Rezultate finale la concursul pentru numirea judecătorilor în funcţii de conducere. Cine va conduce instanţele din Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul Naţional al Magistraturii a afişat rezultatele finale în urma concursului pentru numirea judecătorilor în funcţii de conducere la instanţe. Din Sălaj au făcut miza acestui concurs două funcţii.

Prima funcţie scoasă la concurs de Institutul Naţional al Magistraturii este cea de vicepreşedinte al Tribunalului Sălaj, deţinută în prezent de judecătorul Patriţiu Dărăban. Potrivit reprezentanţilor instanţei judeţene, scoaterea la concurs a funcţiei este justificată de faptul că, în 15 iulie, actualului ocupant îi expiră mandatul, iar din raţiuni de continuitate se obişnuieşte ca organizarea concursurilor să se facă înainte de finalul mandatului. Iniţial, pentru această funcţie s-au înscris în concurs doi candidaţi - actualul vicepreşedinte, Patriţiu Daraban, dar şi judecătorul Ancuţa Pura. Pe parcursul derulării concursului, Ancuţa Pura a decis să renunţe şi să îşi ocupe postul de judecător la Curtea de Apel Alba, obţinut în urma promovării unui concurs anterior. Rămas singur în cursă, vicepreşedintele Tribunalului a promovat concursul pentru numire în funcţie, obţinând nota 8,96 la proiect şi 8.80 la proba scrisă. O medie, aşasadar, de 8.880.


Cea de-a doua funcţie scoasă la concurs este cea de preşedinte a Judecătoriei Jibou, ocupată acum de judecătorul Flavius Ardelean, căruia, la fel ca şi în cazul vicepreşedintelui instanţei judeţene, îi expiră mandatul. Magistratul a fost singurul candidat pentru această funcţie, obţinând un nou mandat cu media 8.325 (8.85 la proiect şi 7.80 la proba scrisă).


 Citeşte şi Ţeapă cu locuri de muncă în agricultură în Germania

Dispută în Consiliul Local. Motivul - supărarea administratorului unei firme, căreia municipalitatea îi percepe impozit pe o proprietate care, legal, nu-i aparţine

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite