Secretele preparării silvoiţei. Cum făceau bunicii produsul tradiţional din prune bistriţe, o delicatesă puţin promovată
0
Silvoiţa sau "mierea de prune" este un produs obţinut exclusiv din prune, sută la sută natural, fără adaos de zahăr ori conservanţi, care se pregăteşte chiar şi astăzi în unele gospodării din mediul rural.
Iz, liptar, macun, măgiun, mniere de prune, picmez, picnez, povidlă, silvoiţă, silvoiz, szilvaiz ori ţiribic... oricum le-ar fi denumirea, toate se referă la acelaşi produs: magiun de prune. În Sălaj, cei mai mulţi îi spun silvoiţă, iar reţeta originală pentru preparea ei presupune muncă serioasă, cu implicarea întregii familii.
După cum susţine maestrul bucătar Mircea Groza, renumit pentru implicarea lui în păstrarea şiu promovarea gastronomiei tradiţionale, pentru silvoiţă de calitate, făcută ca pe vremea bunicii, trebuie respectate nişte reguli nescrise, dar universal valabile. „Se folosesc prune bistriţe foarte coapte, de-a dreptul stafidite, care-s mai dulci şi din care iese o silvoiţă mai gustoasă. Pe vremuri, bătrânii le culegeau abia în octombrie, dar acum, cu schimbările climaterice, oamenii se apucă mai repede de treaba asta”, susţine Groza.
FOTO Arhivă Ligia Alexandra Bodea
„După ce se dejdioacă (se scot sâmburii – n.n.), se pun pe rând într-o căldare de aramă, cu o vârtelniţă de lemn în interior, care era acţionată cu ajutorul unei prelungiri care se manevrează continuuu, stânga-dreapta, pentru a nu permite compoziţiei să se prindă de fundul vasului ori să se afume”, explică specialistul în gastronomie.
Munca este una extrem de grea, pentru că trebuie făcută neîntrerupt, timp de 14-18 ore. Acesta este motivul pentru care şi în zilele noastre, în procesul producerii silvoiţei sunt implicaţi toţi membrii familiei şi, uneori, chiar şi vecinii, veniţi să dea o mână de ajutor. În timp ce bărbatul casei se ocupă de foc, care în mod obligatoriu trebuie să fie domol, pentru a nu arde silvoiţa, femeile fac cu rândul la învârtit. Spre final, când compoziţia se îngoaşă şi vârtelniţa nu mai poate fi învârtită cu uşurinţă, bărbatul preia această atribuţie.
Căldarea se aşază deasupra unei gropi în pământ, în care se face focul. „Secretul este să nu te grăbeşti, să asiguri un foc blând, pentru că altfel rişti să compromiţi silvoiţa”, ţine să precizeze maestrul bucătar.
FOTO Arhivă Ligia Alexandra Bodea
Silvoiţa este gata când culoarea roşiatică de la început, devine „bărnace” (negricioasă – n.n.), iar compoziţia, foarte consistentă. „Când o pui în farfurie, întorci farfuria cu susul în jos, iar compoziţia nu se desprinde, este semn că silvoiţa este gata. Atât de groasă trebuie să devină, încât să o poţi tăia cu cuţitul. Din 100 de kilograme de prune, ies în jur de 20 de kilograme de magiun”, menţionează Ligia Alexandra Bodea, o tânără păstrătoare de tradiţii din Sălaj.
În vârstă de 23 de ani, sălăjeanca a învăţat secretele preparării „mierii de prune”, cum i se spune silvoiţei pe Valea Barcăului, de la bunica ei. Tot de la ea a învăţat că pentru a nu-i altera gustul şi aroma, acest produs tradiţional trebuie păstrat în vase de lut. Nu fermentează, nu se strică şi nici nu mucezeşte, deşi nu are adaos de zahăr ori de conservanţi. „Chiar dacă se fierbe foarte mult timp, de la primele ore ale dimineţii, până târziu în noapte, silvoiţa are proprietăţi terapeutice. Face minuni în caz de constipaţie, dacă se consumă pe stomacul gol. Fiind bogată în fibre, pune în mişcare digestia. Ba mai mult, o lingurită de miere de prune amestecată cu cimbru şi consumată de copii, pe stomacul gol, alungă paraziţii intestinali”, ne spune Ligia.
Silvoiţa se poate consuma simplu, pe pâine, dar şi ca ingredient în prăjituri, moşocoarne, sucituri (cozonaci), haioşe ori cornuleţe. Mircea Groza îşi aminteşte cum în copilăria petrecută în satul sălăjean Hida, acest produs dădea savoare mămăligii, grisului cu lapte ori grisului pârgălit în ulei.
Vă mai recomandăm:
Cum să prepari sarmale în frunze de leuştean şi lobodă. Secretele unei reţete delicioase
Se încarcă comentariile...
