Povestea unei tinere care părăseşte dezamăgită România. „Sunt curajoşi cei care rămân aici şi pot să ducă ce urmează“
0După cinci ani petrecuţi în Anglia şi Germania, Mihaela Moldovan şi soţul ei, Marcell, s-au întors în România la finalul lui 2017, cu gândul la un trai liniştit alături de fetiţa lor. Socoteala de acasă nu s-a potrivit, însă, cu cea din târg, iar acum soţii Moldovan sunt iarăşi cu bagajele făcute, de data asta pentru a părăsi definitiv România.
Fost jurnalist, zălăuanca Mihaela Moldovan (37 de ani) a plecat din România în 2013, timp în care a locuit în Germania şi, mai apoi, în Anglia, şi şi-a întemeiat o familie. În vara lui 2017, pe fondul Brexit, şi la propunerea soţului său, Marcell, au decis să se întoarcă acasă.
"Când mi-a spus că vrea să ne mutăm pe continent, eram convinsă că se gândeşte la Germania, el fiind, de altfel, cetăţean german. Am fost surprinsă să aflu că prefera România, pe care o vizitase în concedii şi o găsea «exotică»", povesteşte Mihaela. Au renunţat la job-urile pe care le aveau - el lucra la Bloomberg, pe un post în domeniul financiar, iar ea, în relaţii cu clienţii - şi s-au mutat în Zalău, oraşul natal al Mihaelei. "Aveam unde sta, iar părinţii mei, care au locuit 25 de ani în Germania, se întorseseră în ţară de ceva timp. În plus, îmi doream tare mult ca fetiţa mea să îmi cunoască bunica din România", mai spune tânăra. În doar trei săptămâni, Marcell şi-a găsit un job în relaţii cu clienţii, la o multinaţională din Cluj-Napoca, aceeaşi la care s-a angajat şi Mihaela, câteva luni mai târziu. Nu a durat mult şi entuziasmul şi optimismul cu care reveniseră acasă s-a transformat într-un sentiment de amărăciune, cei doi soţi lovindu-se de problemele traiului cotidian românesc.
De la dealul din poza Windows, la gustul amar al realităţii
"Ştiam că nu există autostradă şi ne aşteptam ca timpul de navetă să fie zilnic de circa 4 ore, însă drumurile pe care le făceam s-au dovedit altfel decât credeam. Plecam la 5.20... mergeam pe întuneric, veneam pe întuneric. Nu puţine au fost situaţiile în care ne-am trezit, prin satele pe care le traversam, cu câte un câine ce sărea în faţa maşinii ori cu oameni care se deplasau pe marginea drumului, în lipsa de trotuare", explică Mihaela.
Marcell, care până atunci luase contact doar cu latura idilică a ţării, s-a trezit în faţa unei realităţi neaşteptate: "El fusese până atunci în România doar în concediu şi era fascinat de frumuseţile de la noi. Îmi spunea că dealurile pe care le vede venind de la Cluj la Zalău îi amintesc de cele din wallpaper-ul Windows, este fascinat de gustul fructelor şi legumelor din piaţă. I-a fost imposibil să se adapteze şi mereu bombănea cu privire la mizeria de lângă bloc, la muşte ori la faptul că găsea foarte greu un loc unde să îşi parcheze maşina".
Nici pentru Mihaela adaptarea nu a fost uşoară. Zălăuanca s-a confruntat cu problema birocraţiei, cu mentalităţile ponosite, cu salariile mici, cu incertitudinea zilei de mâine, cu greutăţile cotidiene - aspecte ce deveniseră nişte necunoscute în anii petrecuţi în străinătate: "Dacă am nevoie să rezolv nişte aspecte birocratice, trebuie să îmi iau zi liberă ca să mă plimb între ghişee. Dincolo, se merge foarte mult pe online: documentele se trimit pe mail, plăţile se fac cu cardul. La noi, la poşta, spre exemplu, nu există cititor de carduri; aşa că mai întâi mă duc să întreb câţi bani cash îmi trebuie, după care merg la bancomat şi apoi revin la ghişeu".
"Cred că suntem fără speranţă"
Ca să nu mai pierdă timpul făcând naveta, în primăvara anului trecut soţii Moldovan au luat în calcul mutarea în Cluj-Napoca. Au renunţat la idee, la scurt timp: "Chiriile sunt exorbitante pentru patru pereţi de beton, mizerie între blocuri, cartiere aglomerate, fără locuri de parcare. Una peste alta, ieşeam şi mai scump şi nu era ceva ce să ne placă... aşa că am decis să continuăm cu naveta".
În luna august a anului trecut, după concendiul petrecut prin Germania, Austria şi Elveţia, cei doi soţi au înţeles că decizia de a veni în România nu a fost una ispirată. "Când ne-am văzut pe autostradă, când am luat din nou contact cu mentalităţile de acolo, am simţit libertatea pe care o aveam înainte şi care ne-a lipsit în tot acest timp. Aşa că ne-am zis: «Gata! Ne mutăm înapoi!»", spune Mihaela. Tânăra menţionează că şi situaţia politică din România a jucat un rol în luarea deciziei:
"Cred că suntem fără speranţă; sunt omul care merge la vot de fiecare dată şi la fiecare mandat aveam încredere că se va schimba ceva, dar degeaba. Nu e nimic stabil. Mulţi mi-au spus că am curaj că plec, dar eu cred că sunt curajoşi cei care rămân aici şi pot să ducă ce urmează. Îţi trebuie curaj să îţi creşti copilul în România, cu sistemul de învăţământ actual, care se schimbă mereu, să te confrunţi cu lipsa din spitale, să vezi că munceşti zi de zi şi nu ai niciodată suficienţi bani încât să îţi asiguri nu numai un trai decent, dar şi să poţi economisi pentru ziua de mâine. Ăsta este curaj, nu faptul că plec. La mine e experienţa de a pleca din ţară, de a şti mersul lucrurilor".
O nouă viaţă în Munchen
De luna trecută, soţii Moldovan au început o nouă viaţă în Munchen. Marcell şi-a găsit un loc de muncă la o firmă de avocatură, iar Mihaela va rămâne acasă cu fetiţa. "El câştigă atât de bine încât eu voi putea sta acasă un an, până când fetiţa mea va începe să meargă la grădiniţă. În plus, leafa lui ne va acoperi chiria, ne va permite să mergem în vacanţe şi să punem câţiva bănuţi deoparte. Plec fără regrete. Plec ţopăind. O să-mi lipsească mâncarea, pădurea din satul bunicii, pe unde mă plimbam în timpul liber şi să aud vorbindu-se limba română", adaugă românca.
Şi părinţii Mihaelei sunt pe picior de plecare. Deşi îşi făceau planuri ca după pensionare să se retragă la ţară, într-un sat din apropierea Zalăului, unde să cultive trandafiri şi legume, s-au văzut nevoiţi să renunţe la toate aceste gânduri şi să se întoarcă în Germania, ţara care i-a găzduit mai bine de două decenii: "Se lovesc de drumurile proaste, trotuarele nefăcute, preţurile extrem de mari la alimente şi îmbrăcăminte, cu mult peste cele din Germania, şi şi-au dat seama că au ajuns la o vârstă când nu mai au atâta putere să lucreze în grădină pe cât credeau. Ştiind că ne mutăm şi noi înapoi, pleacă şi ei".
Mai puteţi citi:
O româncă luptă pentru un viitor mai bun al copiilor din Kenya
Se încarcă comentariile...
