FOTO Filmul expediţiei în Pamir. Imagini spectaculoase şi capacanele de pe traseu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi tineri alpinişti, unul din Sălaj, altul din Bistriţa-Năsăud, care au pornit în 19 iulie în cea mai importantă expediţie din viaţa lor de până acum, s-au întors luni, 4 august, acasă. Cele mai importante momente ale aventurii lor sunt redate, în cuvinte şi imagini, pe un jurnal de expediţie online.

Cei doi alpinişti sunt Alexandru Pop, un tânăr de 27 de ani din localitatea sălăjeană Someş Odorhei, în prezent militar de carieră la o unitate din judeţul Cluj, şi Gabriel Login, din Bistriţa-Năsăud. Ei îşi propuseseră să escaladeze Vârful Lenin din Munţii Pamir, cu o altitudine de 7.134 de metri, însă, din cauza unor probleme de sănătate, nu au reuşit, se pare, să ajungă până sus.


Traseul parcurs de ei este relatat pe jurnalul de expediţie online găzduit de site-ul Clubului de Turism Montan ”Someşul”, înfiinţat chiar de Alexandru.


Iată ce relatează, pe măsură ce parcurg traseul propus, cei doi:


20.07.2014 Am ajuns cu bine la Bishkek. Zborul a fost lung dar plăcut, din Instanbul am prins loc la hublou unde ne-am minunat ore întregi. Ajunşi în aeroport  a trebuit să plătim 120 $, pentru viză pe o lună. După ce ieşim, suntem aşteptaţi cu o pancardă de la agenţie. Avem primul contact cu Kîrgistanul, care e unul dezolant, arată ca România dup Revoluţie. Capitala este la circa 15 km de aeroport, unde am admirat case din chirpici şi ferme de animale. Ne-am cazat la hotel, condiţiile sunt bune, am dat o scurtă tură în oraş, dar nu prea am avut ce vedea. Am luat ceva de mâncat şi apoi la somn că suntem obosiţi.Pentru cei dragi care asteaptă veşti de la noi, nu avem semnal la telefoane şi asta aici în capitală, deci nu ştim cum va fi mai încolo cu comunicarea, sperăm măcar să avem din când în când acces la net. Am mai dat o tură prin oraş acum spre seară, când temperatura s-a mai domolit la 30°C, în speranţa că găsim un magazin de telefoane. Sperăm să avem mai mult noroc mâine la Osh.

21.07.2014 Micul dejun dimineaţă la 05:30, plecare la aeroport şi zbor la Osh, unde vom rămâne întreaga zi. Am ajuns la Osh. Am făcut o plimbăreală prin oraş, care este mai dezvoltat ca şi capitala, am băut cea mai proastă cafea, am mâncat frigărui de carne, dar nu ştim ce fel de animal era, dar a fost bună şi puţină.

22.07.2014 Plecăm din Osh spre tabăra de bază care este la 300 km şi trecem prin pasul Taldyk 3615 m, iar base camp (BC) este la 3600 m. Suntem pe punctul de plecare spre BC şi agenţia ne-a anunţat că a decedat un maghiar în tabăra 2 la 5300 m - a căzut cu placa într-o crevasă. Dumnezeu să îl ierte! O să mergem în BC cu un microbus vechi, o să dureze circa 5-6 ore, dar înainte să plecăm oprim pe la piaţă pentru a mai completa cumpărăturile.

22.07.2014, ora 21. Am ajuns in BC după aproximativ 7 ore de mers cu microbuzul, un drum obositor dar spectaculos, cu multe marmote şi iaci. Înainte de a ajunge în tabără, maşina s-a împotmolit. De voie, de nevoie ne-am desculţat şi am împins şi noi la maşina, doar nu era să ne înecăm ca ţiganu la mal. În jurul orei 19 am ajuns în tabără. Următoarele 2 zile vom petrece timpul în zonă, cu ture uşoare de aclimatizare şi ne vom pregăti bagajele pentru ascensiune.

23.07.2014 O zi calduroasă cu temperaturi între 26 si 30° C.
Am facut o tură de aclimatizare până la altitudinea de 4150 m, vreo 14 km dus – întors, într-un timp de aproximativ 4 ore. A urmat odihna şi pregătirea bagajelor pentru mâine dimineaţă, când vom urca în tabara 1, situată la o altitudine de 4400 m.

26.07.2014 Suntem în tabăra 2 (Camp 2), situată la 5300 m altitudine. Am montat corturile şi ne “acomodăm” cu aerul din ce în ce mai rarefiat. Azi ne întoarcem din nou în tabăra 1, la 4400 m. În tabere sunt medici care ne consultă destul de frecvent. Ziua sunt temperaturi neaşteptat de ridicate, dar s-a anunţat că în următoarele zile vremea se va schimba. Sperăm ca planurile noastre de ascensiune să nu fie date peste cap de vremea neprielnică.

03.08.2014 După mai multe zile de stat în Camp 1, starea de sănătate a lui Alex a luat-o razna,  necesitând intervenţie medicală de urgenţă cu evacuare de pe munte. Greul a trecut, acum este bine, s-a refăcut şi mergem înainte. Mulţumim foarte mult doctorului Matmusaev Hashimjan care a făcut mari sacrificii pentru sănătatea lui Alex.


Dar nici vremea nu a fost cuminte, furtuna din Camp 2 a distrus o mare parte din echipamentul nostru de expediţie şi momentan ne aducem aminte de 2 corturi, 2 primusuri, pufoaică, mănuşi de iarna, polar, beţe , încărcătoare, vase gătit, hrană, butelii gaz…. etc şi cred că sunt multe dar încă nu am reuşit să facem la toate inventarul.


04.08.2014 După mai bine de 24 de ore petrecute prin aeroporturi şi schimbat 3 avioane, ajungem la Bucureşti şi aici să fie “Cireaşa de pe tort”: Ne-au rătăcit bagajele!”

Citeşte şi FOTO Expediţie high-tech: doi alpinişti realizează jurnalul foto-video al ascensiunii pe Vârful Lenin din Pamir

FOTO Doi tineri alpinişti pornesc în lupta cu înălţimile din Pamir. Altitudinea "atacată": 7.134 de metri

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite