VIDEO Interlopul Kamaz, prins la frontiera cu Republica Moldova. Bărbatul era urmărit internaţional de patru luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră din Republica Moldova l-au reţinut joi, 6 aprilie, pe interlopul sălăjean Bogdan Măgurean, alias „Kamaz”, dat în urmărire internaţională pentru diverse infracţiuni săvârşite pe teritoriul României.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră moldovene, "pe sensul de ieşire din Republica Moldova s-a prezentat un microbuz de rută regulată Republica Moldova – România. Urmare a verificării pasagerilor, inspectorii controlului de frontieră au identificat un cetăţean român de 31 de ani, anunţat în căutare internaţională de către BNC Interpol Bucureşti". Acesta s-a dovedit a fi şimleuanul Bogdan Măgurean, cunoscut în lumea interlopă sub numele de "Kamaz", dar şi ca parte a clanului Neguş, ai cărui membri au fost acuzaţi de tentativă de omor şi vătămări corporale grave, se mai arată în comunicatul de presă.

Bărbatul a fost reţinut şi conform deciziei Judecătoriei Buiucani, plasat în arest la Penitenciarul nr.13 din Chişinău, până va fi luată decizia extrădării acestuia autorităţilor române. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, Kamaz se întorcea în ţară pentru a se preda.

Reamintim că Bogdan Măgurean a fost dat în urmărire internaţională, după ce pe numele său judecătorii zălăuani au emis mandat de arestare în lipsă procurorii invocând că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală şi că are o primă condamnare în dosarul de fraudare a Referendumului de la Cluj. El a fost trimis în judecată pentru favorizarea făptuitorului, tăinuire şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Potrivit anchetatorilor, în 10 octombrie, Kamaz l-a intimidat pe un bărbat care încerca să îşi recupereze de la inculpatul Nagy Zsolt, suma de 27.450 de euro pe care i-o dăduse pentru a-i aduce din Germania mai multe autoturisme. Două zile mai târziu, susţin procurorii, Măgureanu l-a ajutat pe samsarul de maşini să plece din ţară prin vama Borş.

“În data de 10 octombrie 2016, inculpatul Măgurean Bogdan-Cristian s-a dus împreună cu inculpatul Nagy Zsolt şi cu inculpatul Haraklanyi Arpad în municipiul Cluj-Napoca, unde cu o parte din suma de 27.450 euro i-a fost cumpărat de către inculpatul Nagy Zsolt un telefon mobil de ultimă generaţie. Măgurean a acceptat telefonul, deşi cunoştea provenienţa ilicită a banilor cu care a fost plătit”, se mai arată în comunicatul amintit. În aceeaşi zi, a primit tot de la Nagy, aproximativ 6.000-6.500 euro, bani proveniţi din fapta penală comisă de bărbat.

Vă mai recomandăm:

Urmărit internaţional, arestat în aeroport. Ce acuzaţii îi aduc procurorii

Cetăţean elveţian arestat pentru pedofilie. Bărbatul ar fi abuzat sexual băieţi cu vârste între 12 şi 16 ani

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite