Atenţie la posibile escrocherii legate de efectuarea unor curse charter spre Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
air moldova

Autoritatea Aeronautică Civilă atenţionează despre posibile escrocherii referitor la efectuarea unor curse charter şi îndeamnă cetăţenii Republicii Moldova să se informeze din surse oficiale. Potrivit AAC, în această perioadă ar putea creşte numărul cazurilor de escrocherie inclusiv prin intermediul reţelelor de socializare, care ţintesc persoane ce intenţionează să revină acasă.

Acestora le pot fi oferite date false despre efectuarea unei curse charter, percepând plata în avans pe conturi deţinute în diferite sisteme electronice de plăţi, transmite IPN.

Pentru a nu cădea prada schemelor de escrocherie, Autoritatea sugerează tuturor cetăţenilor moldoveni să fie precauţi şi să se informeze privind zborurile charter care sunt efectuate în scopul repatrierii cetăţenilor Republicii Moldova din alte state, din surse oficiale. Este vorba despre pagina electronică a Autorităţii Aeronautice Civile – www.caa.md, a Guvernului – www.gov.md, a Ambasadei sau Consulatului Republicii Moldova din ţara respectivă.

Într-un comunicat de presă, AAC menţionează că toate cursele charter prin care sunt evacuaţi cetăţenii Republicii Moldova din alte state sunt aprobate de către Comisia Naţională pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova şi sunt prevăzute în dispoziţiile emise de către aceasta şi pot fi accesate pe pagina Guvernului.

Şi Autoritatea Aeronautică Civilă, la rândul său, va publica pe pagina web oficială informaţii cu referire la cursele charter aprobate de către Comisia Naţională pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, dar şi pe pagina de Facebook a AAC.

Până în prezent, conform dispoziţiei din 23 martie, au fost aprobate următoare curse charter:

Curse charter operate de Air Moldova:

24 martie – Chişinău-Paris(Beauvais)-Chişinău
25 martie – Chişinău-Paris(Beauvais)-Chişinău

Curse Charter Operate De Flyone :

25 martie – Chişinău-Londra(Southen)-Chişinău.
26 martie – Chişinău-Istanbul-Chişinău.
26 martie – Chişinău-Moscova (Vnukovo)-Chişinău.

https://www.ipn.md/ro/atentie-la-posibile-escrocherii-legate-de-efectuarea-unor-curse-7967_1072469.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite