Luptă crâncenă la ISU. 40 de candidaţi pe un loc, la concursul pentru posturile vacante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La ISU Sălaj sunt scoase la concurs prin încadrare directă două posturi FOTO ISU Sălaj
La ISU Sălaj sunt scoase la concurs prin încadrare directă două posturi FOTO ISU Sălaj

După ce vor trece de evaluare dosarelor, aspiranţii la uniforma de pompieri vor susţine proba sportivă şi apoi cea scrisă.

80 de persoane s-au înscris la concursul pentru cele două posturi de execuţie vacante la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" al judeţului Sălaj, până la termenul limită de 10 ianuarie.

Cel mai râvnit post este cel de subofiţer tehnic principal la Serviciul Resurse Umane - Compartimentul încadrare-gestiune personal, pentru care îşi încearcă norocul nu mai puţin de 51 de candidaţi. Ceilalţi 29 s-au înscris în cursa pentru postul de ofiţer specialist I la Serviciul Logistic - Compartimentul Patrimoniu Imobiliar.

Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul ISU Sălaj, candidaţii trebuie să îşi depună dosarele de recrutare până în 26 ianuarie. În 1 februarie, va fi afişată lista celor care îndeplinesc condiţiile de concurs pentru subofiţeri, iar în 6 februarie, pentru ofiţeri. În ceea ce priveşte probele de concurs, acestea sunt programate în 12, respectiv 14 februarie, la educaţie fizică, iar în 6, respectiv 8 martie, proba scrisă. Rezultatele finale vor fi cunoscute în 12 martie.

Vă mai recomandăm:

Poliţia face angajări din sursă externă. Când are loc concursul şi ce condiţii trebuie îndeplinite

Anul începe cu angajări la stat. Unde se scot posturi la concurs

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite