11 ani de închisoare pentru autorul atacului asupra unei bănci din Străşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 24 de ani, care în toamna anului trecut a săvârşit un atac tâlhăresc la o bancă din Străşeni, rănind grav paznicul instituţiei, a fost condamnat la 11 ani de închisoare – anunţă Procuratura Generală într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Crima a avut loc în seara zilei de 25 noiembrie 2016. Tânărul a împuşcat în direcţia paznicului băncii dintr-un pistol traumatic, după care l-a lovit cu o rangă metalică în diferite părţi ale corpului. Ulterior, ameninţând casieriţa cu arma, a sustras în jur de 20 de mii lei şi arma gardianului. Bărbatul, în vârstă de 69 de ani, şi-a pierdut vederea în urma rănilor pe care le-a suferit.

Atacatorul a fost reţinut peste trei zile de la comiterea crimei şi până la pronunţarea sentinţei s-a aflat în arest. Acesta pledează nevinovat. Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, instanţa de judecată a dispus încasarea din contul inculpatului în folosul instituţiei financiare a sumei integrale cauzate prin infracţiune, 115 mii  de lei drept prejudiciu moral şi material cauzat gardianului şi 6 mii lei casieriţei băncii. Sentinţa este cu drept de atac la Curtea de Apel.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite