VIDEO Punctul aeromedical de la Jibou, la bilanţ: aproape 500 de misiuni şi peste 400 de vieţi salvate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Punctul de Operare Aeromedical de la Jibou împlineşte joi, 10 septembrie, un an de la înfiinţare, prilej cu care reprezentanţii ISU Sălaj au făcut public un bilanţ de activitate.

Deşi nu are în spate decât un an de activitate, Punctul de Operare Aeromedical de la Jibou, s-a remarcat la nivel naţional prin activitatea intensă desfăşurată din 10 septembrie 2019, până în prezent: 694 de ore de zbor executate cu elicopterele SMURD, 507 misiuni executate şi 419 persoane salvate pe calea aerului.

"În acest prim an de activitate, au fost executate misiuni complexe, la limita atât din punct de vedere operaţional, cât şi al situaţiei medicale, misiuni care a evidenţiat Punctul de la Jibou la nivel naţional ca fiind o bază de operare aeromedicală nouă, dar cu o activitate intensă. În relativ scurta perioada de la înfiinţare au fost efectuate patru misiuni umanitare în zona montană, greu accesibilă, din care două misiuni de căutare salvare. Pe parcursul celor 694 de ore zburate, au fost şi situaţii deosebite ale căror gestionare a dus la aterizarea în siguranţă a aeronavelor urmată de repunerea în stare de disponibilitate într-un timp foarte scurt. Cel mai important eveniment a fost cel în care elicopterul de la Jibou a aterizat de urgenţă fără unul dintre motoare pe aeroportul din Cluj-Napoca în deplină siguranţă", precizează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, într-o postare pe reţelele de socializate.

Una dintre cele mai complexe si mediatizate intervenţii a avut loc în luna octombrie 2019, când echipajul elicopterului a decolat într-o misiune de căutare-salvare în munţii Maramureşului, cu numai 20 de minute înainte de lăsarea întunericului. Locul unde se afla victima căzută într-o prăpastie a fost identificat rapid cu ajutorul STS, iar echipa medicală şi salvamontiştii au reuşit să evacueze victima şi să îi acorde asistenţa medicală de specialitate. Victima a ajuns acasă sănătoasă în Cehia, iar ambasada republicii Cehe a transmis salvatorilor o scrisoare de mulţumire şi de apreciere pentru înaltul profesionalism.

O altă misiune dificilă datează din februarie 2019. După prelevarea organelor ce trebuiau să ajungă la Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş într-un interval de timp limitat, echipajul elicopterului de la Jibou a executat misiunea în condiţii grele din punct de vedere a situaţiei meteorologice, în contextul în care atât la Cluj-Napoca, cât şi la Târgu-Mureş era ceaţă. Echipajul a aterizat pe Dealul Feleacului, lângă Cluj-Napoca, peste zona de ceaţă, unde au predat organele de transplantat unei echipe medicale, iar la Târgu-Mureş unde trebuia să ajungă inima pentru transplant cu greu s-a găsit o breşă în zona de ceaţă, elicopterul aterizând pe o zona mai înaltă în preajma unei localităţi aflate la câţiva km distanţă de Târgu-Mureş. Echipajul elicopterului a acţionat în spiritul unei misiuni umanitare, astfel că pilotul aeronavei a luat decizia de a lua inima împreuna cu un localnic binevoitor cu care s-a deplasat în întâmpinarea unei ambulante care trebuia să preia organul pentru transplant. Pilotul a continuat drumul cu ambulanţa şi ajungând la spital a urcat cu Inima pana la uşa sălii de operaţie unde trebuia ca inima sa ajung. Un gest nobil, într-o misiune grea cu un final frumos - astăzi o inima bate în pieptul unui om care trăieşte datorită modului în care echipajul de la Jibou a executat una dintre sutele de misiuni.

"La Punctul de Operare Aeromedical de la  Jibou, munca în echipă realizată de personalul Inspectoratul General de Aviaţie, personalul medical al UPU SMURD Cluj si UPU SMURD Bihor si personalul din cadrul I.S.U. Sălaj reuşeşte să aducă pe harta României un plus de importanţă atât morala, cât şi strategică prin existenţa acestei baze de salvare din judeţul Sălaj", se mai arată în postare.

Vă mai recomandăm:

Pilotul erou decorat de Ministerul de Interne. Gestul impresionant care i-a adus Emblema de Onoare

Elicopter SMURD, forţat să aterizeze de urgenţă din cauza unor defecţiuni la motor. Explicaţiile pilotului

VIDEO Elicopter SMURD ţinut la sol pe timpul nopţii. De câţi bani este nevoie pentru a salva vieţi şi după lăsarea întunericului

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite