SOS, ne pierdem tradiţia! Cine sunt tinerii păstrători de valori ale satului românesc
0
Într-o epocă a globalizării, care demontează valorile autentice naţionale, câţiva oameni entuziaşti, pasionaţi de lucrul vechi şi frumos, de tradiţiile şi meşteşugurile populare, au şters praful şi uitarea de pe preţioasele obiecte de patrimoniu şi le-au pus în valoare în mici muzee private în judeţul Sălaj.
O parte importantă din „lada de zestre“ a judeţului Sălaj este păstrată cu sfinţenie în colecţii etnografice private de excepţie, din pasiune pentru autentic, din respect pentru istoria locurilor, dar şi din dorinţa de a duce mai departe valorile tradiţionale, ameninţate cu dispariţia. Specialiştii în etnologie apreciază că aceste demersuri joacă un rol important în viaţa culturală, oferind o viziune de ansamblu asupra istoriei şi tradiţiilor unei comunităţi şi, în acelaşi timp, având o componentă educativă.
De departe, cea mai vastă colecţie reprezentativă pentru civilizaţia şi cultura tradiţională a meleagurilor sălăjene este cea de la Muzeul de Artă Populară de la Iaz. Meritul pentru acest complex muzeal în aer liber îi revine unei tinere în vârstă de numai 24 de ani, Ligia Alexandra Bodea. Ansamblul de case tradiţionale de aici adăposteşte mii de comori populare autentice, care reflectă, prin fiecare detaliu, istoria şi cultura acestor meleaguri.
Muncă în schimbul obiectelor vechi
Ligia a început să colecţioneze obiecte etnografice în 2004, când avea doar 12 ani, pentru a păstra vie amintirea bunicii ei, trecută la cele veşnice în anul anterior. „Casa bunicii, înainte de toate, este pentru mine un loc al reculegerii şi al odihnei sufleteşti. Între mine şi bunica, persoana care m-a crescut, a existat o legătură sufletească profundă, de aceea, lucrurile care i-au aparţinut bunicii nu au fost păstrate doar pentru aducere aminte, ci şi ca un gest de recunoştinţă pentru formarea mea sufletească“, ne povesteşte Ligia, care a reuşit să-şi convingă părinţii să renunţe la ideea dărâmării casei bătrâneşti, ridicată în 1880. Aici, a păstrat cu sfinţenie toate lucrurile moştenite de la bunica, de la costume populare ţesute în casă, la ştergare, blide ori diverse obiecte de uz gospodăresc, cărora le-a adăugat, ulterior, produse din ceramică veche, lăzi de zestre, dar şi un război de ţesut.
Muzeul de la Iaz FOTO Facebook.com/Muzeul de arta populara Ligia Alexandra Bodea Iaz
În scurt timp, dragostea pentru bunica ei a căpătat noi valenţe, transformându-se într-o pasiune pentru a păstra şi a duce mai departe tradiţiile zonei. Primele exponate au fost obiectele dragi din casa bunicii, apoi, fără ştirea părinţilor, a început să colinde toate casele vechi din Iaz în căutarea altor comori pierdute. Pentru că nu avea cu ce să plătească respectivele obiecte, Ligia s-a oferit să ajute la diferite munci prin gospodărie. Când părinţii au aflat despre isprava tinerei, au înţeles că preocuparea fiicei lor nu este o joacă, aşa că s-au implicat activ în sprijinirea ei. Preocuparea faţă de tot ce înseamnă moştenirea culturală a comunităţii rurale a determinat-o pe Ligia Alexandra Bodea să-şi dezvolte proiectul din satul natal, relocând aici două case tradiţionale: Casa Birăiţii şi Casa Cântăreţului.
Cea dintâi, construită în 1900, a fost adusă din satul sălăjean Plopiş, fiind una dintre ultimele case construite din bârne şi lipite cu lut care mai există. „M-am gândit că în acest fel vom putea recupera, păstra şi transmite mai departe valorile noastre tradiţionale şi identitare. Pentru că o astfel de casă este pe cale de dispariţie, mi-am propus ca aici să păstrez simplitatea, farmecul şi naturaleţea, să conserv arhitectura specifică subzonei etnografice Valea Barcăului, dar, în acelaşi timp, să îi dau o nouă viaţă“, explică tânăra.
Zamă de păsulă în atmosfera satului de odinioară
În ceea ce priveşte Casa Cântăreţului, aceasta a fost construită în perioada 1860-1865, în localitatea Halmăşd, pentru a fi relocată în 1927 în cătunul Hurez, din comuna Plopiş. Când Ligia a văzut-o pentru prima dată, casa era într-o stare avansată de degradare, dar a reuşit să vadă dincolo de stricăciunile produse de trecerea timpului şi a înţeles că această construcţie veche este extrem de valoroasă.
FOTO Mirel Matyas/FotoTravel
Casa a fost adusă la Iaz, apoi a fost reabilitată, astfel încât să-şi păstreze farmecul de odinioară şi să nu-i fie alterată autenticitatea. Mai apoi, Ligia s-a ocupat de amenjarea interiorului, pe care l-a decorat cu obiectele pe care le-a găsit acolo, dar şi cu piese vechi primite de la locuitorii din Făgetu – unelte, obiecte de uz gospodăresc, costume populare şi ţesături – pentru a reproduce cât mai fidel viaţa cotidiană tradiţională a acelor locuri.
Porţile Muzeului de la Iaz sunt deschise oricui doreşte să retrăiască atmosfera satului de odinioară, dormind pe un pat de paie, savurând o zamă de păsulă uscată, adică ciorbă de fasole boabe, dintr-un blid de lut, cu lingura de lemn, şi gustând din delicioasele moşocoarne (plăcinte) cu brânză dulce coapte în cuptorul din curte.
„De multe ori în viaţă se întâmplă să apreciem ceva abia atunci când nu mai există. Cred că aşa este şi situaţia caselor tradiţionale şi, implicit, a stilului de viaţă autentic românesc“, spune Ligia. De altfel, Ligia organizează o tabără de pictură pe sticlă, pentru copii, la Iaz, în fiecare an din 2010 încoace, tot pentru a păstra vie memoria satului tradiţional şi în mintea generaţiilor următoare.
„Pe zi ce trece, satul nostru este tot mai trist“
O altă tânără îndrăgostită de satul natal şi care se încăpăţânează să păstreze vii valorile româneşti autentice este Patricia Marina Toma. În satul Marin, ea a reuşit să transforme o casă veche de mai bine de 100 de ani într-un mic muzeu ţărănesc. Anul trecut, tânăra în vârstă de doar 19 ani, studentă la Turism Cultural, a reuşit să renoveze „Casa Marinii“ şi să creeze spaţiul perfect pentru o colecţie etnografică preţioasă. Majoritatea exponatelor – costume populare, mobilier, vase de lut, ţesături şi alte obiectele vechi cu valoare etnografică locală – le-a primit de la bunica ei, colecţia fiind completată cu produse tradiţionale achiziţionate de la oamenii din sat şi din localităţile învecinate. De mare ajutor i-au fost bătrânele satului, care au ghidat-o în decorarea încăperilor astfel încât să reînvie atmosfera dintr-o casă ţărănească de odinioară.
Şezătoare în Casa Marinii FOTO Facebook.com/Fiii Marinului
„Ideea unui astfel de muzeu mi-a venit după ce am constatat că, pe zi ce trece, satul nostru este tot mai trist, tot mai mulţi consăteni părăsind Marinul pentru o lume pe care ei o consideră mai bună, iar tinerii care se încăpăţânează să rămână aici nu îşi cunosc trecutul. Am simţit că, dacă nu se intervine într-un fel sau altul, în câţiva ani, ne pierdem tradiţia. Când am cumpărat această casă, am decis să o aranjăm şi să o transformăm într-o dovadă a Marinului din trecut. Iar când am găsit costumul popular al străbunicii mele, m-am hotărât să îi reconstitui şi nunta“, precizează tânăra.
Pentru a promova acest loc încărcat de poveste, dar şi Marinul său natal, a organizat aici o serie de evenimente etnografice, de la şezători, la clăci, cel mai important fiind, de departe, reconstituirea, în vara anului trecut, a unei nunţi tradiţionale de la începutul secolului al XX-lea.
Planurile sale sunt ambiţioase şi vizează transformarea „Casei Marinii“ într-un loc de cazare pentru familii şi grupuri de persoane care îşi doresc să se bucure de câteva zile la ţară, într-o casă veche: „Vor dispune aici de o grădină cu legume şi de câteva animale domestice, iar produsele pe care le vor folosi pentru pregătirea hranei vor fi cumpărate de la ţăranii din Marin. În felul acesta îi încurajăm pe micii fermieri din sat să producă, lucru care, evident, va contribui la dezvoltarea satului, iar pe turişti, să mănânce sănătos“.
Periniţa sau Alunelu’, alături de săteni
O colecţie impresionantă de obiecte, costume populare şi ceramică se regăseşte şi la Ciumărna, tot în judeţul Sălaj, acolo unde Ileana Graţiana Pop, cunoscut rapsod şi meşter popular a amenajat prima casă tradiţională funcţională din Sălaj, dar şi un muzeu de artă populară. Casa tradiţională este, de fapt, casă părintească, veche de aproape un secol, pe care sălăjeanca, sprijinită de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, a reuşit să o introducă în circuitul turistic.
FOTO Mirel Matyas/Fototravel
De-a lungul timpului, Ileana Graţiana Pop a adunat în cele două locaţii o serie de obiecte din zestrea populară autentică, printre care costume populare, produse de ceramică, fuse de tors, un car de lemn, ţoale, darac şi alte obiecte folosite în trecut de ţăranii români din judeţul Sălaj. Pe unele le-a moştenit de la părinţi, pe altele le-a primit de la oamenii din sat, iar altele, au fost cumpărate de la Târgul de la Negreni.
„Fac totul din pasiune. Mă doare sufletul când văd obiecte vechi, valoroase puse în pericol din cauza nepăsării oamenilor“, ne mărturiseşte Ileana Graţiana Pop, care le permite turiştilor să viziteze gratuit cele două spaţii, oferindu-le, în calitate de ghid al expoziţiilor, o lecţie despre folclorul sălăjean. Pentru a-i introduce în viaţa satului de altădată, turiştii care vizitează aceste gospodării au posibilitatea să guste din bucatele tradiţionale, dar şi să danseze Periniţa ori Alunelu’, alături de săteni îmbrăcaţi în straie populare. „Acest program prinde foarte bine la grupurile de turişti din străinătate. Am avut vizitatori din Danemarca, din Estonia şi chiar din Japonia“, spune meşterul popular.
În memoria tatălui
Ştergare, perne, peretare, Biblii vechi de peste 100 de ani, ţoale, vase din ceramică, un război de ţesut sunt doar câteva dintre obiectele care alcătuiesc colecţia etnografică de la Jac, ale cărei baze au fost puse, în 2016, de Crina Terec, o localnică în vârstă de 42 de ani.
FOTO Arhivă personală Crina Terec
Ideea acestui proiect a încolţit anul trecut, în memoria tatălui său, fiu al satului Jac. „Pe lângă că este un proiect de suflet, m-am gândit că va fi benefic pentru copiii noştri, cărora să le oferim astfel posibilitatea unei întoarceri în timp, să cunoască aspecte din viaţa comunităţii noastre de odinioară, să ştie ce înseamnă tradiţia românească şi să înveţe să păstreze cu respect obiectele vechi, care ne definesc existenţa. Aici este trecutul nostru“, mărturiseşte femeia.
Obiectele le are din donaţii, unele de la consăteni, altele de la prieteni, iar o parte le-a strâns în urma unui apel pe care l-a făcut pe Facebook, acolo unde a creat grupul „Daţi-ne şansa să ducem tradiţia mai departe“. Întreaga colecţie a fost expusă la Centrul Turistic din comună şi va fi inaugurată în curând.
"Să nu lăsăm să se distrugă ceea ce avem"
În localitatea Cizer, o altă păstrătoare a tradiţiilor locului şi o altă casă tradiţională: meşterul popular Florica Criste şi „Casa lui Fănuţă“, o construcţie ridicată în 1886, din piatră de râu, lemn şi pământ. Farmecul casei constă în reconstituirea unor interioare ţărăneşti ce păstrează specificul local al satelor de sub Meseş.
FOTO visitcizer.ro
„În tindă intrăm printr-o uşă din lemn masiv şi aici avem o laviţă pe capre de lemn, o masă cu poliţă, un pat de lemn umplut cu paie, rudele pentru haine, grinzile de care se atârnă fructe uscate, struguri, leasa pentru caş, scara de urcat în pod; sub scară: cofe din lemn, oale de pământ şi gozarul (n.r. – făraşul) pentru scos gozolul (n.r. – murdăria) din casă. De pereţi atârnă, pe sub pod, un şir de blide, căni şi ulcele; pe pereţi: un peretar din lână, şterguri cu şire înguste, icoane, o oglindă. Pe grinda casei se ţin cărţi, sâta (n.r. – sita) cu tăiţăi, cutia cu unelte de cusut şi dohanul (n.r. – tutunul); pe laviţa de lângă uşă se ţine oala de lut cu plante binecuvântate; pe paturi: lipideauă (n.r. – cearşafuri), ţoale din lână, perini lungi cu fund şi pătrate; geamurile au perdele de umbră“, descrie femeia gospodăria situată pe malul râului Crasna. „Pe cât putem ar trebui să nu lăsăm să se distrugă ceea ce avem“, recomandă sălăjeanca Florica Criste.
Etnologia de urgenţă a sătenilor de la Jebucu
Un loc mai aparte îl reprezintă satul Jebucu, acolo unde aproape în fiecare casă a fost amenajată o încăpere în care sunt etalate piese specifice culturii Călata: mobilier ţărănesc maghiar, ţesături de interior specifice zonei şi costume populare moştenite de la generaţiile anterioare. Aceste adevărate camere-muzeu pot fi vizitate de către turiştii care ajuns în zonă şi constituie un soi de carte de vizită pentru sat şi pentru cultura tradiţională maghiară specifică satului ardelean.
Interior de casă tradiţionala din Jebucu FOTO Arhivă Camelia Burghele
„Oamenii de aici au înţeles că rădăcinile sunt cele care conferă stabilitate oamenilor şi s-au transformat într-un fel de etnografi ai comunităţii lor, aplicând practic principiile etnologiei de urgenţă. Adică au adunat obiectele vechi rămase de la bunici – mobilier pictat, costume populare ungureşti, cărţi vechi, fotografii ale familiei, obiecte de uz caznic – dar, în acelaşi timp au continuat meşteşugurile tradiţionale, făcându-le să pară încă vii“, explică dr. Camelia Burghele, etnolog la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, potrivit căreia acest lucru a sporit prestigiul comunităţii locale şi a asigurat un aflux de turişti.
După cum susţin specialiştii în domeniu, colecţiile particulare de etnografie din satele sălăjene întregesc peisajul etnografic local, completând colecţia Muzeului Judeţean. „Punerea în evidenţă şi valorificarea patrimoniului local au, înainte de toate, rolul de liant social şi de coeziune locală, dar dezvoltă şi o funcţie bine definită de apartenenţă la profilul identitar al grupului şi de identificare a individului cu grupul propriu şi locul natal. Desigur, o valorificare corectă şi eficientă a patrimoniului cultural poate conferi comunităţii şi un înalt grad de prestigiu social, o vizibilitate mare şi un plus de imagine“, susţine Camelia Burghele.
Sătenii să nu mai demoleze casele vechi
Totuşi, muzeograful subliniază necesitatea unui demers legislativ care să vină în sprijinul celor care se zbat să salveze şi să pună în evidenţă piese de mare importanţă culturală, unele chiar cu valoare patrimonială:
„Cred că ar fi utilă o iniţiativă concretă în domeniu, care să-i încurajeze pe săteni să nu-şi mai demoleze casele vechi, ci să le valorifice ca mici muzee locale şi care să ofere facilităţi clare pentru colecţionari, poate chiar prin intermediul administraţiei locale. Astfel de case tradiţionale reconstituite ar trebui să existe în fiecare sat, iar iniţiativa amenajării lor ar trebui să vină din partea comunităţii. Ar fi perfect dacă primăriile ar putea să ofere un petic de pământ celui care alege să doneze casa bătrânească pentru a fi transformată într-un mic muzeu ţărănesc. Şi asta cu atât mai mult cu cât există un curent la nivel european care promovează iniţiativele de conservare «in situ» a obiectelor etnografice, adică o contextualizare a lor: interioarele ţărăneşti să fie reconstituite chiar în casele vechi, aşa cum au fost ele iniţial“.
Etnograful sălăjean atrage atenţia că „schimbarea peisajului cultural este vizibilă în actualitate şi, dacă nu intervenim în favoarea conservării acestor colecţii particulare etnografice, riscăm ca, peste zece ani, să nu mai avem ce conserva, iar acest lucru ne va face cu siguranţă mai săraci din punct de vedere spiritual“.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
