Povestea baronului maghiar iubit de români. Cum i-a apărat Iuliu Maniu statuia nobilului care a eliberat iobagii români fără a fi obligat de lege
0Unul dintre cele mai frumoase grupuri statuare din ţară, amplasat în centrul Zalăului, îl înfăţişează pe baronului maghiar Wesselényi Miklós, care stă în faţa unui ţăran, poziţionat mai jos decât nobilul. Monumentul, inaugurat în 1902, a avut o istorie extrem de zbuciumată.
Grupul statuar, cunoscut azi în primul rând ca şi loc de desfăşurare a ceremoniilor comunităţii maghiare, a fost conceput şi realizat de sculptorul slovac de origine maghiară Fadrusz János, cel care este şi autorul grupului statuar Matei Corvin din Cluj Napoca.
Lucrarea, turnată la atelierele Beschorner din Újpesti şi dezvelită la 18 septembrie 1902, reprezintă o scenă a revoluţiei de la 1848, în care un ţăran îşi exprimă recunoştinţa faţă de baronului Wesselényi, pentru abolirea iobăgiei. Baronul, care îşi avea reşedinţa la Jibou, a fost considerat un nobil cu vederi iluministe şi un lider al Revoluţiei maghiare din 1848, luptând pentru dezrobirea iobagilor din Transilvania, aflată la acea vreme sub stăpânire austro-ungară.
Profesorul László László explică, în revista de cultură Caiete Silvane, că zbuciumul din preajma grupului statuar a început relativ la scurt timp după unirea Transilvaniei cu România, de la 1 Decembrie 1918, când unii români din Zalău, eliberaţi de stăpânirea austro-ungară, s-au simţit deranjaţi de prezenţa în plin centrul oraşului a unui simbol al fostei stăpâniri.
”Iuliu Maniu, sălăjean, deci un bun cunoscător al realităţilor de aici, auzind că pe unii îi supără faptul că baronul are un monument în centrul Zalăului, a afirmat: «Marele Wesselényi la fel i-a eliberat pe iobagii maghiari şi români, ar fi un act de ingratitudine din partea posteriorităţii democratice să se atingă de statuie». Însă îndemnul lui Maniu nu a fost ascultat şi Comisia Interimară aflată în fruntea judeţului Sălaj a dispus ca prefectul să ia măsuri pentru îndepărtarea grupului statuar”, susţine profesorul.
În 1935, într-o noapte de aprilie, cele două ”personaje” ale grupului statuar au fost demontate de pe soclul şi depozitate într-o anexă a tribunalului. Au rămas acolo până în 1942, când în Ardealul intrat din nou sub stăpânire ungară prin Dictatul de la Viena, din august 1940, autorităţile maghiare au decis remontarea statuilor în centrul Zalăului.
László László spune că grupul statuar nu a avut o prea lungă perioadă luminoasă, pentru că după venirea la putere a comuniştilor, în 1947, ”în centrul unui oraş pornit pe drumul construcţiei socialismului, statuia unui magnat maghiar nu „arăta” bine şi din acest motiv a fost acoperit cu scânduri şi „obiectivul” astfel mascat, a fost folosit drept afişier, că de afişe, de propagandă era mare nevoie”. Statuile au rămas acoperite până în 1956.
Cine este ţăranul care îşi exprimă recunoştinţa faţă de nobilul eliberator
Potrivit scriitorului sălăjean György Györfi-Deák, ţăranul din grupul statuar a fost identificat de cronicarii vremii în persoana unui bătrân de 80 de ani dintr-un sat de lângă Jibou. “Fadrusz a venit câteva zile în Jibou, pentru a se familiariza cu zona şi temperamentul oamenilor. În Rona, sat ce aparţine administrativ de Jibou, sculptorul a întâlnit un cioban român, Samson Pop, ale cărui trăsături l-au convins pe artist să-l reprezinte alături de baron”, spune scriitorul.
Baronul Miklós Wesselényi PORTRET de Miklós Barabás realizat în 1836
Baronul care a făcut afaceri cu cai de rasă şi a reformat sistemul de învăţământ
Wesselényi Miklós (1796 – 1850) a avut o avere fabuloasă. Pe domeniul de la Jibou a dezvoltat o înfloritoare afacere cu cai de rasă (pur sânge englezesc), pe care îi exporta aproape în întreaga Europă. Preţul unui armăsar din herghelia de la Jibou echivala cu preţul unui Ferrari de azi - susţine Vasile Benedek, un profesor pasionat de istoria familiei Wesselényi.
Baronul s-a remarcat şi prin ideile sale iluministe în ceea ce priveşte educaţia, militând pentru educarea ţăranilor de pe moşia sa. Din acest motiv, el a înfiinţat la Jibou prima grădiniţă pentru copii din ţară.
Spre sfârşitul vieţii, în 1848, orb şi bolnav, baronul şi-a eliberat iobagii şi i-a împroprietărit cu fâşia de pământ pe care o munceau, fără a fi obligat de vreo lege să facă asta.
Vă mai recomandăm:
FOTO Salvarea Castelului Crimelor din Treznea, la mâna localnicilor. Cei mai mulţi îl vor dărâmat
CAMPANIE pentru salvarea Casei Memoriale ”Iuliu Maniu”. Imobilul a ajuns pericol public (FOTO)
Se încarcă comentariile...
