Sălaj: Uscător în flăcări din cauza unui radio

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uscătorul unui bloc din Jibou a luat foc azi dimineaţă din cauza unui radio. Aparatul a fost uitat în priză de proprietarul uscătorului, iar în jurul orei 3.00 a avut loc un scurtcircuit, de la care s-au aprins şi hainele puse la uscat. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu pagube materiale însemnate sau cu victime.

Secţia de Pompieri Jibou din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj a fost solicitată, azi dimineaţă, la ora 03.05, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la uscătoria unui  bloc din „oraşul de pe Someş”.

„Proprietarul clădirii  a lăsat nesupravegheat un aparat de radio sub tensiune, fapt care a dus la producerea unui scurtcircuit care a generat incendiul. Au ars aparatul de radio şi materiale textile, pompierii militari oprind incendiul înainte ca acesta să se propage la apartamentele din imobil”, spune slt. Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite