Şoferul care a trecut la roşu şi a provocat accidentul rutier din centrul Chişinăului, soldat cu moartea a două persoane, şi-a recunoscut vina. Ce pedeapsă riscă
0Procuratura municipiului Chişinău anunţă despre finalizarea şi expedierea în judecată a cauzei penale de învinuire a conducătorului auto, care acum două luni, a provocat un grav accident rutier, soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor patru persoane.
Tragedia a avut loc în noaptea de 16 spre 17 mai 2020 când inculpatul, în vârstă de 27 de ani, la volanul unui Audi S8, a intrat pe roşu în intersecţia străzii Ismail cu Bulevardul Ştefan cel Mare din Capitală, tamponând din viteză un taxi de model Toyota Prius, după care din inerţie a fost proiectat într-o altă maşină care staţiona regulamentar la culoarea roşie a semaforului.
În rezultatul impactului, şoferul şi pasagerul din taxi au decedat, iar alte trei persoane au suferit traumatisme.
Imediat după accident, şoferul din Audi a fost reţinut, iar ulterior arestat. Pe tot parcursul urmăririi penale, acesta şi-a negat vina şi a refuzat să colaboreze cu procurorii.
În cele din urmă, luni, 6 iulie, el şi-a recunoscut vinovăţia, iar procurorii au trimis în judecată dosarul de învinuire pentru ”încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul a două persoane”.
Pentru această infracţiune legislaţia prevede de la 6 la 10 ani închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Autoblog.md, cu referire la surse care au dorit să păstreze anonimatul, a scris că tragedia a pornit de la un pariu. Doi şoferi (al doilea se afla la volanul unui BMW X5) s-au înţeles că cine ajunge primul la destinaţie, acela câştigă 50 de euro.
Din imaginile video surprinse de camerele de supraveghere se observă că şoferul automobilului Audi nu a încercat să evite impactul şi s-a ciocnit din plină viteză în Toyota.