Militarul român care luptă cu înălţimile. „Trebuie să crezi în şansa ta de a ajunge sus“
0
Militar şi alpinist, Alexandru Pop a îndrăgit muntele încă dinainte de a începe să-l descopere şi asta graţie poveştilor pe care i le spunea tatăl său.
Primul contact al sălăjeanului Alexandru Pop cu muntele a fost pe când era un puştan de clasa a IV-a şi când a participat la primul său concurs de turism montan în Munţii Oaşului. Aflase din poveştile tatălui său, care făcuse armata la Vânători de Munte şi lucrase la construirea Transfăgărăşanului, despre lumea minunată a muntelui.
Aventurile lui pe munte au devenit un obicei după prima drumeţie în Munţii Făgăraş - avea 14 ani, iar experinţa trăită l-a determinat să îşi dorească să descopere şi alte creste. De aici până la a începe să escaladeze crestele a fost doar un pas. Pasiunea lui pentru munte l-au determinat să înfiinţeze, în 2008, un club de profil, primul, de altfel, din judeţ - Clubul de Turism Montan "Someşul". "Ideea mi-a venit atunci când ultimul club de profil din Sălaj s-a închis şi timp de câţiva ani nu a mai fost nicio activitate montană în judet", subliniază Alexandru. Clubul numără în prezent 30 de membri şi alţi 30 de voluntari şi se laudă cu numeroase medalii la diferite concursuri de turism montan din întreaga ţară.
În 2009, alpinistul Alexandru pornea în prima lui expediţie, în Munţii Dolomiti, pe vârful Marmolada, la 3.343 de metri deasupra nivelului mării. "Din punct de vedere al dificultăţii nu am avut nici o problemă, doar că era totul nou şi aveam contact cu altitudine mai mare decât cei 2.544 de metri din România", îşi aminteşte sălăjeanul.
Odată ce "microbul muntelui" i-a intrat în sânge, tânărului i-a fost imposibil să stea departe de împărăţia de piatră. În 2012, a escaladat Vârful Musala (2.925 m) şi Vârful Grossglockner (3.798 m), pentru ca în anii ce au urmat să se aventureze în noi expediţii în care să îşi testeze limitele. Aşa a ajuns pe Vârful Mont Blanc (4.810 m), apoi în 2014 a urcat pe Vârful Lenin (5.400 m), iar în anul următor, pe Varful Kleinglockner (3.770 m). Cea mai recentă ascensiune a făcut-o în luna august a acestui an, când a cucerit Vârful Damavand (5.671 m).
Conştient de pericolele la care se expune în fiecare expediţie, Alexandru mărturiseşte că pune un foarte mare accent pe pregătire: "Ne antrenăm în principal în munţii României, facem drumeţii montane de vară şi iarnă în toate masivele, iar pentru alpinism ne pregătim în special în Cheile Turzii. Alpinismul este un sport scump, mai ales pentru că viaţa ta depinde de echipamentele achiziţionate; prin urmare, nu poţi să faci economie sau să te dotezi cu echipament ieftin. În timpul expediţiei ai puţine bătăi de cap; cele mai multe sunt până ajungi la munte şi au legătură cu costurile şi echipamentele. Pe munte te confrunţi cu probleme de altitudine, lipsa oxigenului şi vremea, la mâna căreia te afli". În plus, spune el, nicio expediţie nu poate începe fără un coechipier şi fără fondurile necesare. "Pentru mine a fi în natură înseamnă nu doar pasiunea de a descoperi şi de a mă bucura de frumos, ci şi de a proteja acest minunat dar şi de a descoperi munţii planetei", adaugă el. Cât despre cheia succesului unei ascensiuni, sălăjeanul spune că aceasta stă în primul rând în tăria de caracter, perseverenţa, pregătirea fizică şi psihică, dar şi în puterea financiară: "Nu e o competiţie între tine şi munte, ci între tine şi caracterul tău. Să ajungi acolo, în vârf, merită tot efortul din lume şi trebuie să crezi în şansa ta de ajunge sus".
Totuşi, aventurile spre piscurile semeţe nu au fost lipsite, însă, de probleme. În 2014, a fost nevoit să abandoneze ascensiunea din Munţii Pamir, spre Vârful Lenin, pe de o parte din cauza vremii, pe de alta din cauza problemelor de sănătate. "A fost cea mai grea expediţie. Din cei 7.134 m ai vârfului, am urcat până la 5.400 m, însă nu am reuşit să mă aclimatizez corespunzător, aşă că am luat decizia de a ne întoarce. Noi, alpiniştii, avem o vorbă: «cel mai bun alpinist este cel in viaţă»; în plus, vârful respectiv este şi va rămâne tot acolo şi poate în alte condiţii şi în alte împrejurări se va deschide şi îţi va permite să ajungi pe el", explică Alexandru Pop.
Nereuşita nu l-a descurajat. În luna august a acestui an, tânărul a pornit, alături de alţi trei alpinişti, şi ei membri ai Clubul "Someşul", într-o expediţie de 10 zile pentru escaladarea Vârfului Damavand (5.671 m), cel mai înalt vârf al lanţului muntos Alborz, în nordul Iranului, şi cel mai înalt vulcan al Asiei. Ascensiunea a fost încununată de succes, Alexandru adăugându-şi în palmares un nou succes.
Deocamdată nu a luat o decizie în privinţa destinaţiei următoare şi susţine că totul depinde de formarea echipei, de altitudine, de costuri, dar şi de echipamentele necesare. În schimb, are în plan să continue un demers lansat în 2011 - "Trofeul Someşului" - care, anual, adună membri ai mai multor cluburi de turism montan din întreaga ţară. Mărturiseşte că nu este deloc uşor să implementeze proiectele clubului, câtă vreme membrii acestora sunt cei care asigură, de cele mai multe ori, fondurile necesare: "Doar la anumite proiecte sau expediţii avem sponsori şi colaboratori, care aceştia nu acoperă nici 50% din costuri. Încercăm să atragem sponsori şi parteneri pentru toate proiectele noastre, dar, din păcate, în România, alpinismul şi drumenţiile montane nu sunt văzute ca fiind un sport şi, prin urmare, nu sunt susţinute".
În opinia sa, turismul montan ar trebui să se practice încă din ciclul gimnazial, inclusiv ca disciplină şcolară, cu ieşiri trimestriale la munte sau în natură, în diferite drumeţii, de la cele de câteva ore, la tabere de câteva zile. "Astfel, generaţiile viitoare ar putea înţelege mai bine mediul înconjurător, s-ar bucura de minunăţiile naturii, şi, mai ales, ar învăţa să protejeze acest acest «dar»", conchide Alexandru Pop.
Vă mai recomandăm:
Militarul care îi învaţă pe copii să iubească ieşirile în natură
Povestea militarului campion care poartă pe cărări de munte drapelul României
Se încarcă comentariile...
