. Celălalt adjunct, precum şi comandantul ocupă funcţiile de şefi prin împuternicire.

Miron Ştirb, adjunctul Inspectoratului de Poliţie Sălaj şi unul dintre cei mai apreciaţi poliţişti sălăjeni, s-a pensionat vineri, 31 ianuarie, la vârsta de 51 de ani, după o carieră de peste 22 de ani în poliţie.

Absolvent al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Metalelor, din cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, şi având studii postuniversitare în "Siguranta circulaţiei rutiere" şi "Psihologie Judiciară", dar şi un master în "Drept Penal si Procesual Penal Aprofundat", Ştirb şi-a început activitatea în Poliţia sălăjeană în 1997, ca ofiţer operativ la Biroul Poliţiei Judiciare, după aproape patru ani, mutându-se la Serviciul de Investigaţii Criminale. Din 2008 până în 2014, a condus, pe rând Biroul şi mai apoi Serviciul de Investigaţii Criminale, pentru ca la finele anului 2014, să fie împuternicit adjunct al şefului IPJ Sălaj. A luat concursul pe post în 2016, pentru ca din septembrie 2017 până în septembrie 2018 să fie împuternicit la comanda Poliţiei judeţene. La expirarea perioadei de împuternicire, el a revenit în funcţia de adjunct.

Zilele următoare, şeful IPJ Sălaj, Marius Mihăilă, va desemna un alt ofiţer care să preia, prin împuternicire, fotoliul devenit vacant. Odată cu pensionarea lui Ştirb, întreaga echipă managerială a Poliţiei sălăjene va fi formată de împuterniciţi. 

Citiţi şi:

Pensionări pe bandă rulantă la IPJ Sălaj. 30 de poliţişti s-au retras din activitate

Şeful IPJ Sălaj s-a pensionat la doar 49 de ani. Alţi 32 de poliţişti au cerut să iasă la pensie

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite