Masaj gratuit şi medicină asiatică pentru bolnavii de diabet şi epilepsie din Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Zalău funcţionează un centru care oferă masaj gratuit. Zilnic, zeci de oameni se înghesuie aici să-şi afle soluţia la problemele de sănătate.

Şeful centrului Ceragem, Corneliu Halmaghi, spune că mulţi sălăjeni  şi-au ameliorat ori chiar s-au vindecat de diabet sau epilepsie. Alţii, cu  noduli mamari, boli ale oaselor şi coloanei vertebrale, s-au refăcut complet.

Masajul e făcut cu ajutorul unui aparat care foloseşte bile de jad, încălzite cu raze infraroşii şi mişcate de-a lungul coloanei vertebrale. Potrivit şefului centrului Ceragem, Corneliu Halmaghi, procedurile se bazează pe tehnologia modernă îmbinată cu medicina asiatică străveche, imitând perfect principiile naturii.

Şedinţele Ceragem sunt ca un spectacol. Dincolo de faptul că se practică terapie de grup, pacienţii nevoiţi să aştepte sunt întreţinuţi de angajaţi care le explică la microfon beneficiile şi efectele terapiei. La anumite intervale, pacienţii, majoritatea oameni în vârstă, încep să danseze şi să se mişte într-un soi de gimnastică specifică, ceea ce pe unii îi face să se privească ruşinaţi şi să râdă.

S-a vindecat de diabet

Berta Balogh spune că vine la centru de un an şi patru luni, zilnic, beneficiind de 410 şedinţe de masaj până acum. „Doar 16 zile am lipsit în această perioadă şi numai pentru că am avut probleme deosebite. Eu m-am născut cu diabet, toată familia mea are. Toate simptimele diabetului le-am avut: am orbit la 16 ani, făceam frecvent blocaje renale, aveam dureri groaznice de picioare“, explică Berta Balogh.

„Arterele din piciorul stâng mi-au fost schimbate chirurgical, pentru că n-aveam deloc circulaţie. Era zero. Am venit aici pentru durerile de mâini şi picioare, dar am constatat în timp că mi-au dispărut. Glicemia mi-a scăzut de la 600 la 90-110. Operaţia de la picior nu mi s-a închis timp de mai bine de un an. După zece şedinţe de masaj, s-a închis. Nu m-am mai dus la operaţie pentru celălalt picior şi nici nu mai este nevoie acum”, spune Berta.

Masaj gratuit nelimitat

Corneliu Halmaghi, directorul centrului Ceragem din Zalău, spune că centrul funcţionează ca un magazin pentru vânzarea de aparate electrocasnice.

„Cei care au bani vin şi cumpără aparate, iar cei care nu au vin şi beneficiază de masaje pe gratis. Pot veni toată viaţa dacă vor şi nimeni nu le va cere nimic. Nu ne ajută nimeni, nu ne sponsorizează nimeni, oamenii se ajută între ei. De obicei, oamenii vin invitaţi de cei care au mai fost aici şi care au simţit efectele. Şedinţele se desfăşoară în serii de câte 25 de persoane. Vin la noi ca să scape de dureri de articulaţii şi constată în timp că au fost vindecaţi de multe alte afecţiuni”, explică Halmaghi.

Centrul Ceragem din Zalău face parte dintr-o reţea internaţională, funcţionând ca franciză. În România există 31 de asemenea centre.

DECLARAŢIE:

„Vin la noi ca să scape de dureri de articulaţii şi constată în timp că au fost vindecaţi de multe alte afecţiun“
Corneliu Halmaghi, directorul Ceragem


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite