Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Şeful ANSP: 99% din cazurile de deces cauzate de COVID-19 sunt persoane care au cel puţin o maladie

0
2 Jun 2020 09:34:35
Autor: Iurii Botnarenco

În Republica Moldova au existat medici testaţi pozitiv cu COVID-19 după ce aceştia ar fi ignorat măsurile de securitate. Pe lângă aceştia, o parte din ei s-au infectat în comunitate, nu la locul de muncă. Directorul ANSP, Nicolae Furtună, afirmă că deţine dovezi în acest sens, notează IPN.

Referitor la numărul de decese înregistrate în ţară, oficialul afirmă că majoritatea victimelor au avut şi alte maladii. 

„99% din cazurile de deces sunt persoane care au cel puţin o comorbidiate, doar câteva persoane nu au avut maladii asociate. Majoritatea sunt cu maladii asociate, persoane cu stări foarte grave, cancer, diabet zaharat. Patologia cardiovasculară este prezentă în peste 80% din cazuri. Comorbidităţile joacă festa persoanelor care fac infecţia COVID”, a declarat Nicolae Furtună în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Directorul ANSP consideră că relaxările în urma stării de urgenţă au fost aplicate prea devreme. Oficialul a precizat că aceasta nu este opinia sa în calitate de funcţionar public, ci de cetăţean al Republicii Moldova.

„Noi niciodată nu avem răbdare. Noi niciodată nu putem să prioritizăm lucrurile. Dacă am relaxat coafura, astăzi am primit petiţie când facem unghiile? Chiar asta este o prioritate? Eu înţeleg ce înseamnă unghii pentru o doamnă, dar asta nu este mortal, dacă nu eşti cu unghia vopsită. Chiar atât de tare trebuie să trâmbiţăm şi să impunem condiţii la toată lumea?”, se întreabă Nicolae Furtună.

Cât despre reluarea activităţilor din domeniul HoReCa, directorul ANSP menţionează că totul depinde de numărul de cazuri. „Nu putem face borş cu preţul sănătăţii oamenilor. Riscul este foarte mare, terasele trebuie organizate. Cel care are la terasă zece mese, trebuie să rămână cu cinci, iar la masă nu se pot aşeza patru oameni. Este un specific, la terasă nu pot să porţi mască, indiferent că servesc ceai, cafea sau borş, eu trebuie să scot masca. Cel care vine, eu nu îi cunosc statutul, să vină să stea la un metru de mine şi să mă infecteze, terasa îmi va plăti prejudiciul? Nu-l va plăti”, a spus directorul ANSP.

https://www.ipn.md/ro/directorul-ansp-99-din-cazurile-de-deces-sunt-persoane-7967_1073920.html

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii