Superstiţii provenite din Evul Mediu. De ce se temeau oamenii de strănut şi cu ce era asociat numărul 13
0
Evul Mediu a fost o perioadă caracterizată de o frică extremă, în principal pentru că oamenii vremii nu aveau explicaţii pentru multe dintre experienţele trăite. În disperare de cauză, răpunsurile au fost găsite în mituri şi superstiţii.
De la banalul strănut, la numărul 13, oamenii din Evul Mediu aveau numeroase motive de îngrijorare, scrie historycollection.co.
Teama de numărul 13
Convingerea că numărul 13 este blestemat sau aducător de ghinion s-a bazat pe raţiuni religioase, pornind de la ideea că la Cina cea de Taină au fost 13 participanţi.
Superstiţia s-a accentuat în timp. Întrucât Iuda a fost primul care a plecat de la Cina cea de Taină, fiind, de altfel şi cel care l-a ucis pe Iisus, se spunea că prima persoană care se ridică de la o masă cu 13 oameni va fi urmărită de ghinion. Alţii au mers mai departe, susţinând chiar că respectivul va deceda în cel mult un an. Pornind de la această superstiţie, oamenii Evului Mediu aveau grijă ca niciodată să nu stea 13 inşi laolaltă; de altfel, până în secolul al XVI-lea, cel care făcea o reuniune de 13 indivizi era acuzat de vrăjitorie.
Ghinionul adus de oglinda spartă
Superstiţia legată de oglinda spartă este una mai veche şi care s-a dezvoltat în Evul Mediu, oamenii fiind convinşi că aduce cu sine şapte ani de ghinion. Se credea că ghinionul putea fi alungat dacă cioburile erau puse în apă ori se îngropau la lumina lunii. Alţii susţineau că nu trebuie mişcate timp de şapte ore din locul în care au căzut.
Copii răpiţi de diavol
Una dintre superstiţiile din Marea Britanie medievală avea legătură cu teama că diavolul soseşte pe timpul nopţii pentru a le fura copiii şi a-i înlocui cu odraslele proprii. În zilele noastre, superstiţia este pusă pe seama nevoii părinţilor de a găsi o explicaţie pentru diverse afecţiuni ori dizabilităţi.
Pentru a afla dacă pruncul era uman sau nu, părinţii obişnuiau să facă tot felul de teste ciudate. Spre exemplu, puneau un pantof într-o farfurie cu supă, iar dacă micuţul râdea era o dovadă că au de-a face cu o creatură magică.
Strănutul care alungă sufletul
Istoricii susţin că urările ce sunt adresate unei persoane care strănută se trag din Evul Mediu, atunci când bolile făceau ravagii, iar strănutul era asociat cu debutul ciumei, deci al unei morţi sigure şi apropiate. În plus, exista convingerea că strănutul oferea diavolului posibilitatea de a intra în trup, astfel că persoana care a strănutat avea nevoie de ajutorul divinităţii şi al bisericii pentru a se elibera.
De asemenea, circula şi superstiţia potrivit căreia odată cu strănutul, o parte din suflet părăseşte trupul, dar binecuvantarea îl forţa să rămână. Mai mult, decât atât, pentru a-şi menţine sufletul înăuntru, oamenii au început să îşi acopere gura. Acest gest a fost de mare ajutor în a preveni răspândirea unor boli, într-o perioadă în care prea puţini îşi permiteau să apeleze la serviciile unui medic.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
