AIE îşi joacă ultima carte. Care sunt şansele lui Iurie Leancă să fie votat la şefia unui nou guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iurie Leancă a fost desemnat ieri prim-ministru. FOTO Arhivă
Iurie Leancă a fost desemnat ieri prim-ministru. FOTO Arhivă

Preşedintele Nicolae Timofti l-a desemnat astăzi pe şeful diplomaţiei, Iurie Leancă, la funcţia de prim-ministru. Analiştii cred că şansele de a avea un nou guvern sunt de 50 la 50% şi că această tentativă este ultima pentru Republica Moldova de a ieşi din criză şi de a merge pe drumul european.

Potrivit Constituţiei, candidatul desemnat are la dispoziţie 15 zile pentru a forma Guvernul şi a prezenta programul şi componenţa noului cabinet. Ulterior, prim-ministrul desemnat va cere votul de încredere al Parlamentului. „Noul cabinet de miniştri va avea sarcina să continue politica parcursului european, iar pe plan intern să pună în aplicare reformele democratice“, a declarat preşedintele Nicolae Timofti, care a îndemnat parlamentarii să voteze pentru un nou guvern.

Partidul Comuniştilor nu a participat la consultări şi nici nu vrea să audă de negocieri pentru formarea Executivului, insistând pe organizarea de alegeri anticipate. Şi grupul socialiştilor au anunţat ieri că nu vor vota candidatura lui Iurie Leancă, motivând că „nu poate gestiona treburile economice şi sociale interne“, iar mai mulţi neafiliaţi stau încă pe gânduri. Democratul Adrian Candu nu crede într-un viitor guvern Leancă şi spune că aceasta ar putea fi un joc al Partidului Liberal-Democrat.

De frica de a se prăbuşi, în cazul unor eventuale alegeri anticipate, cele trei partide AIE ar putea găsi un compromis. Igor Boţan, analist

„Vor găsi compromis de frica de a se prăbuşi“

Analiştii spun că Iurie Leancă ar fi un premier foarte bun. „O candidatură excelentă, cu un background de invidiat, foarte bine cunoscut de partenerii europeni. Sper că poate descoperi şi calităţi organizatorice astfel încât să conducă eficient Guvernul“, comentează Igor Boţan. În acelaşi timp, expertul spune că şansele de a avea un nou executiv sunt 50 la 50%. „Problema este în neîncrederea între partide din fosta Alianţă pentru Integrare Europeană. Totodată, de frica de a se prăbuşi, în cazul unor eventuale alegeri anticipate, aceste formaţiuni ar putea găsi un compromis“, explică Igor Boţan.

Imaginea partidelor, în cădere liberă

La unison comentatorii îl sfătuiesc pe Iurie Leancă să nu repete, în cadrul negocierilor ce ar urma să înceapă, greşelile anterioare. „Trebuie să recurgă la procedee mai civilizate, mai transparente, mai coerente. Nu trebuie să admită să fie şantajat. Să aibă o viziune proprie şi să-şi caute susţinători în Parlament în afara structurării politicii existente, care se află într-un proces de erodare vertiginos“, este de părere şi Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice.

Analistul Victor Gurău, consilier comunist în municipiul Chişinău, este sigur însă că ne îndreptăm spre o nouă campanie electorală, care a şi început. „E imposibil să lipeşti un ulcior stricat de câteva ori, cu atâtea cioburi împrăştiate. Orice conjuctură economică şi politică se bazează pe încredere. Domnul Filat a început deja campania electorală prin mesajul său intens de sărbătorile de Paşti“, afirmă Gurău.

PD şi PL vor aştepta anumite asigurări din partea PLDM. Liberal-democraţii vor  trebui să facă nişte concesii într-un fel sau altul şi impunerea unui dictat nu va merge de această dată.  Victor Chirilă, comentator politic

Anticipatele ar însemna un eşec 

Directorul executiv la Asociaţia de Politică Externă, Victor Chirilă, susţine că deşi negocierile privind formarea unui nou guvern nu vor fi deloc simple, aceasta este „ultima şansă pentru cele trei partide din fosta guvernare“.  „Este momentul adevărului pentru toate cele trei partide, care, prin votul lor, vor arăta dacă reprezintă interesele noastre sau cele de partid. Este ultima şansă de a ieşi din actuala criză, de a recupera timpul pierdut şi de a reface imaginea republicii în capitalele europene, afectată dur în ultima vreme“, susţine analistul.

Totodată, Chirilă spune că eventualele alegeri aticipate ar însemna că „2013 a fost un an ratat iremediabil“ pentru aspiraţiile europene ale Republicii Moldova. „Vom fi o ţară obişnuită, nu va mai fi acel angajament puternic din partea UE“, mai adaugă expertul în politică externă. 

Diplomatul care a schimbat imaginea ţării

Iurie Leancă este absolvent al Institutului de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova. Cariera diplomatică şi-a început-o în 1986. A lucrat în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în SUA şi a fost între 1999 şi 2001 viceministru al Afacerilor Externe. Din 2009 exercită funcţia de ministru de Externe, reuşind să schimbe imaginea externă a Republicii Moldova. A început procesul de negocieri a unui Acord de Asociere la Uniunea Europeană, a dialogului privind Acordul de Liber Schimb, dar şi discuţiile pe marginea abrogării regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni în UE.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite