Actualitate

articolul anterior articolul urmator

Ambasadorul Lazurca: Oricine va guverna Moldova nu va putea reinstala sârma ghimpată nici pe Prut, nici în inimile noastre

6
30 Apr 2016 10:03:51
Autor: Dan Anghel
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Oricine va guverna în viitor R. Moldova nu va putea reinstala sârma ghimpată nici pe Prut, nici în inimile noastre. S-a trecut deja de punctul de ireversibilitate al sincronizării dintre societăţile de pe ambele maluri ale Prutului, a declarat ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, în cadrul discuţiei publice cu tema „Relaţiile moldo-române: evoluţii, aşteptări, măsurători ale calităţii”, organizate de IPN şi Radio Moldova.

În opinia ambasadorului, societăţile de pe cele două maluri ale Prutului au intrat în contact foarte solid şi acesta este un proces ireversibil.„Suntem într-o sincronizare deplină la nivel civilizaţional. Mii şi mii de fire nevăzute, pe unele le ştim, pe altele le conştientizăm doar destul de rar, care ne leagă. Suprafaţa de contact dintre lumile noastre a crescut în ultimii ani şi ea este destinată să crească”, a afirmat ambasadorul român.
 
Potrivit lui, suprafaţa de contact al celor două lumi a crescut în ultimii ani şi ea va continua să crească. În calitate de exemplu relevant, ambasadorul s-a referit la numărul mare de cetăţeni moldoveni care participă la şoul „Românii au talent”.
 
De asemenea, Marius Lazurca a apreciat foarte mult gestul reprezentantei Republicii Moldova la Concursul internaţional de muzică „Eurovision” atunci când l-a invitat pe reprezentantul României să evolueze pe aceeaşi scenă. „Asemenea gesturi spontane sunt numerosase”, a afirmat ambasadorul.
 
Discuţia publică de vineri, 29 aprilie este ediţia LIII-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

commikilla
30.04.2016, 10:20:36

Povesti. Moldovenii sunt niste comunisti rusificati, pro Rusia si anti Europa. Toate povestile pro europene care ies de acolo sunt scoase anume pentru a sensibiliza romanii si europenii in scopul obtinerii de foloase financiare ptr rep Moldova , finante care ii ajuta pe cei de la putrre sa se mentina acolo. Nu de mult zeci de primari moldoveni au venit in Romania si ''s-au infratit'' (termen comunist) cu alte comune din Romania , dupa care au cerut bani PE FATA si sa avanseze suma de 100000 de euro per comuna\ sat. Dar daca acesti politicieni moldoven ar avea curajul sa supuna populatia la vot in ceea ce priveste ''unirea cuRomania'', am putea vedea cu totii LIMPEDE SI CLAR ca acesti moldoveni nu sunt decat impotriva acestui lucru. NU VA MAI IMBATATI CU APA RECE. CITITI-LE ISTORIA. Moldovenii au fost intodeauna, sunt si vor fi PRO RUSIA.

-1 (1 vot)
Mandrean Paul
30.04.2016, 10:34:40

commikilla , In fiecare biserica, in aceste zile, se spune pilda fiului ratacitor. Nu-i vina moldovenilor ca sunt rusificati si nu-i vina lor ca cer bani. Daca ai vedea modul de actiune salbatic al propagandei ruse din Republica Moldova, altfel ai gandi. Pentru ei, daca o stire apare la TV este obligatoriu adevarata. Haide sa-i judecam mai bland si, incet-incet, sa ni-i apropiem. La urma-urmei, ei sunt fratii nostri.

+1 (1 vot)
Haiduc moldovean
30.04.2016, 23:40:54

Mai commikilla, da tu din ce soi mai esti, din tradatori? Doar un tradator poate asa usor sa se dezica de un frate. Si nu-l fa asa tare pe bogatu, ca eu cu saracia mea, intotdeauna am fost impotriva "cadourilor" comunistilor lui Iliescu, care tot ajungeau in buzunarul comunistilor nostri. Si nu e vina omului simplu, ca a fost speriat intotdeauna, ca "acus vine romanu, numai rusii va pot apara de ei". Propaganda ocupantilor lucreaza perfect si in ziua de azi, si tot mai aprig. Da pana mai este un moldovean cu inima de roman, aici se vor opune, cu ajutorul vostru, s-au fara el. Si inca una, de nu era Moldova, nu era nici Romania de azi, recititi istoria.

+2 (2 voturi)
Haiduc moldovean
30.04.2016, 23:52:35

Si cu ce ma ajuta, ca azi noi nu avem sarma ghimpata pe Prut? Il pot trece mai liber?

+1 (1 vot)
ion sbucium
2.05.2016, 20:40:21

Ambasadorul la sfarsit de mandat evident ca vrea sa se laude pe sine si schimbările ce s-au produs cu presupusul aport al ambasadei. Se îmbată cu apa rece atunci când declara ca totul e reversibil. Da, de sarma ghimpata nu mai e nevoie, ea lipsește nu numai pe Prut, dar si la hotarul cu Ucraina si acest faptul poate însemna un singur tip de SINCRONIZARE - cel legat de INTEGRAREA R.Moldova si a Ucrainei in SPATIILE UE - economic, comercial, aviatic, energetic, de transport si telecomunicații, al liberei circulații a persoanelor si mărfurilor (fara vize sau taxe vamale) etc. E meritul UE, e dovada forței TRANSFORMATOARE a UE, a celor 28 de state membre ale UE, pe care "smecherii" încearcă sa le prezinte drept merite in exclusivitate ale României, "semne" ale unei apropiate "uniri". - Pofta-n cui! Romania a semnat si a ratificat Acordul de Asociere a RM cu UE, intrat in vigoare oficial din 1 ianuarie 2016 pe un termen de 10 ani si acest Acord nu lasă loc pentru nicio "unire" bilaterala, "smechera", COTROPITOARE, vasala, "mortala" pentru R.Moldova. Acordul e un SCUT PUTERNIC care va apăra R.Moldova de orice uneltiri neprietenești, vrăjmașe, hoțești. Pe durata Acordului UE nu-si va extinde hotarele, adica hotarul pe Prut intre UE si statul membru asociat cu UE - R.Moldova - spre scârba "unionistilor" - va rămâne neclintit.

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările