Omagiu inedit adus eroilor celor două Războaie Mondiale. Peste 6.000 de arbori plantaţi în forma iniţialelor R şi M

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plantările se vor face în primăvară şi toamnă, fiecare puiet simbolizând câte un erou căzut pe câmpul de luptă în timpul conflagraţiilor mondiale.

În Anul Centenarului, Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Zalău, Ocolul Silvic Stejarul, Direcţia Silvică Sălaj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj şi, Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Sălaj va desfăşura o activitate de plantare de arbori cu simbolistica “Eroii căzuţi în Primul Război Mondial”.

Pe un teren pus la dispoziţie de către Primăria Zalău – Ocolul Silvic Stejarul, în zona Meseş, vor fi plantaţi puieţi de stejar roşu, fiecare copac simbolizând un erou căzut pe câmpul de luptă, se arată într-un comunicat de presp al Prefecturii Sălaj.

Plantarea va fi realizată în primăvara şi în toamna acestui an. Într-o primă etapă, vor fi plantaţi 3.382 puieţi - câte unul pentru fiecare erou sălăjean căzut în luptă, pe frontul primei conflagraţii mondiale - în forma cifrei 1, respectiv a literelor RM, simbolizând Primul Război Mondial. În mod asemănător, în toamnă se vor planta 2.669 puieţi, echivalentul numărului eroilor sălăjeni căzuţi în luptă, pe frontul celei de-a doua conflagraţii mondiale, în forma cifrei 2 şi a literelor RM, de la Al Doilea Război Mondial.
"După plantarea copacilor, terenul va fi dat în grija şcolilor din municipiu, care îl vor întreţine şi dezvolta pe viitor, tocmai pentru a înţelege respectul faţă de istorie şi, totodată, faţă de natură", mai arată sursa citată.

Vă mai recomandăm:

Prima prefectură din ţară care cere bani europeni pentru reabilitare termică. Instituţia vrea să scape de facturile exorbitante la încălzire

Primarul care cere reducerea numărului de poliţişti din comună. „Localnicii îi urăsc cu patimă“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite