Zalău

articolul anterior articolul urmator

Clan de români, acuzat de trafic de persoane în Spania. Printre victime, o tânără de 15 ani, însărcinată VIDEO

8
3 Jan 2021 12:25:24
Autor: Andreea Vilcovschi
Români exploataţi de români, în Spania FOTO www.guardiacivil.es
Români exploataţi de români, în Spania FOTO www.guardiacivil.es

Victimele, tot de origine română, erau convinse să vină la muncă în Spania cu promisiunea unor locuri de muncă bine plătite şi a unor condiţii de viaţă mai bune. În schimb, erau sechestrate şi obligate să muncească peste 10 ore pe zi.

Garda Civilă din Spania şi Poliţia Naţională au destructurat o grupare specializată în trafic de persoane, în scopul exploatării prin muncă, în cadrul unei operaţiuni derulate în colaborare cu Poliţia Română, anunţă ABCdeSevilla.
Opt români, membri ai aceleiaşi familii, au fost reţinuţi în Sanlúcar la Mayor, provincia Sevilla, sub acuzaţia de trafic de persoane în scopul exploatării prin muncă, fals în acte, constituirea unui grup infracţional. Anchetatorii au reuşit să elibereze 10 victime, toate de origine română, printre care şi o adolescentă de 15 ani, însărcinată.

Cercetările care au demarat în vara lui 2019, după ce două victime au reuşit să depună plângeri, au stabilit că românii exploataţi erau convinşi să vină în Spania cu promisiunea unui loc de muncă în agricultură şi a unor venituri decente, însă ajungeau să fie supuse unor condiţii inumane. Membrii grupării infracţionale le luau paşapoartele şi telefoanele mobile, îi închideau într-o cameră, unde dormeau pe saltele şi pături murdare, nu aveau curent şi apă caldă, şi le interziceau să iasă neînsoţiţi. Erau obligaţi să muncească peste 10 ore în fiecare zi a săptămânii, în ferme din Sevilla.

Deşi într-o primă fază cele două plângeri nu păreau să aibă legătură una cu alta, anhetatorii au descoperit elemente comune, de la modul în care persoanele au fost convinse să vină la muncă în Spania, la naţionalitatea traficanţilor, locul în care victimele erau sechestrate şi puse la muncă.

În momentul în care ajungeau în Spania, muncitorilor li se transmitea că au o datorie de 500 de euro pentru formalităţile de angajare, pentru cazare şi masă, ce urma să fie plătită din salariu. Pentru că salariul nu era dat niciodată la timp, membrii grupării aplicau dobânzi.
În 23 decembrie, oamenii legii au efectuat două percheziţii simultane, în urma cărora cei opt români au fost reţinuţi, iar victimele, eliberate. Ulterior, trei dintre membrii grupării au fost arestaţi.

Mai puteţi citi:

Trei bucureşteni acuzaţi că au traficat o tânără cu HIV îşi vor petrece Paştele acasă. Cum au scăpat de arest preventiv

Bebeluş vândut de propria mamă. Cum a încercat un bărbat de 54 de ani să cumpere un nou-născut

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Utilizator Adevărul
3.01.2021, 12:43:02

Comentariu considerat abuziv.

nihil sine deo
3.01.2021, 13:02:05

exista o vorba: politica s a nascut cand primul ticalos l a intalnit pe primul prost. Se poate extrapola la intreaga societate. Mirajul castigurilor fara munca prin exploatarea celor creduli, fara prea multa minte si scoala ,proveniti din tarile sarace,este prea mare pt a putea fi macar estompat de autoritatile statelor. Solutia ta nu va functiona niciodata chiar daca e ipotetica.Singura rezolvare a acestei mizerii e ridicarea categoriilor sociale defavorizate/vulnerabile din saracie,promiscuitate si lipsa educatiei pt a nu mai deveni victime ale acestor infractori.

-5 (9 voturi)
Alfa Omega
3.01.2021, 13:52:25

Leprele sunt de etnie, de ce ?Pentru ca in etnie gruparile infractionale se fac foarte usor, doi , trei romani nu se intaleg niciodata , tigani cu familii numeroase o pun repede de o infractiune si sunt greu de desconspirat deoarece sunt extrem de violenti , victimelor le este frica sa vorbeasca deoarece sunt batute crunt si amenitate cu moartea lor si a apropiatilor lor! Ajunsi in fata justitiei romane proxenetii primesc pedepse hilare de 2-3 ani dupa ce au facut multiple infractiuni : sechestrare si trafic de persoane,tortura si lovituri violente, violuri si retineri de documente, constrangere de practicarea prostitutiei sau a unei muncii de sclav !

+4 (4 voturi)
dumitru lazar
3.01.2021, 13:07:04

Eu platitor corect de taxe si impozite , trebuie sa-mi asum aceste creaturi , care altceva nu stiu si nu vor sa faca ?

+3 (3 voturi)
OmTacut2 มวยโบราณ
3.01.2021, 13:15:27

Ca de obicei, romanii in Spania sunt in clasamentul infractiunilor. De ce nu sunt asemenea stiri despre bulgari, cehi, polonezi, rusi, lituanieni, in fine, toti cei din fostele state comuniste din Europa?

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările