Ambasada României în R.Moldova anunţă anularea programărilor pentru prestarea de servicii consulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ambasada romaniei la chisinau sectia consulara evz.ro

Ambasada României în Republica Moldova informează că, începând cu data de 16 martie, programările pentru prestarea de servicii consulare sunt anulate. Măsura vine în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19, iar activitatea de lucru cu publicul la oficiile consulare din Republica Moldova a fost restricţionată, transmite IPN.

Măsurile se referă la serviciile consulare acordate la Ambasada României la Chişinău, Consulatul general al României la Bălţi, Consulatul general al României la Cahul şi Biroul consular de la Ungheni.

Într-un comunicat de presă al Ambasadei se menţionează că, pentru acordarea de asistenţă consulară în situaţii deosebite sau servicii consulare urgente, temeinic justificate, determinate de necesităţi deosebite (ex.: decese, accidente, acte solicitate de autorităţile locale în contextul pandemiei etc.), întregul personal consular rămâne la dispoziţia cetăţenilor români.

„În concordanţă cu măsurile impuse de către autorităţile locale, facem apel la înţelegerea dumneavoastră privind situaţia excepţională şi vă adresăm rugămintea de a urmări şi respecta în continuare recomandările acestora. Depăşirea cu succes a acestei situaţii delicate pentru toţi, cu mare grad de expunere, depinde de buna cooperare dintre instituţii şi cetăţeni”, se menţionează în comunicat.

Informaţii privind serviciile consulare, programul oficiilor consulare, precum şi numerele de telefon la care poate fi primită asistenţă consulară pot fi găsite paginile web http://www.mae.ro/romanian-missions; https://informatiiconsulare.ro/mae/; https://www.econsulat.ro/.

Reluarea programului de lucru normal cu publicul va fi anunţată atât pe pagina de internet a misiunii diplomatice şi oficiilor consulare, cât şi prin notificare în conturile de pe www.econsulat.ro.

https://www.ipn.md/ro/ambasada-romaniei-anunta-anularea-programarilor-pentru-prestarea-de-servicii-7967_1072195.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite