Ministrul Dezvoltării Regionale vine mâine la Zalău. Vezi de ce

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, se va afla vineri, 25 mai, penru câteva ore, în oraşul său natal, Zalău.

Potrivit reprezentanţilor PNL Sălaj, ministrul vine în Sălaj pentru a verifica stadiul lucrărilor la proiectele derulate aici prin Compania Naţională de Investiţii, aflată în subordinea ministerului pe care îl conduce, dar şi pentru a participa, mâine seară, la lansarea oficială a candidaţilor PNL la Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei. Programul ministrului va include, astfel, o vizită la şantierul deschis la Clădirea Transilvania, la cel de la Centrul Militar Judeţean Sălaj, dar şi la Sala Sporturilor din Zalău, în jurul orei 18.00 fiind aşteptat la evenimentul de la Şimleu.

Săptămâna viitoare este aşteptat la Zalău un alt ministru liberal al Cabinetului Ponta. Este vorba despre Victor Paul Dobre, ministru delegat pentru Administraţie la Ministerul Administraţiei şi Internelor, care ar putea participa, marţi, 29 mai, la ceremonia de învestire a subprefectului Lucian Băican. Tot săpătmâna viitoare, dar joi, 31 mai, este aşteptat să revină la Zalău fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu.

Hellvig, sălăjeanul din Cabinetul Ponta

Eduard Hellvig este considerat "omul lui Antonescu", deşi şi-a început activitatea politică la PUR. S-a născut la Zalău, în 27 octombrie 1974 şi este căsătorit cu Andreea, fiica fostului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj Viorel Dumitraş, cei doi având împreună o fiică. Hellvig este absolvent al Facultăţii de ştiinţe Politice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj Napoca, urmând, ulterior, mai multe specializări post-universitare.

În 1999 - 2000 a fost consilierul ministrului de Interne din cabinetul Mugur Isărescu iar în 2000 devine consilier al candidatului la preşedinţia României Mugur Isărescu. Membru al PNL devine în 2008, fiind numit în scurt timp consilier al lui Crin Antonescu.

Rămâi pe zalau.adevarul.ro pentru a afla cele mai interesante informaţii din Sălaj despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla in timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.







Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite