Monstru cu chip de om: şi-a obligat nepoata de 10 ani să întreţină cu el o partidă de sex oral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 48 de ani din localitatea sălăjeană Sânmihaiu Almaşului ar putea sta 25 de ani în spatele gratiilor după ce a abuzat sexual de propria nepoată, în vârstă de numai 10 ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Sălaj, judecătorul Claudia Tomşa, oribila faptă s-a petrecut la începutul lunii aprilie a acestui an. "În data de 4 aprilie, acesta a întreţinut un raport sexual oral cu partea vătămată, minoră, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa", precizează judecătorul.

Partea vătămată este o fetiţă de 10 ani, fiica verişoarei primare a violatorului. Din cercetările făcute de oamenii legii rezultă că fapta a fost descoperită de un martor, care a intrat în casă în momentul sau imediat după producerea ei, anunţând-o imediat pe mama fetiţei. Aceasta a făcut plângere la poliţie, iar bărbatul, D.H., în vârstă de 48 de ani, necăsătorit şi fără antecedente penale, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv. Ieri, dosarul în care acesta este acuzat de viol a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sălaj, primul termen fiind stabilit pentru data de 3 iulie. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu închisoarea între 10 şi 25 de ani.

În satul în care locuiesc atât victima, cât şi violatorul, fapta i-a oripilat şi i-a surprins, în acelaşi timp, pe localnici. Primarul Cornel Lung spune că bărbatul nu a lăsat impresia că ar fi capabil de aşa ceva. "A mai băut el, dar era un om muncitor. A fost mecanizator cât timp au existat secţiile SMA", spune edilul.

Citeşte şi Cinic, dar adevărat: în Sălaj, cele mai multe violuri au loc "în familie"

Fetiţă de cinci ani, violată de fratele vitreg. Violatorul, în vârstă de 14 ani, a fost băgat în arest

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite