Şaptesprezece persoane, printre care un angajat MAI şi unul de la ASP, reţinuţi pentru organizarea migraţiei ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Oamenii legii din Republica Moldova anunţă despre reţinerea a 17 persoane, suspectate că ar face parte din patru grupări criminale implicate în organizarea migraţiei ilegale, şantaj, spălare de bani şi falsificare de acte. Membrii celor patru grupări nu se cunoşteau între ei, însă îl aveau în calitate de intermediar la „prestarea” serviciilor pe un angajat al Ministerului Afacerilor Interne, transmite IPN.

Printre reţinuţi este şi un şef de secţie al Agenţiei Servicii Publice. Informaţiile au fost prezentate joi, 18 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă.

Şeful adjunct al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Vitalie Busuioc, a declarat că angajatul MAI, fără a preciza funcţia acestuia, a conlucrat cu anchetatorii. S-a stabilit că acesta datora bani unei grupări criminale, iar în gaj îşi lăsase legitimaţia de serviciu.

Alexandru Esaulenco, director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate, a menţionat că printre persoanele implicate este şi un cetăţean al Pakistanului, care ar fi venit ilegal în Moldova prin regiunea transnistreană. Acesta urmează să fie declarat persoană indezirabilă şi expulzat din Moldova. Printre suspecţi, sunt şi persoane din regiunea transnistreană. Unii au antecedente penale. S-a mai constatat că una dintre grupările criminale a fost implicată şi în trafic de substanţe chimice şi radioactive, iar acest aspect urmează să fie cercetat.

O parte dintre suspecţi şi-au recunoscut vina în organizarea migraţiei ilegale. Ei transportau persoane din ţări cu risc sporit de terorism în spaţiul european. Ulterior, a fost identificată o altă grupare, care sustrăgea bani din bancomate din zona europeană şi îi introducea ilegal în Moldova.

Investigaţiile continuă, iar odată cu avansarea acestora oamenii legii vor prezenta informaţii suplimentare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite