Transurbis face din nou angajări. De această dată caută director economic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul director economic, Fazakas Nicolae, este acum viceprimar FOTO Olimpia Man
Fostul director economic, Fazakas Nicolae, este acum viceprimar FOTO Olimpia Man

Operatorul de transport în comun din Zalău îşi schimbă, încet dar sigur, întreaga echipă de conducere. Şi-a schimbat deja directorul general, iar acum îşi caută un nou director economic.

După ce la sfârşitul anului trecut a fost desemnat un nou director general, în persoana lui Dan Ruzici, Transurbis organizează acum un nou concurs pentru o funcţie de conducere, de această dată pentru cea de director economic, vacantă încă din iunie 2012, când cel care a ocupat până în acel moment funcţia, Nicolae Fazakas, a fost ales viceprimar al municipiului Zalău.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Transurbis, Paul Maghiu, postul scos acum la concurs este valabil pentru o perioadă determinată, mai exact până când se va reîntoarce la post viceprimarul Fazakas, adică peste cel mult trei ani şi jumătate. Concursul propriu-zis va avea loc în data de 11 februarie. Cei care îndeplinesc condiţiile de participare – studii superioare economice şi minimum cinci ani de vechime în specialitatea studiilor – se pot înscrie la concurs până în 8 februarie. Potrivit lui Maghiu, până acum nu s-a înscris niciun candidat.


Cel mai probabil, în perioada următoare la Transurbis va fi organizat încă un concurs pentru o funcţie de conducere. Este vorba despre funcţia de şef al serviciului juridic, deţinută până la alegerile locale de anul trecut de liberalul Valer Crişan, devenit, în urma acelor alegeri, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj. Singura constantă din conducerea Transurbis pare să fie reprezentată de directorul economic, Călin Forţ.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite