Încă două persoane au murit de COVID-19 în R. Moldova. Bilanţul deceselor a ajuns la 27

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coronavirus Republica Moldova

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale din Republica Moldova informează despre înregistrarea altor două decese din cauza infecţiei COVID-19. Este vorba despre un bărbat de 80 ani din Glodeni şi un bărbat de 80 ani din Soroca, care au fost internaţi în stare gravă.

Tot astăzi au murit alte trei persoane de COVID-19. Într-un caz este vorba de un bărbat din Cahul, în vârstă de 71 de ani, internat în spital pe 2 aprilie. În alt caz este vorba de un bărbat de 62 de ani din Glodeni, internat pe 6 aprilie. În cel de-al treilea caz este vorba de un bărbat din Tiraspol în vârstă de 66 de ani.

Numărul celor infectaţi cu COVID-19 în Republica Moldova continuă să crească alarmant. În total, numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 1.174.

Până la ora actuală, 43 de pacienţi au fost vindecaţi, iar 27 de persoane, printre care trei medici şi patru persoane din regiunea transnistreană, au decedat. 114 de pacienţi se află în stare gravă.

Situaţia este alarmantă în special în Soroca şi Ştefan Vodă, raioane aflate în carantină, unde în total au fost înregistrate 312 de cazuri de COVID-19. Nici Chişinăul nu stă mai bine la acest capitol - 402 de cazuri de COVID-19.

Bilanţul total al medicilor infectaţi cu COVID-19 în R. Moldova este de 240, dintre care jumătate sunt în Ştefan Vodă şi Soroca. În raionul Glodeni au fost infectaţi 11 medici.

Din 1.174 de cazuri de COVID-19 confirmate în R. Moldova, în 116 de cazuri este vorba despre importul de COVID-19 (Italia, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Ucraina, Rusia, România, Germania, Belarus şi Cehia). În 1.058 de cazuri vorbim de transmitere locală. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite