FOTO Fabuloasa călătorie de un milion de kilometri a unei piese din războiul de ţesut. Tânăra care a trimis suveica bunicii în jurul lumii
0
Dragostea şi respectul pentru tradiţii ce i-au fost insuflate de bunica parternă stau în spatele numeroaselor proiecte pe care Alina Zară Prunean le derulează.
Absolventă a Facultăţii de Artele spectacolului, la clasa lui Emil Hossu, Alina Zară Prunean (42 de ani) este, de circa 10 ani, antreprenor cultural, promovând ideea de "zestre contemporană".
Crescută într-un sat din Ţara Făgăraşului, de bunica paternă, Alinei i-a fost insuflată încă de mică dragostea pentru tradiţii, pentru portul tradiţional.
Din 2014, când şi-a legat destinele cu un sălăjean, trăieşte în Zalău. "Mândra Chic", "Suveica Mamei Ruţa în jurul lumii", “Muzeul de Pânze şi Poveşti", "Colţul Românesc" sau "BUN din Sălaj" sunt câteva dintre proiectele pe care le derulează în Făgăraş şi Sălaj.
Adevărul: Cine a fost Mama Ruţa? Care sunt cele mai dragi amintiri care te leagă de ea?
Alina Zară Prunean: Mama Ruţa a fost bunica mea paternă, din satul Mândra, Ţara Făgăraşului. De acolo sunt eu, de loc. Cea care ne-a crescut, pe mine şi pe sora mea mai mică, Ioana. Da, am prins vremurile în care ne creşteau bunicii, nu bonele, sau creşa. Şi au fost vremuri minunate. “Un copil trebuie crescut cu dragoste, cu vorbe bune, gard mic în spatele grădinii, să-l poată sări să se joace cât vede cu ochii şi cu scovărzi. Dacă-i plac. Dacă nu, cu clătite! Şi ţinut în braţe când plânge. Indiferent dacă plânge de viaţă şi de moarte sau pentru că s-a urzicat când venea de la scăldat, seara târziu, de la bulboaca la care nu avea voie să se ducă” - asta-i Mama Ruţă, din amintirile mele.
Mama Ruţa FOTO Arhivă Alina Zară Prunean
Care sunt cele mai de pret lecţii pe care ţi le-a dat?
Iubirea necondiţionată, blândeţea, înţelepciunea, răbdarea şi un set de valori ferme, care mă însoţesc pretutindeni. Nu ni le-a citat, să le învăţăm. Ni le-a demonstrat, prin fapte, în fiecare zi. Bunica era un om bun şi corect. A rămas un om bun şi corect până la capăt, deşi nu a avut o viaţă uşoară. Aşa că nici eu nu am nicio scuză să nu fiu un om bun şi corect! Nu e uşor… mă împiedic pe cale, dar am început, totuşi, să am din ce în ce mai multă îngăduinţă faţă de neputinţele mele omeneşti! Să învăţ să accept că asta sunt acum, atâta pot acum. Mâine poate o să pot mai mult şi mai bine! Nu am încă suficientă răbdare şi înţelepciune, cum mi-aş dori, dar le am în target.
Cum şi când s-a născut aventura prin lume a suveicii? Ce-ţi veni să o trimiţi la drum?
Pentru niciunul dintre proiectele mele nu am avut niciodată o strategie de marketing, sau un plan foarte bine pus la punct. Toate au fost feeling-uri, pe care le-am dezvoltat din mers. Soţul meu zice că sunt, cumva, vizionară. Aşa a fost şi cu “Suveica Mamei Ruţa în jurul lumii”, despre care se spune, tot mai des, că este unul dintre cele mai duioase proiecte internaţionale de călătorie, sau că este una dintre primele campanii online, din România, de recuperare şi promovare a specificului local. Am simţit că trebuie să fac asta şi am făcut-o! Nu-i uşor să coordonezi un proiect internaţional de călătorie, dar e fascinant. Efectiv descoperi lumea, odată cu călăuzele care poartă Suveica peste tot.
Cine sunt oamenii care s-au alaturat demersului tau şi au luat suveica în bagaj?
Prima călăuză a fost un prieten, apoi totul s-a legat în urma unei campanii de comunicare online. Nu-i cunosc, personal, pe mulţi dintre cei care au dus suveica prin lume. Ei s-au alăturat proiectului pe măsură ce acesta creştea, şi am comunicat online. Are pagina lui de Facebook şi un jurnal online de călătorie. În 11 ani, Suveica a ajuns la mine doar de câteva ori. De foarte puţine ori. În rest se predă de la o călăuză la alta, ca o ştafetă. Pe aeroporturi, la cafenele, în gări, în parcuri sau în staţii de Metrou. Eu gestionez un soi de travel book, în care fac programări, instruiesc călăuzele, iar sora mea le face kitul de călătorie (tricou Mândra Chic – primele au mixat ţesături lucrate, la război, cu suveica, de Mama Ruţă, cu mesaje din cultura românească – plus cărţi poştale, bilingve, cu povestea Suveicii şi a culturii locale din care se trage. Apoi recuperăm fotografii şi fac mini-interviuri cu călăuzele, pe care le public în jurnalul de călătorie.
Suveica a călătorit prin lume FOTO Arhivă Alina Zară Prunean
Câţi kilometri "are la bord" până acum şi care sunt cele mai exotice locuri pe unde a ajuns? A fost suveica, vreodată, în pericol să se piardă ori distrugă?
În anul 2018 am ajuns cu socotelile la 1 milion de kilometri parcurşi. E destul de greu să cuantifici, dar ideea este că de peste 10 ani circulă aproape neîntrerupt. Atunci am hotărât să nu mai număr decât emoţiile acestei fabuloase călătorii. Prima călătorie a fost prin Europa, de încălzire, spre Vest. Apoi în Istanbul, la schi în Alpii Francezi, la festivalul din Veneţia, cu motocicleta în deşertul Marocan, în Valencia, la o conferinţă a lui Dalai Lama, într-un “man eurotrip”, cu Nelu Barbu, fostul purtător de cuvânt al guvernului, a fost la Londra şi Amsterdam de câteva ori deja, în contexte diferite, la un concert Michael Buble şi la unul Robbie Williams, într-un trip asiatic prin Malaezia, Thailanda şi Indonezia, a făcut revelionul în Noua Zeelandă, a fost la un festival al scriitorilor şi poveştilor din lumea întreagă la Brisbane din Australia, a fost prin Siria, Iordania şi Liban.
A ajuns prima dată la New York cu o sălăjeancă din Jibou, înainte să ajung eu pe aici, apoi a doua oară cu fetele doamnei Gherman, de la Bădăcin, care au dus-o la MoMA, Muzeul de Artă Modernă din New York, în perioada în care era expus Brâncuşi. A făcut un tur de 3 continente şi 10 capitale cu Brad Florescu, probabil cel mai influent scriitor de turism de pe la noi. A stat apoi 3 luni în America de Nord, într-o lună de miere atipică.
A ajuns în capătul lumii, la Ushuaia şi s-a jucat cu pinguinii, a fost cu violoncelistul Alexandru Tomescu în China, la un concert, alături de vioara Stradivarius Elder-Voicu, a fost în Malta pe urmele Reginei Maria, însoţind un grup de jurnalişti şi ţinând apoi coperta principală a Jurnalului Naţional, a fost cu o echipă de la Radio România Internaţional pe Muntele Athos, a fost în Israel şi la balconul Julietei din Verona.
A însoţit proiectul Viaţa pe îndelete, cu rulota, 123 de zile prin 16 ţări, în special în zonele rurale, mai puţin turistice, în căutare de zestre veche. A stat câteva luni în Shanghai, apoi a pornit pe urmele gulagului românesc din Siberia. A fost şi în Itaca, la originile lui Ulise şi a Penelopei, căreia i-a aparţinut cea mai celebră suveică din lume, la Rio de Janeiro şi Copacabana, în fiordurile norvegiene şi Bali, a fost pe urmele maiaşilor şi aztecilor, la muntele dacilor nemuritori din Turcia sau a însoţit o delegaţie oficială a României, condusă de preşedinte, în Turkmenistan, în taşcheta jurnalistului Ion Cristoiu. Şi în multe alte locuri.
Unde a prins-o pandemia şi unde e ea acum?
E acasă, la Mândra, la Muzeul de Pânze şi Poveşti. Practic pandemia a anulat toate traseele călăuzelor prin lume. Trebuia să plece în Nepal, dar a rămas acasă şi ne-a însoţit în proiectul nostru #AcasalaOrigini, prin intermediul căruia ne dorim foarte mult să redescoperim şi promovăm specificul cultural local!
Tricouri Mândra Chic FOTO Arhivă Alina Zară Prunean
Derulezi mai multe proiecte prin care pui în valoare zestrea satului tradiţional, îndeletnicirile bunicilor, începând cu muzeul din satul natal şi ajungând la BUN din Sălaj. Cât de mult li se datorează ele Mamei Ruţa?
Cumva totul se datorează bunicii. Am deprins, datorită ei, toate regulile nescrise ale unei comunităţi, pe care le aplic de atunci în tot ce fac! Am terminat facultate de arte, secţia actorie, am lucrat ocazional ca storyteller cu diverse agenţii de publicitate din ţară, apoi mi-am creat oazele mele de rezistenţă culturală şi manifestare civică!
Sunt suma experienţelor unui copil care a avut, ca educaţie de bază, dincolo de orice şcoală, corectitudinea şi bunătatea unei bunici de la ţară, mixată cu fascinanta şi nobila prezenţă a familiei Moronescu, unchiul şi mătuşa din Bucureşti, care mă duceau la operă cu livretul învăţat de acasă, împreună cu care ascultam teatru radiofonic în aproape fiecare după masă, care îmi apretau guleraşele de dantelă făcute de bunica şi mi le suprapuneau pe rochiţe de catifea, printre două salate de frunze amare de păpădie. Da, experimentam mâncatul local şi sănătos încă din urmă cu 20 de ani.
În ultimii 10 ani m-am “specializat” cumva în “identitate culturală locală”. Fără a avea pretenţia de specialist. Doar un interes deosebit şi am împărţit această pasiune cu soţul meu, o dezbatem şi dezvoltăm aproape zilnic.
O parte dintre proiectele mele sunt la Făgăraş, proiecte de familie, dezvoltate împreună cu sora şi mama mea, iar cealaltă parte în Sălaj, dezvoltate alături de soţul meu, Alin Prunean.
Muzeul de Pânze şi Poveşti FOTO Arhivă Alina Zară Prunean
La Făgăraş am dezvoltat un brand de cultural fashion, „Mândra Chic” – o intreprindere socială în cadrul căreia am început să facem piese de zestre contempoprană, pe care le “desfacem” apoi peste tot prin lume. Am creat în paralel un mic centru cultural: “Muzeul de Pânze şi Poveşti”, unde avem colecţii de zestre veche locală, facem tabere şi atelire dedicate, gratuit, copiilor din comunitate şi tot felul de evenimente culturale. Avem proiectul internaţional de călătorie “Suveica Mamei Ruţa în jurul lumii” şi sunt foarte îndrăgostită de tot ce înseamnă conceptul de fundaţie comunitară. Am fost în grupul de iniţiativă care a pus bazele Fundaţiei Comunitare şi în bordul acesteia. Cred că ar fi foarte mare nevoie de o astfel de structură şi pentru societatea civilă şi comunitatea din Sălaj.
Odată cu mutarea mea în Zalău m-am implicat în proiectele iniţiate de organizaţia soţului meu, Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare locală Agapis, şi am creat, împreună, proiectul Colţul Românesc – pledoarie pentru consumul de produs local şi susţinerea micului producător local, din comunitate şi, de curând, într-un proiect de solidaritate: “BUN din Sălaj” – un portal ce pune în legătură, gratuit, micul producător cu consumatorul.
Alin m-a ajuta să fiu mai structurată, eu fiind un creativ la bază. El e un extraordinar om de echipă şi reuşim să le facem, împreună, pe toate. Da, dedicăm foarte mult timp proiectelor de implicare şi voluntariatului pentru comunitate. Mai mult de 50% din timpul nostru. Eu, cumva, nu sunt foarte de acord cu asta, cu procentul ăsta mare de viaţă dedicat comunităţii, însă Alin reuşeşte cumva să mă convingă zilnic că societatea are foarte mare nevoie de oameni implicaţi. De la implicare în proiecte sociale, culturale şi chiar politice – domeniul care poate schimba lucrurile în bine mai concret şi mai rapid.
Cândva ia era lucrată manual, cu migală, săptămâni în şir şi pregătită pentru ziua când urma să fie îmbrăcată. Astăzi, acest obiect vestimentar este produs în serie şi chiar s-a transformat într-un kitsch. Cum putem pune în valoare autenticul, cum îi încurajam pe meşteşugarii?
Într-o lume tot mai globalizată şi uniformizată, specificul local poate funcţiona ca o baghetă magică. Ne poate scoate la rampă, ne poate individualiza şi ne poate aduce bunăstare. Dar pentru asta avem nevoie vitală de o strategie naţională care să valorizeze patrimoniul cultural local. Adevărată! Altfel adio, arhitectură, gastronomie, meşteşuguri sau turism de calitate. Da, în lipsa unei astfel de strategii care să ofere şi protecţie, ia românească (spăcelul sau chimeşa) a ajuns bătaia de joc a comercianţilor fără scrupule, care fac bluze din materiale sintetice, fără a păstra nimic din sensul, codurile de culoare sau simbolurile identitare şi le vând pe mai nimic, cu pretenţia de ie. Şi apoi mai este un aspect. Educaţia. Tot mai mulţi dintre noi habar n-au ce înseamnă o ie.
Atelier Mândra Chic FOTO Arhivă Alina Zară Prunean
Dar ce să vorbim de omul simplu când avem exemple de la “case mai mari”. Mie, personal, mi-e ruşine de ruşinea unor directori de instituţii culturale care se afişază la evenimente cu astfel de orori pe post de ii. Şi de ruşinea multor cântăreţi de muzică populară care ar trebui să fie exemple de bune practici, dar care numai bune nu mai sunt de mult timp. Şi de ruşinea aşa-zişilor artizani, declaraţi meşteri populari, care, tot din lipsă de minimă educaţie şi bun simţ estetic, scot pe piaţă tot felul de bluze fără noimă. Cum susţinem artizanii adevăraţi, care mai sunt? Promovându-i, cumpărându-le produsele la un preţ corect, care să-i motiveze să continue. Altfel se vor înghesui să se angajeze “la stat”.
Ştiu, specialiştii spun că este ceva firesc, că hainele evoluează odată cu societatea. Refuz însă să cred că suntem atât de needucaţi, iresponsabili şi kitschoşi. Şi, paradoxal, atât de săraci, pe cât suntem de bogaţi la nivel de patrimoniu cultural. Uite un exemplu scurt şi concret: nu există ie cu mânecă scurtă. E o bluză etno. Punct.
Un alt proiect în care te-ai implicat este Ro100, prin care derulezi diferite acţiuni sociale în sprijinul celor mai puţin norocoşi.
Ro100 este una dintre cele mai faine construcţii de implicare în comunitate. Organizaţie neguvernamentală care ne creează cadrul pentru a ne implica în viaţa cetăţii. Voluntar. Genul de organizaţie-redută, în care se strâng cei care sunt fapte, într-o lume tot mai plină de oameni-vorbe! Asta mă înfurie tot mai mult şi tolerez tot mai puţin: oamenii care-şi construiesc imagine pe vorbe, fără fapte în spate.
Dacă nu suntem atenţi, va deveni normalitate. Superficialitatea asta ne va fi dăunătoare tuturor. Conform unor studii recente, în contextul actual nu valoarea unei idei sau a unei fapte este importantă şi relevantă, ci expunerea ei. Nu vreau să fiu părtaş tăcut la schimbarea scării valorilor. De aceea m-am implicat în Ro100 unde mă ocup de content, comunicare şi campanii.
Şorţuri Mândra Chic FOTO Arhivă Alina Zară Prunean
Ro100 Zalău este o comunitate de oameni buni, împreună cu care am derulat proiecte şi campanii sociale, de educaţie, prezervare şi promovare de patrimoniu local sau de mediu.
Cea mai recentă acţiune a fost una prin intermediul căreia am încercat să uşurăm accesul la educaţie pentru copiii din medii defavorizate, care nu au putut participa la şcoala online, în timpul pandemiei. Am reuşit să facilităm colectarea a peste 80 de device-uri pentru peste 200 de copii din comunitate. Laptopuri, calculatoare sau tablete. A fost o bucurie. Acum încercăm să conştientizăm comunitatea că proiectele culturale independente merită susţinute şi o formă concretă de susţinere este achiziţia de abonamente. În acest sens dăruim trei abonamente cadou, în cadrul unei campanii online. Care e în plină desfăşurare chiar acum, pe pagina noastră de Facebook.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
