Alertă la Chişinău. Un avion al companiei TAROM a ieşit de pe pistă, la aterizare VIDEO UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion aparţinând companiei TAROM, care venea de la Bucureşti, a ieşit de pe pistă, duminică seară, după ce tocmai aterizase la Chişinău. Este vorba despre o navă ATR 42-500.

UPDATE 21.10 Într-un comunicat dat publicităţii duminică seară, compania Tarom precizează că o cursă TAROM ROT 207 Bucureşti - Chişinău, operată cu aeronavă ATR 42, a aterizat la ora 18.12 pe aeroportul din Chişinău, iar în procedura de aterizare, în momentul frânării, din cauze încă necunoscute, aeronava a avut nişte „deplasări anormale“, echipajul făcând eforturi să redreseze aeronava, care „a ieşit uşor din pistă“.

„La bordul aeronavei se aflau 39 de pasageri care au fost debarcaţi în siguranţă, nimeni nu a fost rănit. Aeronava va fi supusă unor verificări tehnice pe aeroportul din Chişinău“, mai precizează compania în comunicatul citat.


Incidentul a fost confirmat de Serviciul de Presă al Aeroportului şi este în curs de investigare. Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care avionul a ieşit de pe pistă.

La bordul avionului se aflau 39 de pasageri. Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Chişinău, niciun pasager nu a fost rănit.

image

La ora transmiterii acestei ştiri, niciun avion nu decolează şi nu aterizează pe Aeroportul Internaţional Chişinău. O cursă care urma să aterizeze a fost redirecţionată către aeroportul din Iaşi. De asemenea, nave care zboară din Milano, Roma, Moscova şi Dublin şi ar fi trebuit să aterizeze la Chişinău vor fi redirecţionate.

„Aşa am aterizat noi cu TAROM: în iarbă. Dar mulţumim lui Dumnezeu că am supravieţuit”, a scris una dintre pasagerele cursei care a ieşit de pe pistă pe o reţea de socializare, citată de Realitatea.md.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite