Misterele Sălajului. Locurile care îţi dau fiori sau îţi pun imaginaţia la încercare

Lacuri fără fund, care au înghiţit, inexplicabil, de-a lungul vremurilor, localnici, comori ascunse, fete preschimbate în stană de piatră. Sunt mistere şi legende ce însoţesc câteva dintre cele mai frumoase locuri din Sălaj.

Unul dintre cele mai frumoase locuri din judeţul Sălaj - Grădina Zmeilor, o rezervaţie geologică şi peisagistică din Sălaj - este comparată de unii cu Meteora grecilor. Legenda despre acest loc vorbeşte o fată, din sat (Gâlgău Almaşului), care se îndrăgosteşte un soldat. Cum mama vitregă a fetei nu a acceptat relaţia şi dragostea dintre cei doi, aceasta a blestemat-o pe fată, transformând-o într-o stană de piatră. Bătrânii satului povestesc că până la alunecările de teren din 1971 se putea vedea stânca care a creat legenda. Acesta avea forma unei fete cu părul lung, cu ulcior în mână şi cu o doniţă în spate. Chiar dacă silueta ”Fetei Cătanei” nu se mai vede, legenda încă dăinuie, atrăgând mii de turişti în rezervaţie.

Tragedia revelatoare

Mai puţin romantică, dar plină de mister, este legenda din jurul mlaştinii de la Iaz, o altă rezervaţie naturală a Sălajului. Apa mâloasă, de culoarea pâclei, ar fi înghiţit, în urmă un secol, o păstoriţă, împreună cu oile pe care le avea în grijă. Administratorul ariei protejate, Alexandru Bodea, spune că în căutarea păstoriţei au venit toţi oamenii din sat (Iaz, comuna Plopiş), intrând în apă cu picioarele goale. Nu au găsit-o, dar, în schimb, cei care aveau dureri reumatice au constatat imediat că se simt mult mai bine. Aşa au descoperit localnicii că apa din mlaştină are proprietăţi curative. Ulterior, acolo au fost amenajate, pe baza acelei tragedii, băi curative recomandate în afecţiuni reumatismale. Băile s-au dezvoltat în perioada comunismului, dar au fost lăsate în paragină după 1990.

Vuietul bisericii acoperite de balta Cehei

Tot de o rezervaţie naturală se leagă şi o altă legendă a Sălajului. Este vorba despre balta Cehei, situată la marginea oraşului Şimleu Silvaniei. Oamenii locului spun că pe locul bălţii ar fi fost, cândva, un sat, iar clopotele bisericii din mijlocul satului inundat se mai aud şi acum, răzbind din adâncuri, în zilele senine. Oamenii spun că balta ar fi una fără fund, argumentând prin faptul că locul nu seacă niciodată, indiferent cât de lungă ar fi seceta. Localnicii îşi mai amintesc că, pe vremuri, din şapte în şapte ani, din străfundurile lacului izbucnea un răget înfiorător, al unui bivol alb, acompaniat de vaietul clopotelor bisericii scufundate. Într-un astfeş de moment, un tânăr ar fost purtat de strigoi până la marginea lacului şi chiar a apucat să facă câţiva paşi spre interior, până cînd apa i-a ajuns până la mijloc. În acel moment, a răsărit soarele, iar puterea strigoilor a slăbit, lăsându-l pe tânăr să se întoarcă la mal, fără a-şi mai aminti, însă, vreodată, cum a ajuns acolo.

De baltă se leagă şi poveşti de groază, făcute, probabil, de părinţi, pentru a-i ţine pe copii departe de luciul de apă, tentant în zilele toride de vară. Poveştile vorbesc despre o vietate înfricoşătoare, un fel de şarpe uriaş, care trăieşte în lac şi răpeşte copiii.

Tăul fără fund de la Teştioara

La legende asemănătoare a dat naştere şi tăul lui Iezer, din Teştioara, comuna Surduc. Se spune, astfel, că un localnic a mers în pădure după lemne, cu căruţa trasă de boi. La întoarcere, pe drumul care ocoleşte tăul, boii s-au speriat şi au intrat, cu căruţă cu tot şi cu stăpân, în apă. Degeaba au căutat în tău localnicii, pentru că bărbatul şi boii săi parcă intraseră în pământ, dovadă - cred oamenii - că lacul este unul fără fund. O altă poveste vorbeşte despre un om care, într-o noapte geroasă de iarnă, s-a trezit din somn şi, inconştient, a ieşit din casă, a traversat dealul şi s-a dus la tău, a făcut o copcă şi a intrat în apă. Trupul său nu a fost găsit niciodată.

Comoara principelui Rákoczi Ferencz

Scriitorul sălăjean Gyorfi-Deák Gyorgy, într-un volum de curiozităţi publicat la Editura Caiete Silvane, vorbeşte şi despre comoara principelui Rákoczi Ferencz, care ar sta ascunsă într-un tunel săpat pe sub râul Someş. Comoara ar fi fost ascunsă acolo în 1705, când armata principelui ardelean Rákoczi Ferencz a avut, la Jibou, o confruntare cu armata imperială austriacă comandată de generalul Herbeville. Principele ardelean a fost înfrânt, iar o legendă spune că, în timpul retragerii, acesta şi-a ascuns vistieria armatei sale în tunelul pe sub Someş, pe unde s-ar fi retras.

Legenda spune că principele ar fi părăsit câmpul de luptă refugiindu-se printr-un tunel ce trece pe sub albia Someşului până în vârful dealului care îi poartă numele (cunoscut şi ca Piscuiul Ronei), de unde a contemplat dezastrul şi şi-a jelit ostaşii. Unii zic că pe drum ar fi ascuns visteria armatei sale într-o tainiţă subpământeană, pe care mulţi o caută de atunci, în ascuns sau sub oblăduirea unor organe interesate. Alţii se îndoiesc de existenţa comorii.

Citeşte şi Jurnal de vacanţă: Aventură pe tărâmul plantelor carnivore, urmată de o invitaţie în „casa

bunicii“

Traseu de vacanţă pe două roţi, în Sălaj. Cum să-ţi încarci bateriile în miezul verii pe un tărâm fermecător

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.