Nunta străbunicilor, recreată în detaliu după 75 de ani. Nepoata de 19 ani l-a avut drept mire pe un prieten bun din sat
0
O ceremonie de nuntă care a avut loc în anul 1941 într-o mică localitate din judeţul Sălaj, Marin, a fost reprodusă, după 75 de ani, de strănepoata miresei. Evenimentul a trezit din nou satul la viaţă, a implicat toată comunitatea locală şi ar putea ajuta la promovarea sătucului tot mai depopulat.
O tânără de 19 ani din judeţul Sălaj a recreat în cele mai mici detalii o nuntă tradiţională românească care a avut loc în urmă cu 75 de ani. Patricia Toma, proaspăt studentă la specializarea Turism Cultural din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, este pasionată de frumuseţea şi originalitatea obiceiurilor rurale şi are în plan revitalizarea satului natal Marin, din comuna Crasna.
Nunta reprodusă în micul sat sălăjean este chiar cea a străbunicii sale, Maria Şandor (94 de ani), zisă Măriuţa Licuţii. Nonagenara, care a luat parte din nou la propria nuntă, după trei sferturi de veac, s-a căsătorit atunci, în 1941, cu Petru Şandor, zis Petrea Stropii.
„Satul nostru este tot mai trist. Ne pierdem tradiţia“
Evenimentul s-a derulat în curtea unei case bătrâneşti, pe care Patricia a transformat-o, cu sprijinul părinţilor şi al unor consăteni, într-un mic muzeu, în care sunt expuse obiecte de mobilier, ţesături, piese vestimentare şi vase de lut, primite în dar de la străbunica ei.
„Ideea mi-a venit după ce am constatat că, pe zi ce trece, satul nostru este tot mai trist, tot mai mulţi consăteni părăsind Marinul pentru o lume pe care ei o consideră mai bună, şi tinerii care se încăpăţânează să rămână aici nu îşi cunosc trecutul. Am simţit că dacă nu se intervine într-un fel sau altul, în câţiva ani, ne pierdem tradiţia. Când am cumpărat această casă, am decis să o aranjăm şi să o transformăm într-o dovadă a Marinului din trecut. Iar când am găsit costumul popular al străbunicii mele, m-am hotărât să îi reconstitui şi nunta“, ne-a explicat Patricia Toma.
Ea consideră că este esenţial ca nunta ţărănească să nu fie un simplu eveniment cultural, ci să redobândească valenţele economice pe care le avea cândva, lucru care ar permite redinamizarea satului şi i-ar determina pe tinerii din mediul rural să preţuiască la adevărata valoarea resursele acestor meleaguri.
Straie populare vechi de peste un secol
Curtea casei-muzeu a devenit neîncăpătoare pentru cele peste 100 de persoane care au luat parte la reeditarea nunţii din 1941. Nuntaşii, cei mai mulţi dintre ei îmbrăcaţi în straie populare, unele vechi de peste un secol, au fost transpuşi în atmosfera de odinioară a nunţii ţărăneşti, al cărei pion central a fost nimeni alta decât Patricia, cea care a simulat rolul miresei. Mire în piesa de teatru complexă i-a fost un prieten din sat, Răzvan Chirilă, în vârstă de 18 ani.
Pentru întruchiparea celorlalte persoaneje ale evenimentului etnografic, Patricia a apelat atât la familie, cât şi la membrii comunităţii. Astfel, mama şi tatăl ei au devenit părinţii Măriuţei, femeile din corul bisericii au fost chiuitoarele, vecini din sat s-au transformat în părinţii mirelui, iar tineri din Marin au jucat rolul peţitorilor, al naşilor, al fraţilor şi verişorilor cuplului.
Chiuind pe uliţele satului
Evenimentul recreat de tânăra sălăjeancă pe data de 30 iulie a reînviat fiecare etapă a ceremonialului, aşa cum era el practicat în secolul trecut, de la portul popular şi recuzita aferentă, la ritualurile specifice.
După cum prevede tradiţia locurilor, grăitorul a condus întregul ritual, femeile din sat au asigurat chiuiturile specifice, acompaniate de ceteraşi, un flăcău călare a purtat laslăul (steagul de nuntă confecţionat din batiste şi baticuri, folosit pentru chematul sătenilor la nuntă), după care s-au cerut naşii şi s-au făcut iertăciunile mirelui de la părinţii şi rudele lui:
„Eu te rog să-mi dai iertare/Şi o dulce sărutare/Şi cu mama la un loc/Să-mi spuneţi să am noroc/ Drumul de căsătorie de bucurie să îmi fie!“.
Alaiul de nuntă şi lăutarii au străbătut satul pentru a cere mireasa, pentru ca, la întoarecere, zestrea fetei – lădoiul, blidele de lut, perinile şi ţoalele – să fie purtată cu carul şi, ulterior, arătată nuntaşilor.
Potrivit tradiţiei, cu cât era mai mare lădoiul, adică lada cu zestre ce reflecta statutul social al soaţei, cu atât fata era mai apreciată. Confecţionat din lemn, sculptat şi ornat cu motive florale, lădoiul folosit de Patricia în reeditarea nunţii din ’41 a fost primit în dar tocmai de la străbunica ei.
„Ia-ţi gându’ de la feciori/Şi ţi-l pune la bărbat/Că cu el te-ai cununat“
Organizatorii nu au uitat nici de piedicile rituale specifice unui astfel de eveniment, prin care apropiaţii miresei încercau să întârzie plecarea fetei la casa celui ce îi devine soţ. Aşa se face că rudele tinerei au aşteptat alaiul mirelui cu poarta închisă, iar mai apoi l-au păcălit pe viitorul soţ aducându-i o femeie bătrână, cu capul acoperit cu un ştergar.
„Uită-te, măi mire, bine, cine şede lângă tine/Că io-s fată dezmerdată şi-n guriţă sărutată“, i-a spus adevărata mireasă, făcându-şi, într-un final, apariţia.
Plecarea miresei din casa părintească a fost îngreunată din nou, în momentul în care cei din alaiul fetei au legat drumul cu o sfoară. Potrivit obiceiului străvechi, călătoria tinerilor însurăţei este permisă doar după ce mirele ori cei din alaiul lui oferă ceva în schimbul dezlegării drumului. La nunta înscenată de Patricia, după îndelungi negocieri cu starostele, s-a căzut de acord asupra „pedepsei“, şi anume ca părinţii spirituali să joace în mijlocul uliţei.
Pe ritmurile ceteraşilor, carul în care se aflau tinerii însurăţei şi nănaşii, urmat de alaiul de nuntă, şi-a continuat drumul spre casa mirelui, acolo unde era programat ospăţul.
„Pă dinsus de biserică/Mândră rouă să ridică/Roua trabă scuturată/Şi mireasa cununată./Miresuţă, bot cu flori/Ia-ţi gându’ de la feciori/Şi ţi-l pune la bărbat/Că cu el te-ai cununat“, a răsunat pe uliţele Marinului.
Grâu şi busuioc pentru o căsnicie fericită
Ajuns la destinaţie, mirele este întâmpinat de soacra mare: „Ce ne-aduci? Crăiasă nouă? Miere de roi şi trai bun între noi!“. La rândul său, mireasa a răsturnat cu piciorul o găleată cu apă, a înconjurat masa şi a băut din cele patru pahare cu lapte aşezate pe colţurile mesei, pentru a fi „laptoasă“ când va deveni mamă. Pentru o viaţă îmbelşugată şi fertilitate, sora miresei a aruncat cu grâu pe cei doi, în timp ce un fecior i-a stropit cu un mănunchi de busuioc, plantă considerată a fi un simbol al iubirii statornice. Din lădoiul primit de la părinţi, mireasa a scos ticul cu brânză şi un colac, pe care grăitorul l-a împărţit nuntaşilor, pentru ca apoi, bărbatul să dea binecuvântarea să se rostească rugăciunea.
Ospăţul începe, nuntaşii sunt serviţi cu sarmale, plăcinte de mălai şi cozonac cu nucă, dar şi cu nelipsita pălincă, iar muzica populară încinge atmosfera şi îi cheamă pe toţi la joc. Potrivit tradiţiei locului, mai întâi, mireasa este dansată de către naşă, urmată de ceilalţi invitaţi, mirele fiind ultimul care o invită la joc pe tânără. ;
„O fost om bun omu’ meu. Nu m-o sfădit niciodată“
De la reeditarea nunţii nu a lipsit nici adevărata mireasă, Măriuţa Licuţii, care a purtat acelaşi spăcel (bluză asemănătoare cu ia) pe care l-a îmbrăcat şi la ceremonialul de acum 75 de ani. „Io l-am cusut, cu mâinile mele“, spune femeia, în timp ce arată cu mândrie broderia pe care a făcut-o pe mâneci, cu fir negru. Ziua aceea specială şi-o aminteşte de parcă ar fi fost ieri.
„Era iarnă, într-o joie, şi atâta de mare era neaua, da’ nime nu să uita la neauă! Tătă lumea să uita la mireasă. Tri nunţi o fost în zâua aia în sat, da’ aşe mulţi ca la nunta nostă nu o fost la nime“, rememorează nonagenara, care avea doar 19 ani când a devenit nevastă.
Cât despre cel de care şi-a unit destinul şi alături de care a trăit şase decenii, spune cu nostalgie: „O fost om bun omu’ meu. Nu m-o sfădit niciodată. Niciodată nu o pus mâna pă mine“. Pentru că viaţa alături de Petre s-a dovedit a fi exact aşa cum Măriuţa se aştepta: cu lemnele aşezate, curtea curată şi cu linişte în casă. Împreună au avut trei copii: pe Floriţa (născută la un an după căsătoria celor doi), pe Iuane şi pe Mihai.
La înmormântarea lui Petrea Stropii, preotul greco-catolic din sat a spus că linişte precum cea din casa familiei Şandor nu a găsit niciodată până atunci într-o familie.
Părăsit de mireasă în pragul nunţii
După cum ne-a relatat Patricia Toma, nunta de acum 75 de ani a avut, în realitate, o poveste complicată, cu accente melodramatice. Iniţial, atât străbunicul, Petrea Stropii, cât şi străbunica ei, Măriuţa Licuţii, au fost logodiţi cu alţi oameni din sat. Petrea trebuia să facă nuntă cu Oniţa Licuţii, în timp ce Măriuţa era promisă lui Gligor Borz, zis Gligorea lui Rotoş. „Oniţa îi era încredinţată lu’ Petrea şi io trebuia să mă duc după fratele Oniţii“, confirmă străbunica Patriciei.
Petre era acel bărbat „de casă“ la care orice femeie visa. Tot satul îl ştia ca un om gospodar, la locul lui şi cu suflet mare.
"Ni ce ocol mândru are! Lemnile i-s aranjete, io n-oi ave’ di lucru numa-n casă, el a fi păstă tăt. Ş-apu’ îl ştie satu’ că ce om blându-i, că nu te-ar năcăji c-o vorbă“, îşi lăuda Oniţa logodnicul în 1941. Cu toate acestea, femeia a decis să-l părăsească tocmai în seara nunţii şi să fugă cu Gheorghe a Nuţu Carolii, care o îndrăgea.
„În seara nunţii străbuniculului cu logodnica lui, Oniţa, atunci când socăciţele pregăteau sarmalele pentru petrecere, aceasta din urmă a fugit cu un altul. Mirele a realizat că a fost părăsit când a plecat cu carul după zestrea miresei“, povesteşte Patricia.
Tânăra relatează continuarea aventurii:
„- Hai, Petre, şi merem ş-o cotăm (n.r. – căutăm)“, l-a îndemnat mama Oniţei.
Supărat, mirele s-a întors la naşul său, Flonta Crăciun, zis şi Crăciunea Beteagului, să ceară un sfat.
„- Nănaşule, ce şi mă ştiu face? Oniţa o fujit şi m-o lăsat cu tăte gata.
- Dacă ne-o făcut figură, hai şi le-o facem şi noi lor. Hai ş-o luăm pă Măriuţa (logodnica fratelui miresei şi, după decenii, străbunica Patriciei - n.n.)“, i-a replicat naşul.
"Să nu rămâie unu flămând"
Ajunşi la casa Măriuţei, Crăciunea Bet
eagului îi propune mamei tinerei:
„- Mare nacaz o pticat pa capu’ nost. Ia, amu ‘nainte’ nunţii, Oniţa o fujit şi o rămas nunta fără mireasă. M-am tăt gândit cu Petre ce şi facem, inde şi merem şi aşe’ ne-am gândit şi-o cerem pă Măriuţa, da di ni-ţi da-o.
- Cu ie vă înţelejeţi, dacă ie a vre’ şi să ducă.
- Ie chemaţ-o până afară!“.
Măriuţa apare, iar mama îi explică păţania lui Petre, după care o întreabă dacă vrea să-i fie mireasă.
„- Maică, tătuţă... dacă voi vreţi şi mă duc după Petre, io mă duc!“, a replicat fata, care-i fusese promisă de soţie tocmai fratelui Oniţei.
Odată găsită mireasă înlocuitoare, nunta a putut continua.
„- Socăciţelor, şi faceţi mâncare păntru tătă lume, la tăţi câţi or vini şi care or auzî de nunta asta, şi nu rămâie unu flămând, şi di nu-ţi joi şi daţi la tătă lume, or lua un păhar di vin ori di pălincă şi or juca alăture di noi. De n-a fi loc păntru tătă lume la mese, or sta care pă boci, care pă laviţe, că doară o dată să mărită Măriuţa lu Licuţa!“, a trasat sarcini mama tinerei.
Vă mai recomandăm:
Proiect inedit pe Valea Barcăului: tabără de cusut ie pentru copiii din România şi Republica Moldova
Spăcelul de Sălaj, model pentru iile de astăzi. Cum topeau sătencele cânepa pe rouă, pentru a-şi decora cămăşile tradiţionale
Patromoniul Sălajului, promovat online printr-o aplicaţie web cu şase jocuri
Bunul samaritean din Sălaj. Cine este femeia care atinge cu fapte bune vieţile celor năpăstuiţi
Se încarcă comentariile...
