Ion Piţoiu Dragomir,poetul din Zalău apreciat de japonezi

Este unul din cei mai prolifici scriitori din Zalău şi printre puţinii care se se pot lăuda că au fost primiţi în Uniunea Scriitorilor. În mai puţin de 12 ani a publicat 24 de cărţi, patru dintre ele fiind scrise după structuri japoneze: hayku, haiga, dodoitzu.

Ioan Piţoiu Dragomir a ajuns în Zalău la începutul anilor 60. Oltean la origine, a trăit şi s-a format, până la 18 ani, în judeţul Dolj, în satul Celaria şi la Şcoala Normală din Craiova. Primul popas transilvan l-a făcut la Cluj, unde a urmat facultatea de Filologie. „Am ales Clujul pentru renumele din acea vreme a centrului universitar, dar a fost şi o «chemare a sângelui», mama fiind ardeleancă”, explică poetul.

Două cărţi pe an

Înainte de a fi cunoscut ca scriitor sau poet, Piţoiu a fost dascăl. Un profesor care şi-a lăsat amprenta asupra elevilor de la şcolile din Zalău în care a predat mai bine de patru decenii. A scris şi înainte de 1989, dar nu i-a apărut niciun volum, doar poezii în diferite reviste şi în culegeri de specialitate. Debutul în volum a venit abia după 1990, pentru că fiind un spirit liber, neclaustrat de ideea regimului totalitar, a refuzat încorsetarea doctrinară.

Chiar dacă a debutat târziu, în 1998, cu volumul de poezie „În răs-cruci”, poetul, care lucrează minimum trei ore pe zi, spune că volumele sale au trăit tot timpul în el. De aceea i-a fost atât de uşor să scrie şi să publice numai puţin de 24 de cărţi în 12 ani, iar a 25 – a carte va apărea în cel mult o lună de zile. În 2007 a fost primit în Uniunea Scriitorilor, iar la scurt timp au apărut şi contractele cu editurile naţionale şi internaţionale.
Operele sale tratează subiecte diverse, dar se observă, totuşi, o apetenţă aparte pentru ţăranul din satele copilăriei sale, acel Moromete, care pentru Piţoiu este sinonim cu „onoarea, cultul muncii şi dorinţa de libertate”.

De la Moromete la hayku

Aceleaşi valori l-au îndreptat şi înspre cultura japoneză. A fost atât de fascinat de creaţiile literare ale poeţilor din „Ţara Soarelui Răsare”, încât a scris şi publicat chiar el patru volume de poezie pe structură japoneză – haiku, haiga, sedoka şi dodoitzu. Cărţile sale au  fost bine primite de japonezi, avînd parte de lansări şi la ambasada Japoniei în România, iar o parte au fost traduse în mai multe limbi şi pot fi găsite în librării din SUA, Franţa, Italia, Austria şi Ungaria. În „proiectul japonez” a fost ajutat şi de fiul său, care i-a făcut picturile ce apar lângă poemele în 17 silabe.

Ce-i place?

Călătoriile şi mişcarea în aer liber. „Zeci de ani am practicat tenisul de câmp, iar în adolescenţă am făcut atletism. Sportul îmi dă sănătate, fizică şi mentală”, spune Ion Piţoiu. Poetul mai este pasionat şi de artele plastice, iar pasiunea s-a transmis în familie, fiul său urmând cursuri de sculptură şi grafică.

Ce nu-i place?

Detestă superficialitatea şi autosuficienţa, lăsarea lucrurilor la voia întâmplării. În opinia sa, viaţa trebuie să stea sub imperativul cuvântului „Trebuie!”, iar individul trebuie să se străduiască să-şi împlinească idealurile. „Toată viaţa am trudit pentru ceea ce am realizat. Doar prin trudă am ajuns să public 25 de cărţi, în mai puţin de 12 ani”, mai spune Piţoiu - Dragomir.

Întrebări şi răspunsuri

Care este cea mai mare dificultate pentru om de litere?

„Asumarea luptei cu prejudecata că a locui în provincie este egal cu a fi «provincial», din toate punctele de vedere, şi în creaţie, în mod special. Eu cred că trebuie să faci tot posibilul pentru a te afirma şi pentru a demonstra cârcotaşilor că valoarea este universală, nu ţine de un anumit loc.”

Cât de greu i-a fost olteanului Ion Piţoiu să se adapteze în Ardeal?

„Nu mi-a fost foarte greu. Eu am şi sânge ardelenesc, mama era din Ardeal, şi nu mi-au fost total străine obiceiurile şi stilul de viaţă. Au existat şi oameni care m-au etichetat, în mod peiorativ, «oltean», dar prejudecăţile s-au estompat, cu timpul”.