Pericolele din ceasurile „inteligente“. De ce sunt considerate aceste dispozitive ţinte facile pentru hackeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceasurile smart, vândute pentru a permite părinţilor să ştie, în permanenţă, unde le sunt copiii, dar şi să îi poată contacta într-o situaţie de urgenţă, ar putea pune în pericol siguranţa celor mici.

O analiză realizată pe ceasurile Smart de către Consiliul Consumatorilor din Norvegia, în parteneriat cu o firmă de securitate, a scos la iveală informaţii ce-i pot alarma pe părinţii care au achiziţionat astfel de produse. Experţii în protecţia consumatorilor avertizează că securitatea acestor gadget-uri poate fi spartă cu uşurinţă de către hackeri, care pot afla, astfel, informaţii despre copil şi chiar îl poate contacta fără ca părintele să ştie.

În raportul norvegienilor, cercetătorii au testat patru ceasuri şi au constatat că trei dintre ele nu au respectat măsurile elementare de securitate şi permiteau "scurgeri de date despre clienţi". "Este îngrijorător faptul că produse care ar trebui să garanteze siguranţa copilului, îi pune, de fapt, în pericol din cauza sistemului slab de securitate şi au unor caracteristici care nu funcţionează corespunzător", a declarat Finn Myrstad, reprezentant al Consiliul Norvegian.

Printre erorile constatate se numără:

1. defectele grave de securitate. O persoană străină poate prelua, cu uşurinţă, controlul ceasului şi poate urmări şi comunica cu copilul. De asemena, va putea urmări copilul în timp ce acesta îşi schimbă locaţia sau poate face să pară ca acesta într-un alt loc decât cel în care se află în realitate. Datele sunt transmise şi stocate fără a fi criptate.

2. sentimentul fals de securitate. Funcţiile SOS din unele ceasuri, precum şi alertele transmise atunci când copilul părăseşte zona permisă sunt foarte slabe.

3. termeni şi condiţii ilegale şi inexistente pentru unele dintre aplicatiile asociate ceasurilor inteligente. De asemenea, s-a constatat că nu pot şi sterse datele sau contul de utilizator.

În aceste condiţii, Asociaţia InfoCons - Organizaţie pentru Protecţia Consumatorilor a anunţat că va demara o acţiune de monitorizare a pieţei din România, cu privire la aceste produse.

Mai puteţi citi:

Atenţie la ţepele de pe Internet. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor de muncă la domiciliu

Ponturi pentru o vacanţă fără griji. Drepturi puţin cunoscute pentru turiştii care călătoresc cu trenul sau cu avionul

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite