Şase ani şi opt luni de închisoare pentru şoferul automobilului Audi, care a provocat tragicul accident rutier din centrul Chişinăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Şase ani şi opt luni închisoare pentru conducătorul auto, care acum trei luni, a provocat un grav accident rutier la intersecţia străzilor Bulevardul Ştefan cel Mare şi Ismail din Chişinău, soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor trei persoane.

De asemenea, inculpatului i-a fost anulat dreptul de a conduce mijloace de transport. În plus, instanţa l-a obligat să achite în contul părţilor vătămate un prejudiciu moral şi material în sumă totală de 775.000 de lei lei, iar încă 18 mii de lei urmând să achite în contul statului pentru cheltuieli judiciare.

Tragedia a avut loc în noaptea de 16 spre 17 mai 2020, când inculpatul, la volanul unui Audi, a intrat pe roşu în intersecţia străzii Ismail cu bulevardul Ştefan cel Mare din Capitală, tamponând din viteză un taxi, după care din inerţie a fost proiectat într-o altă maşină care staţiona regulamentar la culoarea roşie a semaforului.

În rezultatul impactului, şoferul şi pasagerul din taxi au decedat, iar alte trei persoane au suferit traumatisme.

Imediat după accident, şoferul din Audi a fost reţinut, iar ulterior arestat, până în prezent aflându-se în custodia statului.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite