Mandatul unui consilier UDMR, invalidat de instanţă. Alesul ocupă de opt ani fotoliul de viceprimar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După alegerile locale din 27 septembrie, reprezentantul UDMR a obţinut un al treilea mandat de consilier municipal.

Mandatul de consilier local al actualului viceprimar al Zalăului, Fazakas Nicolae, a fost invalidat vineri, 16 octombrie, de Judecătoria Zalău.
"Respinge, ca neîntemeiată, cererea Secretarului General al Municipiului Zalău de validare a mandatului de consilier al domnului F N. Invalidează mandatul de consilier local al domnului F N, ales în calitate de consilier local din partea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România în cadrul Consiliului Local al municipiului Zalău în urma alegerilor locale din 27.09.2020", se arată în minuta instanţei.

Decizia magistraţilor zălăuani, care a fost comunicată atât viceprimarului, cât şi prefectului de Sălaj şi secretarului general al municipiului, poate fi atacată cu apel în termen de trei zile de la comunicare.

Conform Agenţiei Naţionale de Integritate, Fazakas Nicolae se află sub interdicţia de trei ani de a ocupa o funcţie eligibilă. El a fost găsit în incompatibilitate în perioada 23 iulie 2012-28 august 2013, când a deţinut simultan atât funcţia de viceprimar al Zalăului, cât şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul Transurbis, după cum se arată în raportul ANI, rămas definitiv prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În vara anului trecut, viceprimarul a fost sancţionat, printr-o hotărâre a colegilor săi din Consiliul Local, cu diminuarea indemnizaţiei cu 5% pe durata a două luni.

Potrivit legislaţiei în vigoare, "persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului".
Fazakas Nicolae a candidat la alegerile din 27 septembrie pentru fotoliul de primar al Zalăului şi a ocupat poziţia a doua pe listele pentru Consiliul Local. A pierdut bătălia pentru Primărie, în faţa social-democratului Ionel Ciunt, dar a obţinut un nou mandat de consilier municipal.

Vă mai recomandăm:

Consilier local reales, găsit în incompatibilitate. A candidat deşi are interdicţie pentru trei ani

FOTO Statuia poetului maghiar Ady Endre, amplasată fără avize în centrul Zalăului. „Puteau să fie primite foarte uşor, însă nimeni n-a făcut demersuri“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite