Zeci de sindicalişti au protestat vineri, 15 ianuarie, în faţa sediului Prefecturii Sălaj, împotriva politicii de austeritate în domeniul salarizării, a blocării modificării actualei legi a dialogului social şi a politicii fiscale care dezavantajează lucrătorul.
„Deblocaţi negocierile colective", „Respect pentru lucrători" şi „Ruşine să vă fie" au fost doar câteva dintre lozincile expuse pe pancartele protestatarilor. Aceştia au reprezentat atât sectorul privat, cât şi cel public, printre sindicaliştii participanţi numărându-se poliţişti, lucrători din administraţie, asistenţă socială, sănătate, comerţ, industrie şi educaţie.
Principalele revendicări sunt un salariu minim decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, taxare justă şi aplicarea corectă a legislaţiei.
„Stimaţi miniştri, stimaţi parlamentari, trebuie să conduceţi nu pentru voi, nesătuilor, ci pentru poporul român, pentru patru milioane de lucrători, din care jumătate iau salariul minim pe economie. Uniunea Europeană, ce faci? Nu te interesează de soarta noastră? Ne stabileşti numai nişte cote, nişte praguri, nu te uiţi că suntem săracii Europei, dar muncim şi producem şi pentru voi, pentru multinaţionalele care îşi mută banii în alte ţări?", a fost mesajul unuia dintre sindicaliştii participanţi la pichetare.
Şi liderul Cartel Alfa Sălaj, Laurenţiu Ghiuruţan, a criticat decizia Guvernului de a majora salariul minim pe economie cu doar 41 de lei:
„În situaţia în care avem în România peste 1,6 milioane de lucrători care muncesc pe salariul minim, considerăm că această mărire de salariu nu acoperă coşul zilnic. În schimb, în ultimele zile de la instalarea Guvernului, nivelul de trai al românilor a scăzut, puterea de cumpărare scade lunar. Cu această liberalizare a pieţei energetice va fi un nou ban în plus pe care cetăţeanul îl va scoate din buzunar. Salariul minim propus de guvernanţi nu poate fi acceptat. Guvernanţii trebuie să se întoarcă cu faţa către popor şi să negocieze acest salariu, pe baza unul coş minim ce nu a mai fost actualizat din 2008".
Acţiunea de la Zalău a făcut parte dintr-un program amplu de proteste, ce a debutat cu Caravana drepturilor sociale. Caravana a pornit joi, 14 ianuarie, de la Baia Mare, cu un miting în faţa prefecturii, şi va continua pe traseul spre Bucureşti, cu opriri în oraşele Zalău, Târgu Mureş, Braşov şi Ploieşti. În Capitală, caravana se va îndrepta către Administraţia Prezidenţială, cu o acţiune programată pentru data de 18 ianuarie, urmată de proteste la sediile partidelor politice din arcul de guvernare şi Ministerul Finanţelor Publice.
Potrivit organizatorilor, manifestaţiile vor continuă până la sfărşutul lunii februarie, cu acţiuni zilnice de pichetare la nivelul prefecturilor judeţene, în cascadă, sau a sediilor Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (22 şi 29 ianuarie, 4, 11 şi 19 februarie), Ministerului Finanţelor Publice (20, 26 ianuarie şi 2, 9, 15 februarie) şi a sediiilor partidelor de guvernare: PNL, USR-PLUS, UDMR (19 ianuarie şi 10, 17 şi 24 februarie) în Bucureşti.
Vă mai recomandăm:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
9 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
de tot rasul... adica pe vremea psd-ului nu erau "nu conduceti pentru voi, nesatuilor...". Texte de brigada rasuflate care denota teama de a fi pusi sa munceasca pentru banii incasati. Cum apare spectrul muncii si al raspunderii la orizont, cum incep zvarcolirile si miorlaiturile. Romania 2.0.
Poporul roman nu sunt sindicalistii din sistemul bugetar, ei au santajat si continua sa santjeze guvernele de dreapta in interese proprii. Pentru ei, cateva sute de mii, nu conteaza restul angajatilor si pensionarilor care sunt numai vreo 14 milioane.
Vaaai ,aceste cuvinte ne doare ! Cum sa strigati voi aceste cuvinte catre Guvernu Meu ?
Voi sunteti nesatui, mizerabililor !
Comentariu considerat abuziv.
Vezi toate comentariile (9)