Zalău

articolul anterior articolul urmator

FOTO Zeci de documente medicale aruncate în mijlocul naturii, alături de resturi din construcţii. Reacţia primarului: „Nişte hârtii fără valoare“

1
22 Jul 2019 15:23:56
Autor: Andreea Vilcovschi
Documentele medicale au fost aruncate în mijlocul naturii FOTO Facebook.com/Cristolţ, Sălaj, România
Documentele medicale au fost aruncate în mijlocul naturii FOTO Facebook.com/Cristolţ, Sălaj, România

Mai multe fotografii au fost publicate pe reţelele de socializare, stârnind revoltă printre internauţi. Aceştia au arătat cu degetul înspre firma care face lucrări în comună şi către autorităţile locale, pentru modul în care degradează mediul înconjurător.

Zeci de documente medicale, printre care carnete şi registre de consultaţii, evidenţe ale imunizării copiilor, dar şi un registru de evidenţă a naşterilor, au fost aruncate în apropierea unui podeţ din localitatea sălăjeană Cristolţ, printre mormane de gunoaie, cele mai multe fiind resturi provenite din lucrări de construcţii.

Pe reţelele de socializare au fost postate o serie de fotografii din zonă, internauţii reclamând lipsa de preocupare faţă de mediul înconjurător.

“Nişte poze primite de la concetăţenii noştri arată cum cinstesc primarul şi firma care face lucrări în comună mediul înconjurător. Printre gunoaiele luate din şcoala veche şi aruncate lângă podeţul dinspre Valea Vacilor se află registre de consultaţii cu datele personale ale cetăţenilor din comună, reţete medicale şi altele. Acesta este exemplul dat de conducătorul comunei Cristolţ. Le mulţumim pentru implicare celor care ne-au trimis pozele şi îi aşteptăm şi pe alţi cetăţeni să se implice şi să ne semnaleze orice tip de nereguli”, este mesajul care însoţeşte postarea.

Primarul comunei Cristolţ, Ioan Cheşeli (foto stânga - n.n.), a declarat reporterului “Adevărul” că gunoaiele surprinse în imaginile de pe Facebook reprezintă, de fapt, moloz rezultat în urma unor lucrări de reabilitare a şcolii vechi, imobil transformat de foarte mulţi ani în depozit. “Renovăm şcoala veche, un imobil de peste 100 de ani, care nu mai este funcţional de foarte mult timp, şi pe care vrem să îl transformăm în sală de sport. Acolo s-au făcut nişte demolări de tavane, de ziduri, iar când molozul a fost încărcat cu miniexcavatorul, au fost luate şi documentele depozitate în ultimii ani, după ce dispensarul medical a fost reabilitat”, a explicat edilul.

Ce spune primarul

Acesta a mai precizat că molozul rezultat a fost folosit pe post de umplutură la un podeţ distrus de ploile abundente de la începutul verii. “Practic 99,99% sunt piatră de râu cu moloz, numai bună pentru consolidarea şi refacerea terasamentului din zona podeţului. Altfel ar fi trebuit să cumpărăm bolovanii ăia din balastieră”, spune edilul. Cât despre actele medicale, primarul susţine că erau “nişte hârtii fără valoare”, depozitate în şcoală în ultimii ani.

La rândul lor, reprezentanţii Arhivelor Naţionale au menţionat că dacă respectivele documente fac parte din fondul arhivistic naţional, ele ar fi trebuit distruse în condiţii speciale. “Conform legii, pentru documentele care fac parte din fondul arhivistic naţional, deţinătorul documentelor trebuia să întocmească o lucrare de selecţionare, pe care să o înainteze spre aprobare Arhivelor Naţionale. Mai apoi era evaluată de o comisie, care dădea aprobarea de distrugere, care predarea la un punct de colectare/reciclare, nicidecum aruncarea lor în natură”, a declarat Dănuţ Pop, şeful secţiei Sălaj a Arhivelor Naţionale. Acesta a adăugat că specialiştii instituţiei se vor deplasa în teren pentru a verifica despre ce documente este vorba, menţionând că distrugerea , fără respectarea prevederilor legale, a documentelor care fac parte din fondul arhivistic naţional este considerată infracţiune.

Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, a subliniat că, potrivit legii, actele medicale se predau de la un medic la altul, pentru fiecare tip de document existând termene legale de păstrare. La expirarea acestor termene, documentele trebuie distruse, mai spune oficialul DSP Sălaj.

Citiţi şi:

Primarul care cere reducerea numărului de poliţişti din comună. „Localnicii îi urăsc cu patimă“

VIDEO Scene scandaloase la Zalău. Cum se debarasează un muncitor de molozul de pe bloc
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Dream Pervertor
22.07.2019, 16:35:41

...pai in poze se vede si certificatul medical pentru blenoragie, al primarului!