În următoarele două săptămâni, Chişinăul va organiza curse charter din peste 10 oraşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Air Moldova sursa foto Unknown

În următoarele două săptămâni, vor fi organizate curse charter din peste zece oraşe. În cadrul unui briefing de presă, ministrul de Externe, Oleg Ţulea, a precizat că moldovenii vor fi aduşi acasă din Londra, Dublin, Madrid, Frankfurt, Bruxelles, Varşovia, Lisabona, Milano, Paris, Moscova, Roma, Amsterdam şi Praga, transmite IPN.

Potrivit deciziei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va întocmi listele pasagerilor, în baza solicitărilor care parvin la adresa misiunilor diplomatice şi la adresa ministerului de la cetăţeni care vor să revină în Republca Moldova. Se va acorda prioritate studenţilor, persoanelor aflate la tratament medical, persoanelor care au necesitatea stringentă să se întoarcă în ţară, celeor care nu mai au mijloace financiare ca să stea în ţările de reşedinţă. Oleg Ţulea relevă că există un număr „enorm” de cereri.

Autoritatea Aeronautică Civilă, în baza listelor care îi vor fi furnizate săptămânal, va elabora propuneri privind graficul organizării curselor charter spre Republica Moldova. Acest grafic va fi propus Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, care, la rândul ei, va aproba cursele şi va informa populaţia. Tot Autoritatea Aeronautică Civilă va selecta operatorii avia, îi va autoriza şi va agrea cu ei un preţ minim de cost al biletului de călătorie.

Ministrul de externe a comunicat că, în două săptîmâni, s-a reuşit repatrierea cetăţenilor moldoveni din Franţa, Rusia, Marea Britanie, Turcia, Italia, Israel, România, Ucraina, Germania etc. Oficialul a chemat moldovenii care vor să revină în ţară să se ghideze doar de informaţii oficiale, să verifice informaţia despre zborurile charter spre Republica Moldova pe pagina Guvernului, pe pagina MAEIE şi a misiunilor dipomatice.

https://www.ipn.md/ro/in-urmatoarele-doua-saptamani-vor-fi-operate-curse-charter-7967_1072601.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite