Măreţia târgului românesc în secolul al XIX-lea: „Era parte din viaţa populară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul Zalău şi-a câştigat dreptul susţinerii unui târg în 1370, când regele Ludovic de Anjou a permis ca un astfel de eveniment să aibă loc anual, de ziua Sfintei Margareta şi a încurajat participarea negustorilor la târg, asigurând libertatea de a comercializa orice fel de produse.

De-a lungul vremii, târgul a jucat un rol important în viaţa comunităţii acestor meleaguri, devenind un eveniment de socializare al oamenilor cu identităţi culturale, preocupări şi stări sociale diferite. “Din punct de vedere etnografic, târgurile nu erau numai depozite simple de mărfuri, ci şi instituţii cu funcţii sociale şi culturale. Mult timp târgurile au înlocuit pentru săteni nu numai magazinele de mărfuri, băncile, prospectele de preţuri, ci au constituit o parte din însăşi viaţa populară”, precizează etnograful Olimpia Mureşan, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, într-un articol publicat în revista “Caiete Silvane”.

De la un târg pe an, în secolul al XIV-lea, se ajunge ca în secolele XVII-XVIII, la Zalău să fie organizate şapte astfel de evenimente, toate legate de anumite sărbători religioase. Astfel, localnicilor li se oferea cadrul necesar desfăşurării actelor de comerţ, dar şi socializării, de Bobotează, în Vinerea Mare, de Sf. Gheorghe, Sf. Bartolomeu, Sf. Mihai, de Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, dar şi de Sf. Lucia. În secolul al XIX-lea, la Zalău deja se făceau târguri în fiecare sâmbătă.

Conform documentelor vremii, articolele comercializate proveneau din zona de nord a Ungariei – ţesături, pânze, dantele şi vase ceramice, dar la standurile se găseau şi articole nemţeşti, poloneze şi italieneşti – cu precădere piese de vestimentaţie şi de fierărie. “Breslaşii zălăuani (măcelari, tăbăcari, cizmari, cojocari, pielari, olari, croitori, blănari, lăcătuşari, fierari, tâmplari, rotari) şi-au desfăcut marfa tot la târg, la fel şi ţesătorii, pantofarii, bijutierii or ciubărarii.

Potrivit etnografului sălăjean, cele mai reprezentative meşteşuguri practicate în zonă erau olăritul, la cojocăritul, ţesutul şi împletitul. “Cei care practicau agricultura veneau în târg să-şi vândă produsele, de la cereale, la legume, fructe şi seminţe, la vin şi pălincă. Târgul a prins viaţă prin vânzătorii şi cumpărătorii prezenţi la târg, care puneau în valoare costumele populare din mai multe zone ale Sălajului. În orice târg, un loc important era ocupat de birt, locul unde se bea <<aldămaşul>>”, spune Olimpia Mureşan.

Aceasta adaugă că târgul a constituit şi un loc în care flăcăul putea să-şi exprime sentimentele şi intenţiile mai serioase faţă de o fată, oferindu-i mici daruri, precum turta dulce, panglici pentru păr, piepteni, un pahar sau farfurie cu numele ei. De aici tinerii cumpărau darul de logodnă (basma, cizme), iar fetele mari, „pene” din flori artificiale şi mărgele, pentru a orna pălăria logodnicului sau alte obiecte dăruite cu diferite ocazii.

Evenimentul era unul festiv, lucru reflectat atât de traistele şi desagile înfrumuseţate pentru târg, de împodobirea jugurilor pentru boi, dar şi de costumul de sărbătoare al participanţilor.

Vă mai recomandăm:

Spăcelul de Sălaj, model pentru iile de astăzi. Cum topeau sătencele cânepa pe rouă, pentru a-şi decora cămăşile tradiţionale

Din adâncul pământului, în expoziţie. Cum ajunge un obiect de patrimoniu, piesă de muzeu

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite