S-a stins din viaţă singurul sălăjean născut odată cu România. Povestea lui Grigore Şolomonean, omul care a ridicat 104 case

Publicat: 19.10.2020 22:50

Ultima actualizare: 02.08.2022 19:10

Fiu de ţăran, Grigore Şolomonean a fost încercat de greutăţi încă din copilărie, la 13 ani rămânând orfan de mamă şi pus în situaţia de a munci pentru a-şi câştiga existenţa.

Grigore Şolomonean din Chendrea, sau Badea Grigore, cum era cunoscut în sat, a luptat pe frontul Celui de-al Doilea Război Mondial, iar după întoarcerea acasă, a construit, ca meşter zidar, peste 100 de case pe meleagurile natale şi în localităţile din jur. A avut o familie numeroasă: patru copii, 10 nepoţi şi 10 strănepoţi. Grigore Şolomonean, singurul sălăjean născut în anul Marii Uniri, s-a stins din viaţă luni, 19 octombrie, la vârsta de 102 ani.

Decesul a fost anunţat printr-o postare pe reţelele de socializare de către fostul prefect Florin Florian, cel care i-a fost alături sălăjeanului la aniversarea unui secol de viaţă: "Azi ne luăm rămas bun de la bunicul Grigore Solomonean din Chendrea, un sălăjean pe care am avut onoarea să-l cunosc, de la care am primit şi învăţat multe lecţii de viaţă, un OM pe care îl voi păstra în suflet pentru totdeauna!
Să nu uităm ce ne-a învăţat de curând: ”Ştii ce-o zîs bătrânii? Bătrânii o zîs aşe: să nu tie bdizui la cămeşe când a hi pă oăricine. Şi tinerii să judece binie, să vadă de unde vorbeşte omu'. Dacă vorbeşte din suflet, oări dacă vorbeşte să tie-nşele”.
Drum lin, bade Grigore! Şi un mare MULŢUMESC pentru încrederea pe care ai avut-o în mine! Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul în lumea celor drepţi!"

"Noi mâncam pâine de grâu numai la Paşti şi la Crăciun"

Fiu de ţăran, a fost încercat de greutăţi încă din copilărie, la 13 ani rămânând orfan de mamă şi pus în situaţia de a munci pentru a-şi câştiga existenţa. În 2018, povestea pentru Adevărul lipsurile şi foamea pe care le-a îndurat atât în timpul Războiului, cât şi în anii ce au urmat: "Puseseră cote... dacă aveai pământ, ţi-l împărţeau ăia de la primărie: atâta să îl semeni ci grâu, atâta cu porumb, atâta cu floarea soarelui ori cartofi. Şi din fiecare produs trebuia să dai... că a ieşit, că nu a ieşit... Şi nu se prea făcea grâul, dar cota trebuia dată. Erau oameni care de la batoză nu mergeau acasă nici cu un pumn de făină. Făceau rântaşul pe fasole cu făină de mălai cernută prin sita deasă, că nu avea. Noi mâncam pâine de grâu numai la Paşti şi la Crăciun, în rest trăiam cu mălai".

Pentru a se întreţine a muncit din greu de la vârste fragede în agricultură şi în construcţii, parcurgând pe jos, mai bine de cinci ore, pentru a lucra pământurile grofilor maghiari. În 1950 şi-a luat autorizaţie de meşter zidar de la primărie şi a început să muncească pe cont propriu. "Ce era să fac, cu ce să trăiesc? Ne trebuiau haine, cizme, că trebuia să ies şi eu în sat cu feciorii, trebuia plătit impozitul pe pământ, să îmi iau nasturi pentru cămeşi, petrol pentru lampă. Nu a fost uşor. Am suferit mult... am dormit două ierni cu tata în poiată cu bivolii, că nu am putut să terminăm casa, nu aveam geam şi uşă", povestea sălăjeanul.

Unul dintre motivele lui de mândrie îl reprezentau cele 104 case din cărămidă pe care le-a ridicat în satul Chendrea şi în împrejurimi. De asemenea, era este recunoscător că după o viaţă plină de greutăţi, avea dreptul la o pensie de circa 600 de lei: "Când nu am avut nimica, cum a fost? Dacă l-ai luat pe om din coliba de păstori şi l-ai dus în casă, să nu îi pară bine că nu mai stă în câmp, în ploaie?"

Despre generaţia de azi, Grigore Şolomonean constata cu amărăciune că nu se omoară cu munca: "Îmi place că văd că oamenii au unde lucra. Din păcate, însă, românii s-au schimbat. Pe vremea mea erau mai harnici... nu aveau ce le trebuia şi se bucurau când cineva îi chema la lucru. Acum nu mai e aşa".