Peste 60 de milioane de lei, din fonduri europene, pentru reabilitarea a două drumuri judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Semnarea contractelor la sediul Guvernului FOTO Captură video guv.ro
Semnarea contractelor la sediul Guvernului FOTO Captură video guv.ro

Contractele de finanţare pentru reabilitarea a 30 de kilometri de drumuri judeţene au fost semnate luni, la sediul Guvernului.

Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, a semnat luni, 18 decembrie, la sediul Guvernului României, două contracte de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Proiectele în cauză vizează reabilitarea DJ 108D: Crişeni (DN 1H) - Cehu Silvaniei (DJ 196), km 0+000 - 22+693, respectiv a DJ 196: limită cu judeţul Satu Mare - Horoatu Cehului - Benesat, km 28+000-28+900 — 36+080-43+150.

Pentru reabilitarea şi modernizarea primului sector de drum, în lungime de 22,7 kilometri, valoarea totală a contractului este de 48,6 milioane de lei, din care valoarea asistenţei financiare nerambursabile este de 47,5 milioane de lei. Sursele de finanţare pentru asistenţa financiară nerambursabilă sunt Fondul European de Dezvoltare Regională (85%) şi bugetul de stat (13%). Contribuţia proprie a CJ Sălaj se apropie de 1,2 milioane de lei. "Drumul propus spre reabilitare reprezintă unica legătură a comunelor aflate pe traseul acestuia (Crişeni, Dobrin, Sălăţig), cu municipiul Zalău - reşedinţa de judeţ şi oraşul Cehu Silvaniei, respectiv cu drumurile europene şi naţionale din regiune", se arată într-un comunicat al administraţiei judeţene.

În ceea ce priveşte al doilea tronson, cu o lungime de circa 8 kilometri din DJ 196, valoarea totală a contractului este de 12,8 milioane de lei, din care 12,5 milioane reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă, asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională (85%) şi bugetul de stat (13%). La acest proiect, CJ Săla va contribui cu 286.000 de lei. "Acest sector de drum reprezintă unica legătură a locuitorilor din localităţile Cehu Silvaniei, Horoatu Cehului şi Benesat cu reţeaua TEN-T şi facilitează accesul acestora către municipiul Zalău, reşedinţa de judeţ, prin intermediul drumurilor judeţene DJ 108D şi DJ 108A", a mai precizat sursa citată.
Valoarea totală a contractelor de finanţare semnate până în prezent de către Judeţul Sălaj în cadrul POR 2014-2020 este de peste 220 milioane lei.

Vă mai recomandăm:

Cu investiţiile la pământ, şeful CJ Sălaj s-a supărat pe subalterni. "Voi propune o reconfigurare a structurilor interne din instituţie"

Investiţii de 36 milioane de euro, blocate de contestaţii. Tiberiu Marc: "Legea achiziţiilor publice este mult prea permisivă cu ofertanţii"

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite