Lovitură de teatru la Ambulanţă. Soţia deputatului exclus din PMP pentru trădare îşi pierde postul obţinut cu cântec

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarul a fost acuzat că a trădat PMP-ul la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu pentru ca soţia lui să preia şefia Serviciului de Ambulanţă.

Deranjat de modul în care s-a derulat concursul în urma căruia Narcisa Balint, soţia deputatului PSD Liviu Balint, a devenit manager al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj, medicul Remus Bălănean, şi el candidat pe post, a cerut în instanţă anularea rezultatului concursului organizat la începutul acestui an.

Curtea de Apel Cluj, pe rolul căreia s-a aflat procesul, s-a pronunţat la finele săptămânii trecute, dând câştig de cauză medicului. Potrivit minutei publicate pe site-ul instanţei, magistraţii au anulat parţial rezultatul final al concursului şi au dispus "modificarea parţială a rezultatului final al concursului, în ceea ce priveşte ocuparea postului de manager general al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj, în sensul declarării ca admis a reclamantului Remus Bălănean". De asemenea, au anulat ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 286/13.04.2018 privind numirea Narcisei Balint în funcţia de manager general al SAJ Sălaj şi au anulat contractul de management pe care aceasta îl avea cu Ministerul.

Soluţia nu este, însă, definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Dosar respins pentru vechime insuficientă

Contactat, medicul nu a vrut să comenteze pe marginea subiectului, menţionând doar că a apelat la instanţă întrucât s-a simţit "furat" şi "nedreptăţit" în cursa pentru şefia Ambulanţei sălăjene. El făcea, astfel, referire la faptul că dosarul contracandidatei lui a fost mai întâi respins, pe motiv că nu avea minim cinci ani vechime în unităţi din sistemul de sănătate publică, şi admis, ulterior, după depunerea contestaţiei.

După derularea celor trei probe, Narcisa Balint a fost declarată câştigătoare, obţinând 9.60, la testul grilă, 9.11, la proba de susţinere a proiectului de management şi 9, la inteviu. Bălănean a fost notat cu 7.40, 8.48, respectiv 8.38.

Participarea Narcisei Balint la concurs a fost una controversată. În spaţiul public a circulat zvonul conform căruia deputatul a ignorat ordinele PMP, din care făcea atunci parte, şi a votat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, în schimbul numirii soţiei lui în funcţia de manager. Parlamentarul le-a infirmat, însă, susţinând că "nu am avut nici o discuţie cu vreun reprezentant al puterii legat de aceste lucruri". Totuşi, după ce a fost dat afară din PMP, el a intrat în echipa social-democraţilor.

Actualul manager al SAJ Sălaj este de profesie economist şi a fost pentru o scurtă perioadă de timp, manager al Spitalului Orăşenesc Jibou, de unde a fost demisă pentru nerealizarea indicatorilor din contractul de management. A lucrat, apoi, la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj, pentru ca la finalul lui 2017 să intre echipa SAJ Sălaj, ca economist. Patru luni mai târziu, a preluat şefia instituţiei.

Citiţi şi:

Postul de manager al Serviciului de Ambulanţă rămâne în familie. Soţia deputatului exclus din PMP a câştigat concursul

VIDEO Un deputat a făcut pe poliţistul în trafic cu un şofer de ambulanţă: „Aşa muncim noi? Ce ţinută e asta, domnule?“

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite