Românul care confecţionează şi vinde papioane de lemn: „Un astfel de accesoriu este, practic, o piesă de artă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Ştefan Măcelar, un tânăr din Sălaj, a învăţat singur cum să facă papioane şi şi-a transformat pasiunea într-un adevărat business, care acum îi asigură un venit stabil.

Gabriel Ştefan Măcelar (24 de ani), din Sălaj, era elev în clasa a XII-a când a purtat pentru prima dată un papion, unul handmade, confecţionat cu stângăcie. Câteva luni mai târziu, cu prilejul unei vizite în Spania, şi-a cumpărat unul elegant dintr-un magazin de profil, pentru care a plătit 20 de euro. „Era un papion simplu, negru, dar cu stil. Totuşi, suma pe care am lăsat-o la casă mi s-a părut foarte mare“, îşi aminteşte tânărul.

Întors acasă, i-a venit ideea să încerce să realizeze un astfel de accesoriu cu propriile lui mâini, deşi nu avea nici cea mai vagă idee de unde trebuie să înceapă. Căutând răspunsuri pe Internet şi urmărind tot felul de tutoriale, a dat peste un clip care i s-a părut extrem de interesant şi în care era explicat pas cu pas ce are de făcut pentru a confecţiona papionul.

image

A pus mâna pe maşina de cusut a mamei, pe o bucată de material găsită prin casă, şi s-a apuca de croit şi cusut. „Tutorialul făcea să pară totul atât de simplu, însă, deşi am respectat îndeaproape fiecare indicaţie, rezultatul a fost unul groaznic“, îşi aminteşte amuzat Gabriel.

Muncă şi ambiţie

Nereuşita nu l-a descurajat pe tânăr, pentru că şi-a dat seama că a pornit la drum insuficient de bine pregătit. „Am început să mă documentez mai serios, am croit şi am cusut, şi iar am croit, şi iar am cusut, până când produsul a căpătat o altă formă, mult mai apropiată de cum trebuia să arate un papion adevărat. Sunt nişte detalii pe care nu ai cum să le ştii de la început, doar lucrând mult deprinzi secretele. A fost mai greu până le-am descoperit. Mă foloseam doar de un videoclip de 27 de minute de pe Youtube, pe care îl urmăream atât de des că aproape îl ştiam pe dinafară“, precizează Gabriel.

image

Când rezultatul muncii sale l-a mulţumit, a postat pe pagina personală de Facebook câteva creaţii: „Mai întâi, am pus fotografii cu două-trei modele, iar prietenii din listă au început să dea like.
Am continuat să creez şi alte modele, perfecţionându-mă, iar primele comenzi nu au întârziat să apară“. Câţiva prieteni au fost primii lui clienţi, iar faptul că munca şi strădania îi erau apreciate l-au motivat să continue.

„Aveam deja peste 100 de modele de creaţie proprie şi căutam mereu materiale din care puteam să creez papioane frumoase şi originale“, mai spune tânărul din Zalău, mărturisind că unele dintre cele mai interesante şi speciale ţesături le găseşte şi acum în magazinele second-hand.
„Avantajul unui papion realizat dintr-un astfel de material îl reprezintă unicitatea. Cu siguranţă cel care îl va purta nu va fi niciodată pus în situaţia de a da peste o persoană care să poarte un accesoriu identic“, adaugă Gabriel Ştefan Măcelar.

Papioane de lemn

Creatorul de papioane şi-a făcut şi o pagină de Facebook dedicată exclusiv pasiunii lui: „Nu ştiam ce nume să-i pun. Am optat în cele din urmă pentru cele două prenume pe care le port şi, din ce se pare, a fost o alegere inspirată, pentru că lucrurile au mers tot mai bine. Deşi nu sunt încă foarte cunoscut, vreau să cred că «Gabriel-Ştefan Handmade`s» poate deveni un brand“.

Mica lui afacere a mers din bine în mai bine după ce a început cursurile Şcolii Postliceale Sanitare şi i s-a dus vorba printre profesorii şi elevii de acolo. Marketingul „din gură în gură“ s-a dovedit a fi cel mai eficient generator de clienţi, astfel că Gabriel a ajuns să trăiască din vânzările pe care le face. În cei patru ani de activitate, antreprenorul estimează că a confecţionat câteva mii de papioane pentru clienţi din toate categoriile: de la purtătorii de ocazie, la cunoscătorii acestui accesoriu vestimentar.

image

Din mâinile lui au ieşit papioane felurite: sobre şi simple, colorate ori din mătăsuri fine. Gabriel face şi papioane din lemn, modele menite să spargă tiparele, să atragă atenţia, dar şi să ofere un aer de distincţie. Ca în cazul accesoriilor din ţesătură, şi cele din lemn sunt executate integral de Gabriel: de la tăiat, la şlefuit, lăcuit şi completat cu partea textilă. Cu răbdare şi migală, tânărul sălăjean transformă lemnul brut în creaţii numai bune de accesorizat ţinutele într-un mod inedit. În timp ce unii au privit cu scepticism modelul, alţii s-au înghesuit să-l achiziţioneze.

„Un papion de lemn este purtat doar de cine ştie ce înseamnă un astfel de accesoriu: este practic o piesă de artă. Este ceva diferit, care te pune în evidenţă, atrage priviri. Contrar aparenţei, el nu este deloc incomod“, subliniază interlocutorul.

Planurile designerului

Gabriel Ştefan Măcelar mărturiseşte că nu-i place să producă în serie şi că preferă să lucreze modele unicat, „pentru că îmi place să vin mereu cu lucruri noi“. Cu toate acestea, în catalogul său există câteva sute de modele proprii din care clienţii pot să aleagă. În plus, execută papioane şi la comandă, în funcţie de preferinţele celor care urmează să le poarte sau, mai corect spus, al soţiilor lor, pentru că, spune întreprinzătorul din Zalău, în cele mai multe cazuri, soţiile clienţilor sunt cele care îl abordează online pentru comenzi de papioane.

image

Creaţiile lui Gabriel se vând fie la târguri, fie în online, la preţuri cuprinse între 15 şi 45 de lei, în funcţie de complexitatea modelului şi de materialul din care este confecţionat. În urmă cu câteva luni, gama de produse a fost diversificată, când tânărul a început să realizeze şi butoni asortaţi cu papioanele.
Deşi este mulţumit de ceea ce a realizat până acum, Gabriel este hotărât să progreseze, să se perfecţioneze şi să-şi extindă afacerea. „Cel mai mult mi-aş dori să îmi pot comercializa creaţiile prin intermediul unor magazine de specialitate“, încheie tânărul designer.

Un papion de lemn este purtat doar de cine ştie ce înseamnă un astfel de accesoriu: este practic o piesă de artă.

Gabriel Ştefan Măcelar,
realizator de papioane

Vă mai recomandăm:

Cum a lansat un tânăr din Zalău o afacere cu cămăşi la comandă. Povestea „Cocotti”, brandul care se ambiţionează să concureze cu marii jucători de pe piaţă

Pasiune pentru portul popular românesc. Cum s-a transformat un tânăr din Sălaj din inginer în meşter popular

Afacerea cu care doi tineri au dat lovitura după ce au investit banii câştigaţi în Anglia şi Franţa. Sergiu şi Daniel fac cidru adevărat într-o fabrică din Sălaj

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite