Patru decese neobişnuite ale unor filozofi celebri. Gânditorul care a murit înecat cu balegă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chrysippus, Empedocle, Heraclit şi Diogene FOTO wikipedia.org
Chrysippus, Empedocle, Heraclit şi Diogene FOTO wikipedia.org

De la filozoful care a murit înecat cu balegă, la cel care s-a sinucis ţinându-şi respiraţia - iată câteva dintre cele mai neobişnuite moduri în care au murit filozofii din antichitate.

Cei mai mari filozofi ai lumii antice au rămas în istorie nu numai pentru scrierile lor, ci şi pentru traiul excentric şi aforisme spirituale. Deşi erau consideraţi nişte genii, poveştile despre vieţile lor sunt presărate cu numeroase întâmplări ciudate. În cazul unora, chiar şi modul în care şi-au pierdut viaţa este unul ciudat, scrie thevintagenews.com.

Chrysippus
Filozoful stoic Chryssipus (280-207 î.Hr.) a decedat în timpul celei de-a 143-a Olimpiadei, pe când avea 73 de ani. Conform unor istorici, el ar fi murit de râs. Observând că un magar i-a mâncat smochinele, el i-ar fi spus unei bătrâne: "Acum, dă-i un pahar de vin adevărat ca să "spele" smochinele". Găsit extrem de amuzantă gluma pe care a zis-o, Chrysippus a început să râdă în mod necontrolat, la un moment dat prăbuşindu-se la pământ, într-o criză care i-a fost fatală.

Empedocle
Filozoful grec a emis teoria că totul e făcut din patru elemente primordiale şi indestructibile - foc, apă, pământ şi aer, din unirea cărora rezultă iubirea şi ura. Conform uneia dintre legendele privind moartea lui Empedocle (495-444 î. Hr.), acesta s-a aruncat în vulcanul Etna convins fiind că este nemuritor şi că se va întoarce sub forma unui zeu.

Heraclit
Filozoful grec Heraclit (535-cca. 475 î. Hr.) considera că totul este într-un flux şi că stabilitatea este iluzorie. Ajuns la stadiul la care dispreţuia societatea, el s-a retras în munţi, unde s-a hrănit numai cu ierburi şi buruieni. S-a îmbolnăvit de hidropizie şi s-a văzut nevoit să se întoarcă în oraş pentru a primi ajutor medical. Există două variante cu privire la moartea lui. Potrivit uneia, disperat că medicii nu au găsit un leac, a cerut să fie acoperit cu balegă de vacă, în speranţa că acumulările de lichid cauzate de boală vor dispărea graţie căldurii produse de gunoiul de grajd. În schimb, ar fi murit înecat cu fecale.

O altă variantă este că aşezându-se la soare pentru ca balega să se usuce, Heraclit a decedat din cauza căldurii excesive.

Diogene
Există numeroase poveşti ciudate care îl au ca personaj central pe Diogene (412-323 î.Hr.); spre exemplu cele care spun că filozoful grec ar fi trăit într-un butoi, obişnuia să defecheze în teatru ori să mănânce cantităţi considerabile de ceapă.

A trăit 90 de ani, iar moartea lui este înconjurată de mister. Există, totuşi, două teorii: a sfârşit din cauză că a mâncat o caracatiţă crudă ori s-a sinucis ţinându-şi respiraţia.

Mai puteţi citi:

Povestea fizicianului genial care a dispărut în mod misterios la doar 32 de ani. Trupul său n-a fost găsit niciodată

Aventurieri care au făcut istorie. Pilotul care a traversat în zbor Oceanul Atlantic pentru 25.000 de dolari

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite