Un dascăl cu vocaţie a urcat mult prea devreme la ceruri. Mesajul cutremurător al elevilor: „Vă vom iubi mereu, domnule profesor! Vă mulţumim pentru tot“
0
Un profesor de matematică de numai 48 de ani a încetat din viaţă, subit, săptămâna aceasta. A fost un dascăl iubit, dovadă stând mesajele emoţionante care au fost postate de foşti elevi sau foşti colegi pe reţelele de socializare.
Inima lui Breda Francisc, profesor de matematică la Liceul de Artă ”Ioan Sima” Zalău, a încetat să mai bată luni, 11 ianuarie. A fost un sfârşit tragic şi neaşteptat, care i-a şocat nu numai pe cei apropiaţi, ci şi pe toţi ce care l-au cunoscut. Reţelele de socializare sunt pline de mesaje de condoleanţe, adresate în primul rând soţiei şi fiicei profesorului. Printre cele mai răscolitoare mesaje se numără şi cel postat pe blogul personal de o fostă elevă, azi liceeană, care mărturiseşte că profesorul Breda îi rămăsese ca reper de omenie şi profesionalism şi care a conceput, cu emoţie, câteva rânduri ” În numele tuturor generaţiilor de elevi, ai dumneavoastră copii”. Vă prezentăm, mai jos, emoţionantul mesaj:
”Vă vom iubi mereu, domnule profesor!
Aproape că nu-mi găsesc cuvintele, nici nu mai am cuvinte să mă exprim, nu îmi pot găsi liniştea sufletească.. Am pierdut un om drag sufletului meu, un om care, deşi diferenţa de vârstă dintre noi şi dânsul era mare, ne-a fost ca un prieten. Un prieten care ne ajuta enorm cu sfaturi, care ne tachina, care ne vorbea frumos, ne respecta şi vorba dânsului “ne făcea să mâncăm matematica pe pâine”. Era genul de om puţin sever, cu un aer de seriozitate, dar care mereu ridica colţul gurii la fiecare glumă, oricât de proastă era. Genul de profesor care nu ieşea din clasă până când fiecare elev nu avea lecţia înţeleasă şi pe cât posibil învăţată. Genul de om care sărea mereu în ajutor. Un profesor despre care toată lumea spunea că era “cel mai iubit dintre pământeni”. Un om absolut minunat, care făcea orice lucru cu dragoste. Din adâncul sufletului.
S-a stins. S-a stins o stea. N-o să pot uita niciodată felul cum vorbea, cum râdea, cum ţinea creta în mână şi parcă îl aud şi acum cum explică “problema 4, de la pagina 120.. E doar o problemă simplă”.. Chiar dacă au trecut 3 ani.. 3 ani în care am cunoscut alţi profesori, am văzut atâtea feţe, n-o să pot uita chipul profesorului nostru drag. N-o să pot uita cum în fiecare dimineaţă când plecam la şcoală, trecea cu maşina pe lângă mine şi mă saluta. N-o sa pot uita cum înainte de Crăciun i-am făcut o vizită. I-am promis că voi reveni cât de des pot, i-am promis că o să-l mai vizitez.. fără să ştiu că aceea a fost ultima vizită, ultima noastră întâlnire, ultimul nostru salut. Aveam lacrimi în ochi, nu-l văzusem de mult timp şi m-a îmbrăţişat. Am simţit în dânsul o căldură sufletească, parcă îşi îmbrăţişa propriul copil. Şi aşa a fost, noi am fost copiii lui. Era al doilea tată al nostru, atât ca profesor cât şi ca diriginte.
Îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine şi pentru colectiv, îi mulţumesc pentru miile de sfaturi pe care ni le-a oferit, îi mulţumesc pentru fiecare tachinare, îi mulţumesc pentru că m-a învăţat să văd dincolo de matematică, să văd cu totul altceva în afară de cifre, îi mulţumesc că şi-a pierdut de multe ori răbdarea să explice ceva, dar n-a renunţat, îi mulţumesc pentru TOT !
Vă mulţumim !
Mi-e parcă greu să vorbesc la trecut.. Parcă mai ieri l-am văzut şi mi-a făcut cu mâna. Parcă ieri mi-a explicat acel exerciţiu pe care îl credeam complicat. Parcă ieri l-am auzit râzând. Ieri m-a îmbrăţişat.. Iar azi, azi nu mai e..
Plâng. Am lacrimi în ochi şi tot cu lacrimi am scris acest fragment, pe care chiar dacă n-o să pot să îl înmânez personal, sper ca de acolo de sus, să vadă totul.
O să vă păstrăm veşnic în amintirea noastră. O să rămâneţi mereu profesorul nostru preferat. N-o să vă uităm niciodată, domnule profesor ! VĂ IUBIM !
Semnat,
În numele tuturor generaţiilor
de elevi, ai dumneavoastră copii”
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
