Şeful Moldovagaz, despre creşterea tarifelor la gaz: Este instrumentul legal prin care putem acoperi preţul de achiziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
euro gaz bani flacara aragaz contor gaze germania foto shutterstock

Preşedintele Consiliului de Administraţie Moldovagaz spune că majorarea tarifului pentru consumatorii finali este unicul instrument legal prin care compania poate acoperi preţul mare de achiziţie a gazului. Vadim Ceban spune că actualul tarif este creat în baza unui preţ de achiziţie de 620 de dolari, iar timp de două luni consecutive, preţul de achiziţie a depăşit suma de 900 de dolari.

Şeful Moldovagaz spune că războiul din Ucraina a dat peste cap piaţa internaţională a gazelor naturale, iar Republica Moldova trebuie să-şi ajusteze tarifele noilor realităţi, notează IPN.

Moldovagaz a înaintat Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică o cerere privind creşterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali. Potrivit calculelor Moldovagaz, tariful la gazele naturale se propune a fi majorat de la 14,060 lei până 22,229 lei pentru o mie de metri cubi sau cu 58,1% mai mult. Noile tarife ar urma să intre în vigoare de la 1 iunie. Şeful Moldovagaz spune că tariful solicitat este generat de preţul mare de achiziţie, calculat în baza formulei agreate cu Gazprom.

„Este vorba despre o formulă pe care am agreat-o în octombrie anul trecut. Această formulă are două componente importante, cotaţiile petrolului şi cotaţiile bursiere la gazele naturale. În perioada de iarnă, componenta petrolului este în jur de 70%, cea a gazului – 30%. În perioada de vară această formulă se schimbă în sens invers. De obicei, pe perioada de vară preţul la burse scade. Din păcate, în acest an, pe fundalul războiului din Ucraina, în depozitele subterane, acum în perioada de vară se fac injecţii masive. Aceşti factori nu permit cotaţiilor bursiere să scadă”, a spus Vadim Ceban în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

În prezent, consumatorii finali achită un tarif de 15,18 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus. La un tarif de 22,22 lei, cât solicită Moldovagaz, tariful final, cu TVA inclus, va fi de 23,99 lei pentru un metru cub. Şeful Moldovagaz recunoaşte că tariful este unul extrem de mare.

„Evident, noi înţelegem că tariful este mare pentru consumatori, ultimul cuvânt aparţine ANRE. Avem o creştere mare a preţului de achiziţie, iar în actualul tarif, preţul de achiziţie este de 620 de dolari. Adică, de către consumator este achitat tariful generat din preţul de achiziţie de 620 de dolari, iar în luna mai avem un preţ de achiziţie de 920 de dolari. Diferenţa aceasta trebuie să fie acoperită. Noi nu avem finanţare nici din partea acţionarilor, nici din partea bugetului, nu ne creditează instituţiile financiare. Unicul instrument legal este ajustarea tarifelor”, a mai spus Vadim Ceban.

Recent, vicepremierul Andrei Spînu a anunţat că dacă ANRE va decide majorarea tarifului la gazele naturale, Guvernul va oferi sprijin familiilor cu venituri modeste. În prezent, Executivul elaborează un mecanism de oferire a compensaţiilor, prin stabilirea gradului de „sărăcie energetică”. Potrivit vicepremierului Spînu, în baza acestui criteriu va fi decisă valoarea compensaţiilor oferite de stat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite